Actualitate Recomandări

O reţea de supermarketuri va instala automate de reciclare a deşeurilor. Ce vor primi clienţii

O reţea de supermarketuri din România, care deţine două magazine şi la Bistriţa, le va dota pe acestea cu aparate automate de reciclare pentru trei tipuri de ambalaje: PET-uri cu volum de până la 3 litri, sticlă și doze de aluminiu cu volum de până la 1 litru.

Proiectul este inițiat și derulat de către compania Kaufland România și aduce tehnologia de ultimă generație în slujba mediului înconjurător. Aparatele sunt sub formă de containere complet tehnologizate și au o capacitate mare de procesare a ambalajelor de până la 60 de recipiente pe minut. Clienții pot introduce recipientele într-o ordine aleatorie în aparat, iar acesta le identifică, le sorteză automat și le direcționează în pubela alocată fiecărui tip de material. Imediat ce clienții depun ambalajul în automat, acesta scanează materialul și eliberează cuponul. Aparatele sunt dotate cu senzori de măsurare a gradului de umplere, senzori de mișcare, camere de supraveghere și linie de sortare.

Aparatele sunt tip self-service își răsplătesc clienții care reciclează ambalajele cu o sumă de bani, oferită sub formă de cupon de reducere ce poate fi folosit în magazin. Astfel, la fiecare cinci ambalaje depuse, indiferent de tipul lor, aparatul va elibera automat un cupon de discount la achiziționarea unor produse selectate în acest sens.

În prezent, automatele de reciclare sunt instalate în parcările a trei magazine din București, proiectul urmând să fie extins în întreaga rețea națională, în funcție de spațiul disponibil din fiecare parcare.

Compania anunţă că recipientele introduse trebuie să fie cât mai curate și nedeteriorate pentru a fi acceptate de aparat şi trebuie să fie goale. Aparatul eliberează cupon valoric de discount numai pentru recipiente depuse în multiplu de cinci. La  mai puțin de cinci ambalaje, automatul eliberează un cupon fără valoare. Clientul poate depune orice combinație din cele trei tipuri de ambalaje acceptate – PET, sticlă sau Aluminiu şi poate utiliza mai multe cupoane pe același bon fiscal de cumpărături, dar fiecare cupon poate fi folosit în combinație cu un singur produs.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.300 de magazine în 7 țări și o rețea de 119 magazine în România. Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland.

9 comentarii

  • O metodă de a atrage clientii in Kauffand şi de a vinde mai mult.
    Cum functionează sistemul in Scandinavia:
    – când cumperi bere, suc, apă plată, la prețul de vânzare a produsului se a adaugă:
    1 koroană la recipientele mai mici de 0,5l
    1.5 koroane la recipientele de 0.5 – 1l
    3 koroane la recipientele mai mari de 1l.
    Îti primeşti banii inapoi când returnezi dozele, sticlele şi PET-urile.

    În Kaufland şi in toate supermarketurile din România, trebuie introdus un sistem național (general, obligatoriu) astfel incât să plăteşti 0.5 lei, 1 leu şi 2 lei pe ambalaj la ACHIZITIONAREA produsului.
    Vă garantez că dacă ai dat bani pe anbalaj, nu il arunci în pădure sau în râu.

    • Este un mare adevar! Ceva de geneul ar trebui, pentru a ne motiva sa nu mai lasam dezinteresati gunoaiele peste tot.

    • sau cel putin nu arunci tot ambalajul in rau.
      Oricum ceea ce face Kaufland si altii , nefiind sustinut de un cadru legislativ puternic si bine definit, este doar strategie de marketing, pentru a atrage clienti si pentru a creste vanzarile.
      Partea ecologica este doar ambalata frumos, dar este un dezastru financiar pentru tara (pentru Kaufland nu e pierdere financiara… e castig… ei se joaca si isi cladesc imagine si strategii pe banii clientilor!).
      Problema este ca dupa aceasta miscare nu se intampla nimic bun, toatul este la gramada si dupa ce studiezi vezi ca de fapt nu e nici un fel de ecologie… doar marketing gandit de niste oameni destepti care profita de naivitatea statului demagog!!!
      … nu exista de ex nimeni care sa colecteze sticla si sa o reutilizeze… ex – din sticla se poate face vata minerala, un izolator termic mai bun decat polistirenul. Polistirenul este derivat din petrol si toata materia prima se importa.
      Vata minerala se face din sticla importata, dar daca o sa avem un sistem de strangere a sticlei, ganditi-va ce nivel de afacere (cu cat nu importam un produs si folosim din intern, cu atat reglam balanta comerciala) – si asta e doar un exemplu!!!!!

    • @Adrian C.: E la fel si in Germania dar ai vazut vreun parlamentar sa se intoarca dintr-o vizita pe bani publici in una din tarile astea si sa aiba vreo inititiva legislativa care sa ne duca spre normalitate?

  • ce contin peturile de 3l sau dozele d 1l?.avem doze la 0.330ml,0,250ml ,0,500ml, si peturi de 5 si 8 l cu apa plata.Deci tot la Tarpiu vor ajunge.

    • Ioane, tu ai dreptate in felul tau!! DA… tot la un Tarpiu o sa ajunga toate, pentru ca nu exista viata dupa acest aparat!
      In articol se vorbeste de volumul MAXIM al recipientului… adica nu poti sa pui in aparat PET-ul de la apa plata de 5 l… de ex…

    • @zorro de ce nu mergi sa-ți ascuti sabia in altă parte ?? Este evident că este o chestie de marketing dar e un lucru laudabil!! Atâta timp cât nu plătești pentru pet/sticla/doza si poți să o restitui contra cost nu e o chestie benefică pentru cetățeni si in mod special penteu mediu?? Vine o rețea străină să ne învețe normalul pentru ca pe ei noștri îi doare undeva…si tot se găsesc cîrcotași să facă scenarii….

  • Am înțeles ca in Austria daca colectezi selectiv ambalajele de la lapte si uleiul folosit primești reducere la factura de apa atunci când le predai. Dar ar tb sa se găsească asemenea soluții si la noi, si pt ambalajele pet de 5l sau mai mari. Si mai multa publicitate. De exemplu cu ambalajele din plastic de la produsele cosmetice si detergent unde se pot aduna? Sau tuburile de spray? Explicat pe înțelesul populației .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS