Actualitate

Robert Sighiartău: În ce țară trăim?

Președintele interimar al PNL Bistrița-Năsăud, deputatul Robert Sighiartău, a reacționat pe Facebook vizavi de proiectele de ordonanţă ale Guvernului vizând graţierea şi modificările Codului Penal: ”PSD – ALDE se pregătește să îl scape pe Dragnea de pușcărie și să îi netezească drumul spre Palatul Victoria. Motivele și argumentele invocate de ministrul Justiției și de premierul Grindeanu sunt false”.

El a adăugat: ”Din modul în care a fost redactat proiectul, argumentele invocate și lipsa de transparență, rezultă ca scopul acestei Ordonanțe de Urgență de grațiere este de a albi dosarele penale ale unor politicieni și al marelui boier Liviu Dragnea. Grațierea propusă nu privește doar persoanele condamnate la închisoare cu executare, dar și persoanele condamnate cu suspendare, care în mod evident NU aglomerează penitenciarele. Astfel, ca număr de beneficiari ai măsurilor în forma propusă este mai mare cel al persoanelor care NU se află în detenție, decât al celor care se află în acest moment în penitenciare. De asemenea, sunt supuse grațierii parțiale (1/2 din pedeapsă) infracțiuni de o gravitate extremă: viol, pedofilie, crimă, tâlhărie.


”În ce țară trăim?”, se întreabă Robert Sighiartău.

Proiectul OUG promovat de Ministerul Justiţiei prevede graţierea integrală a pedepselor de până la 5 ani precum şi jumătate din pedeapsa femeilor gravide, a celor care au în întreţinere copii sub cinci ani, a celor cu vârste de peste 60 de ani, precum şi a celor cu boli incurabile în faze terminale. Prevederile nu se aplică recidiviştilor, nici celor care s-au sustras executării pedepsei şi nici celor care comit infracţiuni după data de 18 ianuarie 2017. Proiectul prevede că OUG intră în vigoare în 18 februarie 2017. Proiectul de OUG care modifică prevederi din Codul Penal şi din Codul de Procedură Penală ia în calcul pagubele materiale mai mari de 200.000 de lei în cazul abuzului în serviciu, reducând de la 7 la 3 ani de detenţie nivelul maxim al pedepsei şi eliminând sancţiunea cu interdicţia privind ocuparea unei funcţii publice. În ceea ce priveşte conflictul de interese, printre cei menţionaţi ca beneficiari ai folosului patrimonial de pe urma faptei comise de funcţionarul public nu se vor mai regăsi şi cei cu care acesta a avut raporturi de muncă în ultimii cinci ani. Denunţurile vor fi valabile doar dacă sunt făcute în termen de şase luni de la data comiterii faptei reclamate.

Modificarea cadrului legislativ în regim de urgenţă şi în lipsa unor analize obiective care să ateste o nevoie socială imperioasă este nejustificată, susţine Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) referitor la proiectele de ordonanţă vizând graţierea şi modificările Codului Penal, precizând că între infracţiunile graţiate se regăsesc abuzul în serviciu – sub toate formele sale – şi infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie, precum şi cele mai grave forme de evaziune.

14 comentarii

  • Mult timp nu i-a trebuit guvernului Slugăreanu să-și dea foc la valiză , din câte se pare , și asta cu scopul să-l ,,albească” pe Nimful de Teleorman recent descălecat în Trump Tower , precum și o serie de baroni locali și moguli cu mustăți și freze de pe vremea lui IC Frimu aflați la mititica. Au mai încercat aceiași mișculație și pe vremea Usălăului însă subiectul este prea delicat pentru un popor emoțional și slab de înger.
    Să-ți aduni Strada în cap la abia o lună de la alegeri înseamnă mitocănie supremă, nu altceva.

    • ”Pe ulița mamei tale”. Nimeni nu poate fi judecat decât pentru faptele sale. Robert nu are nici o vină că provine dintr-o familie bogată, tot așa cum copilul ăla din Târlișua nu are nici o vină că s-a născut într-o familie de sărmani. Dacă un lucru atât de simplu ți se pare greu de gândit, restul argumentației tale nici nu mai merită citit.

  • Traim in ţara in care oameni ca si tine ajung acolo unde ar trebuii sa ajunga cei care au facut cu manuţele lor totul, si cinstit, fara ajutorul lui mamica si taticu, intelegi? un mucos de 28 de ani ajunge in parlament fara bazele minime in domeniul politicii…Coplias de bani gata, ia incearca tu cu manuta ta totul si cinstit si apoi te vei trezii la 40 50 de ani ca nu ai nici bani de cumparat piine la copii si iti vei da seama cine esti cu adevarat si cat te duce mintea de destept!

