Social

România ”educată”. Profesorii înjurați de elevi cer schimbarea regulamentelor permisive

O profesoară înjurată de o elevă a cerut sfatul colegilor pe care i-a întrebat ce sancțiuni ar trebui să-i aplice. Peste 300 de cadre didactice au comentat postarea din care rezultă că toată țara se confruntă cu astfel de situații din ce în ce mai grave.

  • ”Regulamentul școlar în vigoare este muuult prea blând cu acești zmei. Schimbat și aplicat, doar așa facem ordine!”.
  • ”La mine la școală nu se prea aplică sancțiuni și, dacă elevii fac ceva grav, se face în așa fel încât să treacă 8 săptămâni fără abatere și elevul încheie cu 10 la purtare. Anul trecut un elev de clasa a 5-a a sărit gardul școlii sâmbăta, a rupt plasa de la ușa terenului de fotbal și a terminat anul cu 10 la purtare, peste 5-10 ani îți va da în cap pe stradă”.
  • “Ar trebui făcută grevă generală pentru restabilirea ordinii în școli, schimbarea regulamentulul școlar fără nici o ezitare, iar micuții cu probleme de genul acesta NU AU CE CAUTA ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL DE MASĂ. Trebuie făcute școli speciale clar!”
  • ”Cred că România educată vrea să spunem așa: Te rog să mă ierți pentru că m-ai înjurat! Recunosc, e vina mea.” (România educată e formată din politicieni, ministerul de resort, părinți, elevi și, cu voia dvs., mijloacele media.)”
  • ”Doamne, la ce s-a ajuns !!! Dar stați liniștiți că vin zile și mai bune! Asta e nimic ! Problema adevărată și spinoasă e cea cu ușa. Cum care ușă ? Ușa pe care intră profesorii !!! De ce nu pot și elevii să intre pe ea? Mâine nu înțeleg ei de ce nu pot sta la catedră”
  • ”Bulă, la revederea de 20 de ani, se adresează foștilor săi profesori de liceu: Măi, stimați profesori, mă tot frământă o întrebare: Chiar atât de imbecil eram în liceu, de mă tot lăsați corigent? Vai, dar se poate, domnule ministru!?”
  • ”Doamne ferește! Să-i acordăm sancțiune??? Nu, eventual să-l rugăm să ne mai înjure o dată. Pentru că suntem bătaia de joc a tuturor: elevi, părinți, guvernanți. Și atât timp cât luăm poziția ghiocel în orice împrejurare, ne merităm soarta!”
  • ”Nu trebuie aplicate sancțiuni pentru înjurat, se îngrădește dreptul la liberă exprimare. Eventual mustrare dirigintelui sau profesorilor că nu-l înțeleg și nu empatizează cu el”
  • ”Problema e că vin cu un comportament deviant chiar din familie. E clar că mediul din care provin acești copii nu este unul propice dezvoltării armonioase a unui copil. Noi trebuie să acceptăm, e învățământ de masă. Cine se gândește că într-o clasă de elevi unde se află un copil cu probleme acasă, aceste probleme vin cu elevul la școală, iar aici copilul știe că e protejat și se exprimă cum vrea el agresându-i pe colegi/profesori?”
  • ”Ai noștri, în proporție de 90-95%, înjură, vorbesc pornografic, trivial, spun obscenități ca pe orice cuvânt normal, începând de la cei din clasa pregătitoare!!! Și în ore, și la baie, și în curte, și în pauză, dar mai ales în timpul pauzelor!!! E POLUARE FONICĂ, de când ajung la școală și până la plecare, și, credeți-mă, chiar nu exagerez cu nimic!!!”
  • ”Pas 1: referat, cu nr. de înregistrare și adus la cunoștință părintelui (unde părintele scrie am luat la cunoștință, data, nume și prenume în clar, semnătura) să primească și el o copie. Dacă nu sunteți dirigintă, faceți și dumneavoastră o copie. Originalul la diriginte. Pas 2. se întrunește consiliul clasei și se discută abaterea, se propun sancțiuni, se scrie un proces verbal consemnând cele discutate și sancțiunile. Nu uitați să propuneți și consiliere. Nu uitați de cvorum, citiți regulamentul. Aduceți la cunoștință părintelui sancțiunea stabilită. Se scrie o informare către părinte, unde informați părintele sancțiunea dată de consiliu clasei, nr. de înregistrare pentru proces verbal și informare părinte. Să aveți dovada scrisă că părintele a fost informat (mail, whatapp, venit la școală să semneze). De câte ori are abateri, referat. La final de an, consiliu clasei, proces verbal și nota scăzută”.

”Dragi colegi! Vă mulțumesc pentru sfaturile și recomandările dumneavoastră în ceea ce privește cazul elevei care m-a înjurat! Apreciez foarte mult implicarea celor care mi-au susținut punctul de vedere, iar celorlalți, care privesc cu indulgență maternă abaterile elevilor, le doresc să nu aibă parte de asemenea situații și, dacă se întâmplă, totuși, să fie mai buni ca mine și să înțeleagă ce drame ale elevilor au generat acestea!”.

  • ”Nu privim, colega, cu indulgență! Unele lucruri pur și simplu nu pot fi corectate! Cred cu tărie că nu suntem pe un drum bun, aceste drepturi ale elevilor sunt înțelese greșit de către aceștia. Te-aș încuraja să parcurgi toți pașii legali până la exmatriculare (dacă aveți susținerea CP). Restul cu integrare, consiliere, este pamflet. Discutăm de exmatricularea provizorie de 7 zile”.
  • ”Pentru cei care nu au citit Pinocchio: eroul nostru a ajuns pe o insulă. Acolo avea voie să facă tot ce vrea, fără să respecte nicio regulă. După un timp s-a transformat în MĂGAR. Asta s-a dorit și au reușit! Scăderea notei la purtare nu are niciun efect asupra unor astfel de elevi. Psihologie elementară: sancțiunile trebuie aplicate pe loc, nu după n luni de la comiterea faptei”.
  • ”Nu asta s-a dorit! Asta dorim noi. Le scădem nota pe două luni și avem grijă să nu mai dăm nicio mustrare în perioada asta, ca să ștergem! De ce? Să nu avem probleme cu reclamații, părinți mai atenți...și tot noi ne jeluim pe fb, ce ne fac nouă alții! Notare prietenoasă (nu ne-a zis nimeni că 5 e din oficiu, așa am înțeles noi, că e comod), permisivitate maximă la purtare, oare cine e de vină pentru căderea învățământului?
  • ”Cititi știrile: o doamnă a lăsat corigenți pe cei care trebuia, a fost dată afară din învățământ. Un elev a primit 2 la purtare, a dat profesoara în judecată, va primi 3000 de euro despăgubiri, nota e 10. Mai doriți exemple?”
  • ”Eu le doresc să aibă parte de elevi care să îi înjure și, eventual, să fie și drogați, pentru că mama vine la școală și spune că ea le dă voie să se drogheze. Și atunci să ne povestească cât sunt de experți. Mie nu mi s-a întâmplat, dar o colegă a trecut printr-un coșmar cu un elev repetent, care, probabil, consumase ceva, și care nu numai ca a înjurat-o urât de tot, dar și-a amenințat și colegii că îi omoară, i-a vorbit cumplit doamnei director, a spart tot ce a întâlnit, a aruncat cu scaune… Îi invit pe specialiștii care dau sfaturi să ne lumineze! Noi am chemat poliția și apoi l-am exmatriculat. O! Nu! Nu ne-am gândit la viitorul bietului copil cu sute de absențe! Să ne dăm demisia, zic. Să vină în locul nostru niște…animatoare, să îi relaxeze, să nu cumva să îi deranjeze!  Mama, când a fost sunată, ne-a spus că nu are timp să vină la școală!”
  • ”Aceste comportamente care par benigne nu mai trebuie tolerate deloc. Așa începe delincvența, prin indulgența celor din jur, de la chestii care par neînsemnate, dar nu sunt”
  • ”Anul trecut un elev și-a înjurat profesoara pentru că l-a scos la tablă. Clar și răspicat în fața a 18 colegi de clasă. Nu s-a luat nici o măsură. Acum elevul este în arest pentru violență agravată. Evoluție rapidă”.

Sursa discuțiilor este Grupul profesorilor din România și nu se referă la situații din Bistrița-Năsăud.

33 comentarii

  • La noi în școală nu se înjură, la noi în școală se suduie. Elevele suduie mai sofisticat decât elevii, care suduie mai colorat decât profesorii, care nu sunt în stare, acuma, nici măcar să suduie corespunzător. Am o colecție de sudălmi bistrițene culese de la elevi mai corozive decât Povestea poveștilor a lui Ion Creangă. Sunt foarte pitorești. Păcat că nu pot să le redau aici. În România educată te întrebi, cine de la cine învață? Ieri m-am întors de la școală foarte târziu, suduindu-mă singur.

    82
    4
  • Oamenii , dar in mod special romanii respecta rangul , functia bine platita , la care tanjesc in taina.Un profesor platit prost nu poate fi , in niciun caz , respectat , nu poate fi un model. Putini elevi isi doresc sa ajunga „bataia de joc” al altor elevi din viitor . Profesia nobila de profesor nu mai prezinta nicio atractie. Eroisme de genul celor descrise se „rezolvau” (pe vremuri) rapid cu cate-o palmuta mai apasata si cu nota scazuta la purtare fara multe sedinte si acorduri.Citand un clasic in viata (pe presedintele nostru excursionist!) , la situatia de azi s-a ajuns „pas cu pas”. Aceasta este Romania educata! Ca sa se revina la o viata demna pentru profesori (dar si pentru elevi si parinti) trebuie facuti mai multi pasi in urma. Poate primul pas care ar trebui facut ar fi o LEGE a PROFESORULUI (care sa stipuleze indatoririle si drepturile) , prin care sa se asigure demnitatea acestuia , care astazi exista , dar (vorba lui nea Iancu) „lipseste cu desavarsire”. Mai apoi este absolut obligatoriu ca la licee si scoli profesionale sa se dea concurs de admitere iar nota de intrare sa fie de peste 5 (sa nu mai fie „concurs” de dosare!). Apoi trebuie sa nu se mai dea burse la corigenti si la cei ce obtin note slabe.O problema ar fi si prezenta telefoanelor mobile la clasa cu care se fac filmulete compromitatoare pentru profesori. Acestea trebuie predate la intrarea in scoala. Portul uniformelor trebuie sa nu fie benevol! Trebuie recompensata si munca profesorilor care ridica elevii slabi la invatatura , nu numai al celor numiti impropriu olimpici , doar pentru ca au participat la faza locala. Trebuie schimbate criteriile prin care acum se dau gradatiile si salariile de merit. Ma opresc aici cu parerile dar sunt sigur ca profesori eminenti , respectati pentru ce-au realizat in „viata la clasa” (prof. Vasile Gaurean , prof. Mircea Darosi , prof. Olimpiu Nusfelean , prof. Cornel Cotutiu , prof. Constantin Rusu , prof. Augustin Rusu etc.) ar avea multe de spus. In final , fara sa generalizez , as zice ca si unii dintre profesori au gresit (crezand poate, ca asa isi pastreaza un loc de munca), tolerand ani de zille , abateri repetate de la disciplina la unii elevi , permitandu-le acestora (cum se zice la tara) , sa li se suie in cap! Consecintele se vad , se constata , persista si se agraveaza !

