Actualitate Recomandări Social

Că tratează, că apostrofează, medicii de la permanență încasează. Punctul de vedere al DSP

Medicii care lucrează în centrele de permanență sunt retribuiți cu 40 de lei/oră, indiferent dacă au sau nu pacienți, a informat Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud la solicitatea publicației noastre care a vrut să știe dacă și cum va fi sancționat medicul Kis Daniel care i-a apostrofat pe doi cetățeni care s-au prezentat azi noapte la acest centru fiindcă aveau nevoie de un consult cu care nu ar fi vrut să aglomereze inutil Unitatea de primire a Urgențelor de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

Conform DSP BN, Centrul de Permanență Bistrița a avut în luna mai 279 de cazuri tratate, în medie 9 pe zi, în luna iunie a avut 446 de cazuri adică 14,8 pacienți/zi, iar în luna iulie 309 pacienți, adică circa 10 pe zi. Mai precis, cei șapte medici și nouă asistenți medicali (plătiți și ei cu 22,5 lei/oră) au avut, în total, 1034 de cazuri de consultat în decurs de trei luni.

Iată răspunsul DSP pe care îl redăm integral:

Potrivit CJAS Bistrița-Năsăud, garda în centrele de permanenţă se desfăşoară în timpul săptămânii conform unui program stabilit de fiecare, de regulă  de luni până vineri de la ora 20.00, când se închid cabinetele medicilor de familie, la ora 8.00, iar sâmbăta, dumnica şi în zilele de sărbători legale durata gărzii este de 24 de ore, începând de la ora 8.00.

Am solicitat CJAS să ne comunice câți bani s-au cheltuit până acum din bugetul asigurărilor de sănătate pentru plata medicilor care lucrează la acest centru. Iată ce ni s-a transmis: Total centru: luna mai =49.269 lei; luna iunie= 49.513 lei; luna iulie=48.793 lei

Medicul Daniel Kis a încasat în luna mai 3.060 lei, în iunie suma de 4.500 lei, iar în iulie 5.520 lei de lei numai pentru activitatea la centrul de permanență.

17 comentarii

  • RAspuns de BUGETARI!!! Du-te si bate-ti coasa!!! :))) noi nu stim, noi nu am vazut, noi nu cunostem, noi nu avem autoritate… dam bani ca sa verificam curatenia si data de expirare a medicamentelor… DNA SABAU… MAI INCEARCA IN HATISUL BIROCRATIC!!!!!
    Mai tineti minte cazul cu fetita de la Buzau plina de sange in strada si politistii din masina care nu vroiau sa o ajute… si directorul ala care a iesit in presa si a zis ca fata avea bilet de voie si ca nu-l intereseaza??? e similar cu cazul fetelor de la centrul de plasament din Bistrita… ramase gravide… unde fiecare paseaza responsabilitatea… ca pana intr-un final prin birocratie sa se piarda orice urma.. si sa se musamalizeze!!!!
    Totusi eu sunt curios cine era asistenta care era de garda cu doctoru’ :))) ceva nu e cusher acolo… intre ei :))))

    • medicina nu este cumva profesie liberale? adica nu sunt liberali/ adica nu ar trebui sa fie uie PSD si sa nu lucreze la stat? si sa aiba o conduita de Bratian???? nu ar trebui ca indiferent de coloratura politica su apartenenta sociala, bugetar sau nu, sa ne facem fiecare munca cu maxima seriozitate? de ce credeti ca bugetarii sunt cei mai rai????? fiindca una doua tate strica imaginea unui ansamblu???medicii de familie sa ia atitudine fata de colegul lor!!!! ca poate nu stie ca tot ei au cerut infiintarea acestui serviciu care chiar ar trebui sa fie foarte important si serios!!!

    • #radu… de ce crezi ca am zis ca bugetarii sunt cei mai rai?????? Daca lucrezi la o firma privata te sanctioneaza seful…patronul. Asa… bugetarii lucreaza „la mine” – pentru mine, asa ca ii sanctionez! Peste tot sunt lichele si nonprofesionisti, iar cand sunt prinsi ca gresesc sunt sanctionati de conducatorul ierarhic superior.
      In cazul bugetarilor eu si tu si Cristiana Sabau si restul pulimii suntem conducatorii ierarhici superiori!!!

    • astia de la Dsp is niste nesimtiti fantastici,doamne feri sa apelezi la ei cu ceva,la fel te dau de zid ca orice institutie publica care se respecta.

    • pai ma cetatean dus cu pluta… citeste interviul acordat dimineata pentru timponline de asazisul doctor… sa vezi ca recunoaste singur! :))))
      Si pana la urma ce daca a sunat incontinuu la sonerie???? de ce era usa inchisa daca e permanent deschis??? de ce nu avea halat pe el in timpul serviciului??? (vorbim despre echipamentul obligatoriu)

    • Corect. Mulțumesc, Zorro. La 6 dimineața nu am adresat chiar toate întrebările care ar fi trebuit. De fapt, medicul însuși a confirmat cele spuse de C.V. pe care întâmplător îl cunosc și i-am și spus acest lucru chiar medicului care ulterior a denaturat afirmația mea și m-a acuzat că militez pentru un prieten. Am înregistrarea și pot proba ce scriu acum și ce i-am spus și domnului doctor. Mi-a fost elev, un băiat de foarte mult bun simț care nu a jignit niciodată și nu m-a deranjat fără motiv, deși i-am fost 4 ani chiar dirigintă și putea măcar o dată să iasă din cumințenia lui. L-am crezut pe cuvânt pentru că îl cunosc foarte bine și nu face parte din categoria celor care vor să creeze evenimente ca să atragă atenția asupra lui. Nici într-un caz nu mi-ar fi scris la 4 dimineața fără un motiv întemeiat. E un om discret care își vede de treburile lui. Merita să fie tratat cu respect, ca orice om din lumea aceasta.

  • Doamnă Cristiana…
    Nu sunt mandatat dar cred ca persoanele prezente la UPU Bistriţa, secția de Pediatrie, imi vor da dreptate.
    Dacă ați putea face si acolo un demers jurnalistic, ar fi foarte bine. De ce? Exemplu concret: 31 august 2019, intervalul orar 19.00 pm- 03.00 am. Deci 8 ore in care la urgente copii a fost un du-te vino, un interval de timp in care 7 copii mici, 1-4 ani au așteptat să fie tratați alții, care au venit cu salvarea… sai au asistat la scandalul generat de un gru de romi carora ke fusese accidentat copilul…interventia Bgs…etc
    nu contestam gravitatea cazurilor sosite si preluate si apreciem calmul medicului si al asistenților, dar totusi…ce serviciu de urgență este cel care tine copiii cu febra, varsaturi, frisoane, fracturi, etc..la usa, atâtea ore?
    Nu s-ar putea solicita sprijin in astfel de situatii?
    Cineva a vrut să vă contacteze, dar era trecut de miezul nopții și până la urmă a afirmat că își va transporta copilul la Cluj…si a plecat. Multumesc

    • Îmi pare rău să aud asta, la fel cum m-a întristat profund să văd că oameni foarte bine plătiți de noi toți nu sunt nici măcar empatici și, cu toate că lucrează zi de zi numai cu oameni, nu se pricep să scaneze un semen al lor. Cred că ține de elementara intuiție umană să vezi că unul e suferind, că altul nu are nimic și își bate joc. Mi-e extrem de greu să înțeleg ce ce unii oameni și-au ales meserii care presupun contactul cu ceilalți, contact care-i agasează.
      Apreciez faptul că vă gândiți la mine ca la una care aș putea rezolva lucrurile. Aștept însă ca, dincolo de postări pe FB și declarații pompoase, cei responsabili și care au putere să facă ceva, să și facă, nu doar să spună. Dacă la câte investiții s-au făcut la spital, la câți doctori sunt acum, la câte li s-au dat (salarii mari, apartamente noi), tot servicii medicale de doi bani avem, atunci chiar unora ar trebui să le crape obrazul de rușine.

    • Da, aveti dreptate, sunt si eu una dintre mamicile care au asteptat de la ora 8 la ora 4 sa intru la Urgente Pediatrie! Nu exista nici un triaj, doar legea primului sosit! Si desigur, a celui sosit cu salvarea desi nu prezinta urgenta! Din acest punct de vedere cred ca mai putem si noi, cetatenii, sa rationam o data inainte de a abuza de un astfel de serviciu( mi se pare anormal sa vii cu un copil de 10 ani, cu salvarea, pe picioarele lui totusi, pentru ca are febra 39). Maine ne vom intoarce la spital pentru a incheia interventia de sambata trecuta, sper totusi sa nu stam iarasi ore pentru a scoate niste fire!

  • Soluția corectă ar fi ca statul să se retragă complet din finanțarea sistemului medical. Dar asta nu o să vedeți prea curând în România socialistă. Ar trebui să fie ca la stomatologi, ei au un sistem ireproșabil, de fapt nici nu merită să le reproșezi, mai bine mergi la altul. Gândiți-vă că peste 10% din salariile noastre se duc în finanțarea acestui sistem vorace.

  • Centrul de permanență Josenii Bargaului,ziua în amiaza mare, ajung cu un băiat de 15 ani pentru ai schimba pansamentul la un deget de la picior (mentionez ca vechiul pansament nu se dezlipea de rana de asta am apelat la centrul de permanență)medicul de acolo a întredeschis usa si prin crepatura ne- a spus ce sa facem…..intreb ,nu era normal sa ne invite înăuntru sa vada exact despre ce e vorba si dupa aceea sa ne spune ce si cum.Ce ma deranjează e faptul că luna trecută la CAS mi-a fost reținută suma de 1160 lei si la sănătate 464 lei.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.