    • Întâmplarea face că i-am cunoscut familia , am fost vecini mulți ani. Pot să-ți spun că sunt niște oameni extrem de bine crescuți , educați și ajutători chiar dacă împărtășesc o anume religie. Deci, poveștile din auzite nu își au rostul.
      Secundo, dacă generația tânără nu se implică în viața socială și politică, atunci cine? Fosilele cărora le-a mers buhul de priceputeni în toate și în nimic , purtătorii de creier ( și-așa puțin ) în stomac ? Cu ei vreți voi democrație și bunăstare?

      Tercio , în politică nu ai ce căuta dacă ești sărăntoc și nu găsești altă cale de a parveni pentru că urmează să servești poporul și să-i returnezi o parte din ceea ce ți-a oferit. Ori, aveți impresia că ulciorul ciordelii și a însușirii pe nedrept a bunurilor publice va merge mult timp la apă?

  • Nu ni-i ciudă că ne-o bătut, da de ce ne înjură şi ne insultă inteligenţa ? PSD-ul , cine ?
    Da cat de prosti putem fi să nu vedem că lupu-şi schimbă părul, da năravu ba.
    Dragnea l-ar întrece pe ceauşescu dacă-l lăsăm.
    Dar dade a veni şi pentru el o zi de Crăciun şi o dreaptă judecată. Fără graţiere.

  • Trăim în țara construită de dumnevoastră domnule Sighiartău. Dumneavoastră sunteți un exponent de vază al clasei politice ce ne servesc ”valori” spre a le vota, fac alianțe împotriva firi doar cu scopul de-a servi propriul interes. Faceți parte din clasa politică ce folosește votul doar în afara partidului și astfel vă puteți declara partid democratic. În interiorul partidului dictează forța interesului personal. Sămânța liberală din numele partidului este doar poleiala pentru alegători nu spirit politic de acțiune și luptă.
    Sunteți precum roșiile din supermarket, frumoase de îți iau ochi, dar fără gustul celor crescute în grădina țăranului român.
    Trăim în țara de care dumneavoastră prin ignoranță și dezinteres o construiți pentru viitorul copiilor noștri, dar cu mare grije ca copii dumneavoastră să aibă o bucățică de țară mai bună. Vă amăgiți singuri răul va fi la fel pentru toți, votați fără să știți ce, în Parlamentul României și țara se prăvale încet dar sigur.

  • Stimati cititori, observ ca unii dintre voi faceti aprecieri negative la adresa lui R.Sighiartau indiferent de subiectul abordat, de ceilalti parlamentari bistriteni sunteti multumiti?? Referitor la subiectul din articol vi se pare normal ca aceste teme despre amnistie, gratiere etc sa fie cele mai importante pentru Guvernul Romaniei? a trebuit sa merga Iohannis la sedinta sa se linisteasca PSD-istii, pentru moment zic eu doar….Succes tuturor parlamentarilor tineri si nu numai, sa aiba cat mai putine initiative controversate !

    • iohanis a intrat in Guvern exact cum intra Crocodilul in birourile directorilor !!!! pe vremurile lui in care era feroce! la intimidare! este inadmisibil sa te porti asa ca si presedinte! adica Guvernul este in subordinea lui? nu! este abuziv, si are gratia unui elefant!!! Guvernul daca isi punea in cap, credeti-ma ca putea presedintele sa stea in cap ca nu avea ce face. Guvernul este institutie subordonata parlamentului si nu presdentiei. Dar mno…pentru spectacol…si pentru recuperarea like-urilor ce nu face omul?daca ati citi macar propunerile de modificare, ati vedea cat de mult se manipuleaza pe acest subiect. Da ok intradevar trebuie muuuulta transparenta in acest caz!!!

  • Radu mamii radule, pe ce lume trăieşti şi de ce te bagi şi unde nu te pricepi ?
    Preşedintele, oricare-ar fi el , are dreptul, cu voie de la popor şi constituţie, să participe şi la orice sedinţă de guvern doreşte.
    Că de-aia este preşedinte, ales de 5 milioane, nu guvern numit de penali.
    Ş-apoi, abia o pus un pic de frână pohtei ce-am pohtit: să ne scăpăm clienţii.
    Ori eşti unul dintre ei şi ai frustrări.

  • Traiasca DNA si PRESEDINTELE !!! In Franta puscariile sunt 200% ocupate. La noi undeva la 150%. Mai avem loc si pt. politicienii corupti din parlament si administratie. Lupta oamenilor normali si care nu fura continua.

  • Basescu si Bica a zis ca suntem o tara mafiota. Cum dracu sa nu-i cred pe estia care au detinut o gramada de informatii.Concluzia D-le DEPUTAT. Traim cu totii si cu D-vs intr-o tara tot mai jalnica. Vedeti eu m-am, ferit de asemenea afirmatii facute tocmai de oameni din sistem.

  • Robitza esti si tu un frustrat pana la urma… nu ne spune noua povesti pe care le stim deja… Traim in Romania, tara care datorita politicienilor ca tine, latra toata ziua si nu fac nimic.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS