Actualitate

Reţea subterană de telecomunicaţii între Primărie şi sediile serviciilor

Unul dintre obiectivele de investiţii ale municipalităţii este realizarea unei reţele subterane de telecomunicaţii care să permită conectarea prin fibră optică a sediului Primăriei cu direcţiile şi serviciile subordonate, pentru a asigura accesul la baze de date unice şi comune şi pentru un schimb rapid de informaţii.

Pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului Local este şi proiectul de aprobare a studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii ”Canalizaţie telecomunicaţii, inclusiv instalare fibră optică şi racordare imobile Primăria municipiului Bistriţa”.

Prin realizarea reţelei subterane de telecomunicaţii se doreşte conectarea prin fibră optică a unor sedii ale Primăriei Bistriţa pentru a se asigura accesul la baze de date unice şi comune (GIS, taxe şi impozite, bugete) precum şi furnizarea de servicii de internet şi voce. Conectarea acestor locaţii va permite schimbul rapid de informaţii între diversele servicii ale Primăriei.


Vor fi conectate sediile Primăriei, Direcţiei Servicii Publice, Direcţiei Venituri, Taxe şi Impozite, Direcţiei de Asistenţă Socială şi Direcţiei Patrimoniu.

Ca urmare a creşterii numărului de aplicaţii de tip client – server şi videoconferinţă, care necesită o lărgime mare de bandă şi a necesităţii existenţei unui sistem de voce unitar între imobilele Primăriei, care să permită apeluri la costuri zero în interiorul reţelei şi minime în afara ei, se propune realizarea reţelei de telecomunicaţii între toate locaţiile unde îşi desfăşoară activitatea direcţiile şi serviciile Primăriei şi conectarea lor prin fibră optică. Canalizaţia se întinde pe 505 metri.

În acest moment, transmisiile de date/video/voce ale Primăriei precum şi ale operatorilor de cablu şi telefonie mobilă folosesc ca suport de transmisie firul de cupru, fibra optică sau în unele cazuri legături radio.

Valoarea totală a investiţiei este de 144.465,71 lei cu TVA.

1 comentariu

  • propun sa fie identificata cat mai urgent aceasta retea ce suge economia tarii si sa fie eradicata de la cele mai inalte varfuri iar sefii direct la inchisoarea fara proces, asa cum a fost si ceausescu in 1848

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui constantin mavrocordat Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS