Actualitate

Robert Sighiartău: De aici pornim. Nicio guvernare nu și-a pierdut credibilitatea și susținerea atât de repede

Secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău, a vorbit despre dreapta românească, guvernanți, despre proiectul PNL pentru România şi viitorul său într-un interviu acordat pentru Bugetul.ro.

El spune că odată preluarea acestei funcții de conducere în PNL, care consumă multă energie, a venit ”la muncă, nu în vacanță”.

Robert Sighiartău a declarat, printre altele:

”În PNL există și anumite lucruri din trecut pe care trebuie să le gestionăm noi acum. Nu-i ușor, dar vom găsi metode eficiente de rezolvare. În paralel lucrăm la reconstituirea comisiilor de specialitate, pentru a articula un program/proiect de guvernare și pentru a lansa în spațiul public alternativa la ce avem astăzi. Nu în ultimul rând vom demara identificarea și atragerea spre PNL a celor care doresc să se implice activ în viața politică și care împărtășesc valorile noastre.

PSD este un partid foarte mare, în sensul că are un număr mare de activiști. Ei sunt acolo din diverse motive. Conducerea PSD și-a făcut un plan, iar fostul premier Grindeanu a fost pus să-l execute. Ați văzut că fostul premier a recunoscut și planul ce viza adoptarea ordonanțelor și alte lucruri care au ieșit și o să mai iasă la suprafață. E și o luptă a generațiilor. Dar se vede cine conduce. Totuși un guvern ar trebui lăsat să conducă, altfel miniștrii n-au autoritate nicăieri, nici măcar în teritoriu. Oamenii nu-și pot face treaba fiecare președinte de consiliu județean sau primarul îi amenință cu „evaluarea” la orice mișcare. Nicio guvernare nu și-a pierdut susținerea și credibilitatea atât de repede și asta pe fondul unor măriri de venituri ale unor categorii sociale. Actualul guvern nu mai are legitimitate morală, electorală ci doar prin votul a jumătate din parlamentari. Spun asta conștient fiindcă dacă ai câștigat alegerile nu înseamnă să faci ce vrei. Promisiunile cu care au câștigat PSD-ALDE alegerile vor rămâne promisiuni. Deja 12 măsuri din programul inițial nu mai fac parte din cel al noului guvern, la care se adaugă și amânări ale altora.

PNL trebuie să se adreseze tuturor românilor, și celor dezamăgiți, desigur. Noi trebuie să demonstrăm că avem un program de dezvoltare a României serios și oameni calificați să-l pună în practică. Departamentele de lucru vor pregăti viitoarea guvernare. Nimeni n-are pus deoparte nimic astăzi. PNL va încerca să adune toate energiile pozitive într-un nou proiect, iar pentru asta e nevoie de o echipă credibilă în primul rând. Sunt oameni cu mare experiență care pot fi consilieri, buni consultanți și noi cred că asta trebuie să facem. Să adunăm partidul și să fie toată lumea conștientă că fiecare membru are locul lui. Un om bun într-o instituție aduce mult beneficiu partidului. De aici pornim.

Eu sunt la primul mandat de parlamentar, dar patru ani m-am familiarizat oarecum cu ce se întâmplă din postura de consilier județean. Și acolo se hotărăsc bugete, acțiuni, sigur la o scară mai mică. Totodată vin din mediul privat unde am înțeles că doar performanța e argumentul de bază în cadrul unei organizații. Nu văd o problemă să coordonez un domeniu dar vreau mai întâi să mă asigur că pot fi la cel mai înalt nivel atunci când îmi iau o responsabilitate. Dacă un coleg de-al meu este mai pregătit la momentul respectiv, voi fi primul care îl voi susține.

PNL are o direcție foarte clară: o Românie prosperă, un stat minimal, instituții prietenoase și o punere a individului în centrul acțiunii publice și politice. Suntem o echipă bună, creăm mecanisme pentru a pune în valoare cele mai bune resurse umane și am văzut un mare număr de colegi determinați să lucreze la noul proiect al PNL. Sunt convins că vom reuși cu toții”.

AICI întreg interviul.

6 comentarii

  • Ceva legat de starea MEDIULUI din Romania ? Astept un program coerent fata de starea APELOR, PADURILOR, MINERITUL. Daca nu stiti de ce sa va apucati, colegii de la PARTIDUL VERDE va stau la dispozitie.Habar nu aveti cat de mult ati creste in sondaje daca ati rezolva s-au macar sa initiati niste legi dure ca in occident care sa fie aplicate si la noi. Foarte multi romani sunt extrem de ingrijorati de aceste fenomene . La fel ca si sanatatea si educatia, a sosit timpul ca MEDIUL sa fie de interes national si nu mai poate fi pasat numai la niste doamne ministre habarniste care nu au nimic in comun cu situatia care se agraveaza pe zi ce trece.

  • De guvernarea voastra cu MRU ai auzit? sau defapt stai ca esti inca tanar si nu sti aproape nimic. Si repet ,, banile nu te face destept,, vorba unui ,,clasic,, in viata.

    • domnule TETELU SANTETI FOARTE ROSUU parca DRAGNEA fost de tine PONTa.Sa dai guvernul tau jos trebuea sa fii TELELEU nu tetelu.

  • du-te in vacanta ca ti-ai luat prima de vacanta, asa vreo 40 salari medi….bine tu oricum esti in vacanta. Ai mers in parlament sa te pozezi cu tot felul de bufoni care erau slugile lui basescu si sa postezi pe facebook… oricum pnl ramane dupa alipirea de pdl o mare dezamagire. Dintr-un partid istoric s-a transformat intr-un partid de bufoni…. vacanta placuta in continuare frate.

  • Nu ar trebui sa folosim cuvinte rautacioase la adresa tinerilor care au ales sa faca politica. Acesti copii ai Romaniei nu sunt bufonii nimanui. In ei trebuie sa avem incredere, sa-i sprijinim, sa ne sfatuim impreuna. Personal am mare incredere in tanarul Deputat ROBERT SIGHIARTAU. Il rog sa se fereasca de ceea ce nu i-a placut lui inainte de a face politica. Este suficient de matur sa se gandeasca ce vreau sa spun. Mult Succes draga tinere !!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.