Politică

România e pe locul 4 în topul ţărilor europene la creşterea economică, spune Oltean

Deputatul PDL Ioan Oltean a precizat că Guvernul Boc a avut ”putere de previziune” mai mare decât alte guverne de pe continent şi a dus România pe poziţia a 4-a între cele 27 de state din Europa.

Oltean a precizat că ”adoptarea legii bugetului este preocuparea principală a Guvernului şi a majorităţii, a puterii actuale”.

”Într-un moment în care Europa în întregul ei e preocupată de luarea unor măsuri de austeritate, când întreaga clasă politică europeană se gândeşte cu maximă responsabilitate la realităţile Europei, asupra politicilor economice care se conturează spre austeritate, când ţări europene la care nu ne puteam gândi că ar putea fi îngrijorate de criza economică, precum Germania, Franţa, sunt preocupate îndeaproape, când în cinci state europene – Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia, Spania – apar noi prim miniştri, când Ungaria, care era socotită în afara oricărui pericol şi a refuzat încheierea unor acorduri cu FMI şi Banca Mondială, acum e înscrisă pe lista ţărilor cu maximă îngrijorare, Guvernul Boc nu poate să nu se înscrie şi el în această preocupare generală, care se vede în modul în care este gândit, întocmit şi realizat bugetul de stat”, a comentat el.


Secretarul general al PDL a precizat care sunt principiile avute în vedere la alcătuirea bugetului.

”Guvernul va adopta bugetul, pe care îl va înainta Parlamentului, astfel încât în Biroul Permanent de luni să putem stabili coordonatele dezbaterii lui în Parlamentul României. La baza acestui buget stau câteva principii extrem de importante: prudenţa, responsabilitatea şi echilibrul în construcţia politică bugetară. Menţinerea datoriei publice la un nivel sustenabil pe termen lung a fost avută în vedere, la fel accelerarea absorbţiei fondurilor europene. Restructurarea sistemului de cheltuieli publice, continuarea politicii de reducere şi prevenire a apariţiei arieratelor, continuarea reformelor în domenii fundamentale cum sunt cel al sănătăţii, al pensiilor, al întreprinderilor de stat, sunt principii luate în seamă de Guvern. Vom fi în perioada următoare martorii realizării unor venituri bugetare care vor atinge un record în ultimii opt ani, care se cifrează la 33,7 din PIB, cel mai mare procent din 2000 încoace. Este încurajator pentru sprijinirea investiţiilor în România. În 2012 vom avea 195,4 miliarde de lei, o creştere cu 0,3 la sută faţă de 2011. Cheltuielile bugetare se vor reduce cu 2,2 la sută şi vor ajunge la 35,6 la sută din PIB, adică la 206 miliarde lei. Guvernul se va înscrie în deficitul financiar de 1,9 la sută, contând pe o creştere de 2 la sută, România situându-se pe poziţia a 4-a între cele 27 de state europene. Media europeană este de 0,6 la sută creştere economică în ţările UE şi 0,5 la sută la nivelul ţărilor din zona euro”, a spus el.

Ioan Oltean a declarat că ”Guvernul Boc, care a avut putere de previziune mai mare decât a altor prim miniştri din Europa, a reuşit să stabilizeze economia României, să aşeze România pe o creştere economică şi să consolideze încrederea investitorilor străini în perspectivele pozitive ale pieţei interne”.

”PDL e preocupat ca până la sfârşitul anului bugetul să fie adoptat. Sperăm ca până înainte de Crăciun bugetul să fie adoptat în plenul reunit al celor două camere. Luni bugetul va fi pe masa Birourilor Permanente în şedinţă comună şi să sperăm că în 15-16 decembrie cel târziu el va intra în plen, iar Crăciunul să ne găsească cu certitudinea că anul viitor România va putea păşi pe calea consolidării măsurilor economice gândite. PDL e preocupat să-şi menţină unitatea partidului, să-şi consolideze politica naţională, să manifeste aceeaşi preocupare faţă de punerea în aplicare a programului guvernamental şi să ferească România de a se întoarce acolo unde a fost, să o conducă pe drumul consolidării măsurilor economice”.

Etichete

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS