Actualitate

Restaurantul care livra mâncare elevilor de la ”Avram Iancu” riscă amenzi de 35.000 de lei

Restaurantul Nossa, care livra mâncare la caserolă elevilor de la Școala Gimnazială ”Avram Iancu” din Bistrița a fost controlat de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud. Instituția anunță că localul riscă amenzi de 35.000 de lei.

”Urmare a unei reclamații înregistrate la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrita-Năsăud, în data de 26.09.2023 s-a desfășurat o acțiune de control privind respectarea prevederilor legale în domeniul protecției consumatorilor la operatorul economic SIGILIUM STAR SRL (Restaurant Nossa).

În urma acțiunii de verificare, comisarii CJPC Bistrița-Năsăud au identificat mai multe deficiențe, după cum urmează:

  • au fost identificate în bucătăria unității prestatoare de servicii produse și materii prime cu data limită de consum depășită;
  • în bucătăria unității existau materii prime fără elemente de identificare privind data limită de consum, produse care nu aveau inscripționate data și ora desigilării ambalajelor, motiv pentru care nu se poate efectua trasabilitatea acestora;
  • lipsa autorizației DSVSA pentru autovehiculul utilizat pentru livrarea mâncării;
  • pe ambalajele preparatelor culinare livrate nu sunt indicate informaţii privind ingredientele produsului finit, precum şi aditivii utilizaţi și ingredientele cu efect alergen.

Ținând cont de neregulile constatate, operatorul economic riscă sancționarea cu amendă contravenținală în cuantum de 35.000 lei.

Totodată, au fost dispuse măsura opririi definitive a comercializării și scoaterea din circuitul consumului uman a produselor în valoare de 427 lei și măsura opririi temporare a livrării preparatelor în sistem catering până la remedierea deficiențelor constatate cu privire la etichetare.

Comisarii CJPC Bistrita-Năsăud vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor și așa cum am demonstrat în diverse cazuri, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare”, a transmis CJC printr-un comunicat.

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.