    76
    5
    • @Leo
      ți-e dor de ”pălmuțele” lu` Zanca, Răchitan, Cucu, Săsărman, Sanda?
      mie nu ..las-o moale cu educația-tip-corecție ..legile există (pentru tot ce ai enumerat mai sus)
      dar nu sunt aplicate din cauză că o fi fiul lu X sau Y ..
      exmatriculați și să se înscrie la altă școala/liceu că-s destule în oraș.

      20
      47
    • In nici un caz indiferent de pregătirea unui profesor un plod care nu are cei 7 ani de acasă nu ar trebuii sa se comporte neadecvat in incinta scolii sau in timpul orelor. Cei care ați dat like ne arătați că educația acestor copii vine din partea părinților care se comporta la fel în societate . Celor care nu va convine pregătirea cadrelor didactice puteți face o schimbare începând prin a va educa copiii de acasă.

      81
      1
    • @magellane
      Cum ai lovit sub centură
      Mi ai luat cuvintele si adaug
      Mai lăsați cu profesorii ca nu sunt buricul pământului…ei au facut sa scadă acea zis a producție educativă încet încet ca elevul sa dea ore pe bani grei și nici acolo nu ridică educația dându le posibilitatea si nesimțirea folosind tot tipul de tertipuri psihologice sa te umileasca-pai acum acești profesori au jeep an e.vile .bani in conturi si multe altele-din salariu de profesor? Ia verificat cineva? Pe deasupra sunt analfabeți functional o droaie de profesori.ce sa te învețe? Introduși innsistem pe pile….Elevii își dau seama sau stiu ce se întâmplă Este putred totul.atat deontologic cât si instituțional…..Solutii sunt.dar lozinca -Lasa ma ca merge asa.ne am obișnuit cu ea…..Aoleoooo..Deduceti

      11
      36
  • Nimeni n-are încredere-n nimeni.
    La noi în școală toți par suspecți
    Și-ntrebi, cine prostește pe cine?
    Cel ce supune? Cel ce stă drepți?

    La noi e școală fără constrângeri,
    N-avem restricții pentru măscări,
    Copiii noștri dansează și-s îngeri,
    Coboară iute, de-a dura, pe scări.

    La noi în școală de-acuma e bine.
    La noi în școală cobori spre infern.
    Trei găști din oraș vor s-o dezbine
    O școală, când țara n-are guvern.

    La noi în școală ne-au pus icoane,
    Prin comitete — prin Sfinții Părinți.
    La noi în școală, demne cucoane,
    Săvârșesc rugăciuni pentru sfinți.

    Hai să nu mai vorbim după colțuri
    Despre inspectori, diverși politruci,
    Masca să ne-o punem pe clonțuri,
    Și să ne-ntoarcem cu fața la cruci.

    34
    3
  • Am comentat de atâtea ori despre acest subiect…recomand să i dați afară pe toți lefegii din Ministerul educației în frunte cu Ligia deca… pedepse aspre suveranitatea profesorului la catedră…vorbe goale..dacă suveranitatea națională a fost dată de PSD PNL pe doi lei găuriți cereți demnitate și suveranitate pentru cadrele didactice???nu ai sa vezi…trăim așa precum am votat… capul plecat sabia nu l taie…popor de slugi..

    61
    6
  • Lăsați nostalgiile comuniste că nu aveți dreptate absolut deloc ! Lăsați copiii în pace ! Și elevii au drepturi! Sunt o mulțime de elevi excepționali! Nu mai dați exemple de cazuri izolate ! Este învățământ de masă ! Asta este situația! Este într-adevăr destul de greu să te confrunți cu multe chestiuni de acest fel , dar am impresia că se generalizează prea mult și se exagerează cu scopul de a instaura o dictatură . Elevii provin din diverse medii sociale și culturale , iar comportamentul lor este rezultatul mediului în care au crescut și chiar a abuzurilor și frustrărilor pe care le-au îndurat la rândul lor . Citiți cărți de psihologie educațională și cognitivă și o să observați că de foarte multe ori elevii, copiii și adolescenții nu au întotdeauna intenții rele , ci de cele mai multe ori comit o acțiune din necunoaștere, lipsă de experiență, lipsă de înțelegere, lipsă de percepție situațională , lipsă de empatie din parte celorlalți,frustrare sau pur și simplu pentru că sunt mai energici . De-a lungul dezvoltării lor se pot maturiza și multe lucruri care par acum neobișnuite se pot diminua în timp . Iar partea cu disciplina dură și rigidă este o mare porcărie de tip totalitar , este un experiment eșuat care înrăutățește lucrurile. Elevii pot avea comportamente ciudate din foarte multe motive credibile, dar pe care voi nu le luați în seamă și nu doriți să le înțelegeți. Trebuia să vă gândiți la faptul că poate acel copil provine dintr-un mediu ostil sau dintr-o familie dezbinată și poate fi abuzat , iar la rândul lui se revoltă și își varsă nervii pe cei de la școală, deoarece nu are altă variantă. Toate aceste lucruri pe care voi le numiți anormale sunt de fapt consecințele regimului comunist și ale unui sistem de învățământ rigid care perpetuează duritatea excesivă. Copiii se comportă așa deoarece și adulții de comportă anormal. Copiii moștenesc ceea ce le-a lăsat în urmă societate, de aceea nu pot fi acuzați de multe lucruri, iar studiile și cercetările confirmă acest lucru. Adulții au lăsat din păcate un sistem disfuncțional care perpetuează corupția, abuzul de putere , încălcări ale drepturilor omului și intoleranța. Nu dați vina pe elevi , deoarece pur și simplu nu aveți dreptate și nu are nicio logică să acuzi pe nedrept o întreagă categorie. Nu uitați că și voi erați cândva copii și cu siguranță ați comis lucruri foarte grave și totuși au fost trecute cu vederea abaterile. Chiar și în prezent puteți fi acuzați pentru multe lucruri dacă voi la rândul vostru judecați pe nedrept .

    19
    112
    • Va recomand ,sa-i luați pe toți cei cu probleme și sa-i educați personal.In teorie toți suntem buni,dar practica ne omoară pe toti!Va propun sa stați un an de zile intr-o școală cu probleme grave de disciplina și după aceea as fi tare curios,dacă mai susțineți asemenea teorii.
      Va doresc succes ,răbdare și nervi de otel!

      56
      1
    • Ogo,.felicitări pentru punctul alternativ pe care îl expui, fără să relativizez cred că problema elevilor problematici denotă absența unei viziuni unitare asupra educației.
      De fapt e la fel de adevărar că unii dintre profesorii români și-ar dori yesmenii la clasă , care să nu conteste perspectivele lor , desuete.
      În dialogul unui copil care se informează de pe YouTube, seriale americane, literatură străină cu un profesor de religie în România, când e vorba de comportament natural aș da dreptate copilului. Curiozitatea naturală, contestarea factuală nu este egală cu obrăznicia. Lipsa de argumente a profesorului în fața argumentelor elevului provoacă frustrarea naturală și senzația de provocare a autorității. Nu e nici un secret majoritatea elevilor care au reușit nivel internațional , au fiecare un gen de rebel.
      Apoi ar mai fi faptul că unii profesorii ar trebui să interpreteze comportamentul unui copil ca și un semnal de alarmă privind problemele de acasă..
      Ca să nu spun, azi ne înecăm chiar și că adulți într-un ocean de informație , problema e multă e irelevantă. E foarte greu că și copiii să se concentreze să diferențieze ceea ce este important și ceea ce este mai puțin important iar dependențele psihologic practic induse de specialiștii ín marketing tehnologic( ecranele) practic alterează major comportamentul copiilor, dependențele sunt în floare.
      Că să nu menționăm părinții absenți din viața copiilor datorită presiunii supraviețuirii economice. Cariere, mai multe joburi,ore suplimentare, devine o realitate greu de neglijat.
      Pentru un profesor (care are luxul vacanțelor prelungite, ore puține la școală, avantajul oferit de orele extra de tutoriat) îi va fi greu să înțeleagă realitatea copilului „abandonat „la bunici de către părinții plecați la lucru în Italia sau Spania.
      De aceea când e.vorba de corectarea comportamentului e necesar că și cât mai multe persoane să fie implicate de o manieră obiectivă care să înțeleagă contextul copilului, să determine fdacă comportamentul acestuia e cu adevărat deviant să ofere căi de revalorizare a copilului…

      7
      14
    • Vezi dacă nu ai predat o ora în viata ta…Nu cunosti nimic despre ce este vorba. Cărțile scrise sunt scrise tot de către cei care nu știu nimic despre realitatea din clase .

      10
    • Foarte adevarat,asa este sunt foarte puțini adevărați dascăli. Directori slab pregatiti ,mincinoși la fel si invatoarele.

      2
      2
  • Oare?? Educația începe de acasă, nu de la școală! Atâta timp cât părinții le-au insuflat ” moștenitorilor și mostenitoarelor” , ca TV -unile și radio-urile le țin și încurajează comportamentele de multe ori deviante a generațiilor post decembriste asta avem ! Nu sunt de acordurile cu abuzurile părintești și școlare, dar copii trebuie sa facă diferența dintre rău sau bine !!dle Goe de 30 avem.generatii scăpate de orice control! Drepturi cu ” caru” răspundere zero barat !! Sa aveți o zi buna ! Și va mai zic ceva este perfect adevărat citatul ” cei 7 ani de acasa” cândva aveau valoare, acum avem.drepturi și multi copii care au deja la activ crime și batai aplicare colegilor mai mici!ultima crima a avut loc acum.cateva zile ! Asta nu va pune pe gânduri!!???😭😭😭

    61
    3
  • Pentru o țară atât de mică aveți probleme foarte mari. Poliția și legislația la.pamant, armata la.pamant, lumea pleacă din țară, se fura pădurile, lucrările din infrastructura sunt cu mult in spate fata de majoritatea țărilor din Europa,.corupție, indolenta. De la distanță Romania pare o țară extrem de bolnava care prefera sa moară decât să se reformeze…

    71
    3
  • Copiii întotdeauna au căutat și cută modele. Primele sunt în familie, tata, mama, apoi educatoarea, învățătoarea, profesorul, dar foarte mult contează anturajul și informația. Noi, românii, avem prostul obicei să luăm cei mai rău din toate. Înjurături, auzim în multe familii, în multe filme românești. Un copil, dacă înjură când abia începe să vorbească, nu a învățat la școală, iar dacă-l cerți, îl bagi în seamă, poate faci mai rău, dacă îl neglijezi, uită. Cât timp modele de succes în viață, prezentate la tembeliziuni, sunt jiji, guță, vijelie, pestrițu et comp, avem ce educăm și culegem ce semănăm. Nu era bine nici teroarea fizică și psihică practicată odată, dar nici desfrâul din prezent. Când n-om sări calul, dintr-o extremă în alta, poate o să fie mai bine. No, numa zâc.

    69
  • Bună ziua tituror!
    Eu sunt neutru in ceea se ia decizii grele si care duc la rezultate dezastruoase
    Dar nu pot sta deoparte
    Mai oameni buni.cei care recomandați.
    Ori nu aveti pregătire ori sunteți profesori sau politicieni.mai exact cum se scrie pe aici politruci
    Ați recomandat timp de 34 de ani tot felul de chichite și nimicuri si priviti unde s a ajuns
    Am tot atenționat de ani întregi multe lucruri
    Va mulțumesc pentru o atitudine demnă .hotarata si un asa zisul like direct
    De comentat frf puțini au fost.precum Bălan.si nume sub ascuns ca si al meu desigur
    1-Revin la cele discutate-adica cum recomandare ai fost la psiholog sau psihiatru?
    Nu au de lucru.Trebuie sa i imbuibam cu ședințe .apoi cu bani-sistemul horcaie si cabinele flutură banii
    Greșit oameni buni-deci da ti de inteles .trebuie sa traim si noi chiar daca e pe naspa-sistemul scapa de sub control.
    2-Adica cum cei 7ani de acasă sau educatie
    Ne punem in fata faptului împlinit
    Ce a fost nu va mai fi-educatia in cateva cuvinte .cea comunistă sau anterior. Nu va mai fi
    Nu comentam aici.au dispărut acele manuale.au dispărut acele reguli bazate pe legi.au dispărut cărțile.bibliotecile care erau până in inima satului-si aici ma opresc-a ti lovit în familie.cum se lovește și acum ma gandesc si cred ca mulți vor fi de acord cu mine.sper-de la amarata aia de familie sau de la talpa satului au fost mulți și multe personalități care au ajuns in funcții mari de conducere a țării -au fost corecți.in slujba statului și a oamenilor.dar au fost mulți fără carte sau cu carte pe genunchi cum se spune sau cumpărate diplome prin diferite mijloace mojice sau de joasă speta- si uite unde ajungem
    Deci .cum spuneam educația celor 7ani de acasă porneste-e ok.dar oameni buni a ți lovit direct in familie.a ti lovi in rădăcină.a ti t lovit asa de tare ca trunchiul și coroana lui și….nu va mai produce-Va dau un exemplu-Am auzit povestind doua doamne pe strada -Mai .copilul meu e pus la zid .da are probleme .asa s a nascut săraca cu mana cu puținul dat de Dumnezeu.putinul minții……plangea…. Alta persoana-Am mai discutat…..Lasa că se așează lucrurile…..Ea .in cauza…..Nuuuu….s au facut ședințe peste ședințe….vorbeau numai de copilul meu….cum …sunt mulți din clasă care crează probleme si la acei copii nu au luat initiativa
    Tot de copilul meu discuta si o persoană -un părinte s a ridicat in picioare si a tinut sa sprijine că nu se ia o decizie bună ci trebuie sprijinit copilul-sala sarea in sus de nervi si apoi părintele acela a avut de pierdut.ca si mine
    Alta persoană si s a rezolvat ceva?
    Ea- nu . Si acum profesorii văd numai copilul meu

    Ma intreb numai un om trăia în sală aceea cu mine și copilul meu?
    N.Iorga-Nu tot ce este îngăduit in familie este îngăduit si in societate.
    Ar fi multe de spus la aceasta categorie ramura-7ani nu se va termina niciodata
    3-mai spunea cineva ca totul e la pământ
    Mai oameni buni a decăzut tot din cauza asta .a oamenilor a cui sa fie?
    Copilul nu învață se dau atenții
    Copilul nu are pregătire suna mama tata unchiul sa l angajeze.ce sa mai punem neamurile
    Copilul face o prostie intervin zeci de mii de pile…si stati ca tot mai face
    Si asa perpetuu mobile
    Aici nu se exclude la mici exemple omul/individul
    Ar fi multe de spus
    O zi buna tuturor!

    3
    17
    • Ar fi multe de spus, chiar așa, cu câteva rânduri mai sus, blamați profesorii, acum ai trecut în cealaltă extremă zici ca ești de la meteo, dar chiar nu știi pe ce lume trăiești la fel ca mulți dintre concetățeni, mai bine te-ai informa de realitatea din școală. O zi bună.

      8
      2
  • # cc , Foarte bune argumentele D-vs. Din pacate cei mai multi refuza sa gandeasca pentru ca e mult mai greu decat sa critici. (Sa gandesti este mai greu. De aceia majoritatea oamenilor judeca – Karl Yung) Daca elevul trebuie sa fie „obiectul muncii” dar in acelasi timp si „produsul final” cred cu convingere ca parintii au si trebuie sa aiba un rol important dar in niciun caz nu trebuie sa fie decidenti. La fel inteleg libertatea elevului dar nu sunt de acord cu obraznicia si impertinenta , oricare ar fi cauza acestora. Din pacate la noi in tara sunt respectati doar cei care au bani si situatie materiala prospera. Nu zic ca nu sunt profesori care fac de rusine profesia dar nu trebuie sa generalizam . Observam mereu ca si intre doctori mai apar diletanti iar lacomia isi arata zilnic fata hada. Dar in cazul doctorilor salariile sunt mai mult decat decente. Asadar trebuie (daca vrem sa mai avem profesori) ca statul sa dea importanta cuvenita acestei profesii. Apoi desigur pentru cei foarte buni se pot da recompense iar cei slabi se pot elimina din sistem. Omul bun sfinteste locul si prin munca lui isi castiga respectul colegilor , parintilor , discipolilor.

    11
    • Vreti sa spuneți Carl Jung probabil…”Statul trebuie sa” iarăși unul cu statul în cap. Pai domle este tocmai din cauza acestui stat că se întâmplă ce se întâmplă…au fost 7 miniștri ai educației cu plagiate până acum. E timpul că statul să lase în pace educația.

  • Aceasta meserie ,de dascăl, în contextul actual ,ne expune violentelor de tot felul.
    Ar trebui sa existe protecție prin lege ,asa cum au și alti cu anu.ite profesii.

    13
    3
  • ADEVARAT.. exista atatea abuzuri care se fac un mod voit si intentionat asupra cadrelor didactice, atat de catre elevi cat si de catre parinti, despre care de vorbeste atat de putin, incat a ramane cadru didactic, in sistemul actual de invatamant, iti trebuie un curaj mai mare decat al unui soldat inrolat in trupele NATO.. sa poti face fata. DE LA comoploturi pe grupurile de parinti, la tehnici de manipulare, presiune,si santaj , asupra cadrului didactic, nemaizacand de drepturile pe care elevii „le pretind” vezi doamne ca fiind indreptatite.. in . Pai la ce s a ajuns? SISTEMUL A DEVENIT UN FEL DE CAMP DE BATALIE INTRE CADRE DIDACTICE, ELEVI SI PARINTI.. Fiecare dorind sa si impuna cu forta dreptatea, inyr un raport de forte total inegal si nepermis. fara sa se mai tina cont de vreo lege, regulament, stipulare. CE LEGI SI REGULAMENETE. ZERO BARAT PENTRU EI. Cert este ca abuzurile parintjlor si elevilor nu trebuie trecute cu vederea, ci sanctionate, nu ascunse sub pres ci facute vizibile. ASA CUM ELEVII AU DREPTURI SU CADRELE DIDACTICE AR TREBUI SA AIBA. Pentru a se se stopa fenomene de genul, mi se pare nu doar corect ci si just, ca toti actantii actului educational, nu doar profesorii, asa cum se pretinde, sa prezinte la inceputul anului scolar aviz psihologic sau psihiatric. UN ASPECT DE mare importanta, care ar trebui implementat legal de catre MINISTER, si la care ar trebui sa consimta toate cadrele didactice,eventual prin formularea unei petitii in acest sens.

    8
    2
  • Nu cred că profesorii și sindicatele profesorilor au cerut aceste drepturi pentru elevi.Aceste drepturi pentru elevi au fost obținute de asociații și comitete ale elevilor și ale părinților.Drept urmare,dragi elevi,dragi părinți,nu va mai plângeți,nu mai căutați vinovați,aveți democrația și școala pe care vi le-ați dorit.Cel mai rău este pentru elevii care vor să învețe și pentru profesorii care luptă să își tină cursurile în asemenea condiții zi de zi din cauza celor cu ,,dreptul la educație ” ce perturbă cursurile.

    20
    1
  • Magelane, aici se discuta despre regulamentul actual, nu despre cel în vigoare atunci când se descopereau” Indiile de Vest.

    2
    1
  • 😥
    Au creat între părinți și dascăli o stare artificială de conflict prin toate reformele impuse și neevaluate. Mulți părinți au fost atrași în această capcană. Că ,,starea de bine și permisivitatea’’ va ridica nivelul de pregătire a elevilor. Fals! Reformele au ridicat rata de analfabetism funcțional și au scăzut motivația pentru învățare! Apoi această tensiune s-a transferat în relația școală- elev. Școala a devenit o arenă de luptă: fizica și morală. Și-a pierdut statutul. Putem defini prin scopul și obiectivele propuse astăzi un ideal cu adevărat nobil al școlii? Un rol al ei pentru viitor? Profesorilor li s-au impus noi și deviante priorități: hârtii, dosare, statistici, comisii, proceduri, cincinale de formare continuă pe care nu au unde să o mai aplice, consiliere cu părinții, copii furioși și aruncați în fața învățământului online, existența lor ca subiect al educatiei(ei trebuie să învețe o acceptare a nonvalorilor), să fie vinovați ei de tarele unei societăți corupte, să riște dacă vor să desfășoare o educație de calitate căci în realitate , totul este o încrengătură grosolană de distrugere. Vor dascăli impersonali și toleranți în fața acestei situații. Departe de copii și problemele lor profunde. Departe de învățare . Distrugând generația tânără vor finaliza o societate de ,,inteligență artificială ‘’…. Cea care va friza absurdul!

    • Ce sa zica si mamele singure care n-au de facut o ciorba, vorbesc pe net si se dau cu parerea.

  • Au creat între părinți și dascăli o stare artificială de conflict prin toate reformele impuse și neevaluate. Mulți părinți au fost atrași în această capcană. Că ,,starea de bine și permisivitatea’’ va ridica nivelul de pregătire a elevilor. Fals! Reformele au ridicat rata de analfabetism funcțional și au scăzut motivația pentru învățare! Apoi această tensiune s-a transferat în relația școală- elev. Școala a devenit o arenă de luptă: fizica și morală. Și-a pierdut statutul. Putem defini prin scopul și obiectivele propuse astăzi un ideal cu adevărat nobil al școlii? Un rol al ei pentru viitor? Profesorilor li s-au impus noi și deviante priorități: hârtii, dosare, statistici, comisii, proceduri, cincinale de formare continuă pe care nu au unde să o mai aplice, consiliere cu părinții, copii furioși și aruncați în fața învățământului online, existența lor ca subiect al educatiei(ei trebuie să învețe o acceptare a nonvalorilor), să fie vinovați ei de tarele unei societăți corupte, să riște dacă vor să desfășoare o educație de calitate căci în realitate , totul este o încrengătură grosolană de distrugere. Vor dascăli impersonali și toleranți în fața acestei situații. Departe de copii și problemele lor profunde. Departe de învățare . Distrugând generația tânără vor finaliza o societate de ,,inteligență artificială ‘’…. Cea care va friza absurdul!

  • Mai revedeți și: 🇺🇲 „Dangerous minds” sau despre puterea unui dascăl 👏|
    Filmul „Dangerous minds” bazat pe povestea Reală a unei profesoare de limba engleză( in rol: Michelle Pfeiffer) ) ….. Sursa:
    cefilmevad.wordpress.com/2016/08/17/dangerous-minds-sau-despre-puterea-unui-dascal/

    1
    1
  • Tind să cred că fenomenul „României educate” e o problemă care nu implică doar elevii, doar părinții, sau doar profesorii sau guvernanții. În schimb, ce vedem astăzi e doar unul dintre rezultatele unui sistem cu multe lipsuri, care e perpetuat de către o administrație cu o lipsă evidentă de viziune și competență, dar care până la urma urmei, tot încercând să ‘reinventeze roata’ în fiecare an, contractând fel de fel de firme de consultanță și răscolind ‘soluții’ din ce în ce mai ciudate, nu reușește să vadă că toți ceilalți factori care intră în calcul când vine vorba nu doar de performanța academică a elevilor, ci și modul în care aceștia tratează personalul școlar (fie el didactic sau nu), sunt permiși în continuare să se manifeste, ba chiar să evolueze, înrăutățind situația din școli cu fiecare generație. Prin factori mă refer la neglijența sau chiar abuzul părinților asupra copiilor lor, lucru care în cel mai bun caz duce la abandon școlar, iar în cel mai rău la episoade de violență fizică și amenințări serioase cu moartea, la minoritatea profesorilor care duc lipsă de orice urmă de profesionalism sau decență, dar și la generalizarea pe care societatea o face asupra elevilor și profesorilor, (fie toți sunt de vină, fie toți sunt niște îngerași în bănci/la catedră). Eu sunt student în străinătate și nu demult am ieșit din sistemul românesc după mai bine de 15 ani de școală, liceu și facultate. Chiar dacă am absolvit liceul abia în 2018, văd tot felul de schimbări făcute (unele dintre ele majore) în educație, în special în ceea ce privește examenele standardizate și nu pot decât să mă îndoiesc de faptul că acestea sunt promovate ca „reforme”, menite să schimbe educația românească în bine, la cât de repede sunt aruncate proiectele astea la gunoi și date uitării. Fac parte din generația care a dat probele orale la bacalaureat în februarie, cu luni înainte de cele scrise. Până astăzi nu am aflat de ce a trebuit să fie așa, nici măcar de la profesorii mei, care erau la fel de confuzi ca și mine. Iar acum am auzit că noul ministru al educației vrea ca subiectele finale de la evaluarea națională să fie modificate în funcție de performanța elevilor la simulări. Or, ce ar trebui eu să înțeleg din asta? Că se dorește umflarea artificială a notelor prin simplificarea graduală a subiectelor, până se va ajunge la un punct în care absolvenții clasei a VIII-a vor avea examene din materia de clasa a III-a? În loc de bazaconii de genul ăsta, de ce nu se face un efort comun între ministerul educației și cel al familiei (sau cum i-a spune, pentru că după atâtea reorganizări ale guvernului, nici nu mai țin pasul) pentru a reduce abandonul școlar? De ce trebuie să aud că profesorii și învățătorii care se dedică 110% elevilor lor sunt tratați ca și cazuri speciale, iar când aduc în discuție întrebarea „de ce nu vin copiii la școală?”, atât politicienii, cât și părinții, dau din umeri? Datul din umeri nu e un semn al unei țări educate, ba chiar dimpotrivă. Există și profesori care chiar fac abuz de poziția lor, care își ridiculizează elevii în fața colegilor lor, sau care îi dau afară din clasă pentru simplul fapt că nu au înțeles ceva. Am pățit chiar eu așa odată, când, împreună cu un coleg am fost dați afară din clasă în timpul orei de geografie, pentru că acel coleg *a îndrăznit* să mă întrebe ce înseamnă ecartamentul feroviar, pentru că nu înțelesese explicația profesorului (vă las pe voi să ghiciți de ce mi-a cerut mie să-i explic și nu profesorului). Asta, apropo, s-a întâmplat după ce Statutul Elevului intrase deja în vigoare, conform căruia profesorii nu mai aveau dreptul să dea elevii afară din clasă ca pedeapsă. Că veni vorba, sunt de acord cu faptul că elevii ‘problemă’ nu sunt tratați corespunzător. Elevii și profesorii ar trebui să fie cât mai mult posibil într-un raport de egalitate în drepturi și obligații, să se respecte reciproc și să fie pedepsiți reciproc pentru abateri, nu să existe autoritatea profesorului „faci cum spun eu, pentru că eu sunt profesorul și tu elevul”, dar nici „sunt elev, fac ce vre-a mușchi meii”. Probabil am trecut deja de punctul în care sistemul poate fi reformat în mod efectiv, iar lipsa de interes a dus doar la apariția abuzului din partea profesorilor, elevilor, dar și părinților și la căderea în gol a inteligenței colective a românilor de la an la an. Nu vreau să par pesimist, dar cred că acum s-a umplut prea tare găleata de la cât a plouat prin tavanul educației românești și începe să dea pe lângă. Au plecat mulți și mulți vor mai pleca de acum încolo. Din păcate puteți doar să sperați că se vor întoarce cândva. 😔

  • Citisem acum câteva zile o știre despre o profesoară de franceză, sexy de altfel Andreea Condurache din Brașov care preda limba franceză punând copiii să gândească răspunsul -Cum se spune puii mei în curtea voastră?”
    Admit că e provocantă ideea, mai ales într-un climat de puritanism religios .Dar poate că, din perspectivă utilitaristă , pe unii elevi, sexualizarea accentului francez ,le va stârni curiozitatea și îi va împinge în a aprofunda franceza…
    Unul dinntre cei mai buni amici a predat și format generații de imigranți în limba franceză și el spune că metodele neconvenționale pot da roade, iar ca atitudine ceea mai bună e să folosești limba fără să-ți pese prea mult de greșeli, să întrebi în mod constant ,să asculți filmele să citești etc. La nivel biochimic e să-ți dezvolți noi circuite neuronale care se activează când înveți ceva nou.
    Bun.

    Ideea e că odată creierul-circuitele neuronale sunt formatate cu anumite idei-mai greu să te desparți de ele…în fond funcționăm cu concepte familiale care iau cel mai puțin efort.
    Chiar și oamenii de știință care în general au o gândire critică metodică, sfârșesc în a lua calea cea mai ușoară…teorie preexistentă deja și aprobată de majoritatea celor din breaslă…echoing effect.

    Pentru că problemele încep atunci când gândești și ieși din tiparul colectivității .
    Iar izolarea socială- evitarea, gura lumii,pe lângă faptul că poate corecta comportamente, utilitate validată în timp poate la fel și reduce la tăcere următorul Galileo , Einstein sau Newton, adică excepționalitatea care aduc schimbări majore.

    Mă întreb dacă un savant de talia lui Avi Loeb(om cu calificări beton dar abordare originală a subiectelor) ar avea în România,din perspectiva mea o societate destul de conservatoare, susținerea publică necesară pentru a avansa știința de o manieră rațională, nu mă refer la pseudosarlatanii zilei care au masa de creduli la picioarele lor, provenind din zona religioasă sau din zona pseudosavanților) .Deși la nivel de matematică, IT se pare că există excelență…mă întreb cum pot oamenii respectivi performa într-o societate în care trebuie să coexiste în continuare cu pupătorii de moaște, sau cu persoanele numite politic în administrație fără a avea calificările necesare profesional, în unele cazuri.
    Bun pentru cei interesați blogul lui Avi Loeb (nu știu dacă cartea lui recentă 2021 despre Oumuamua- Extraterrestrial ) a fost tradusă în limba română.

    https://avi-loeb.medium.com/we-are-not-alone-e628c01c8b38

    Dar pe de altă parte , există semne pozitive. Vânzările cărților dlui Dan Alexe”De-a dacii și romanii „care contestă teoriile oficiale despre etnogeneza poporului predată în școală de o manieră naționalistă sau excelenta carte a dlui Mihai G Netea „O istorie (incompletă) genetică a poporului român”, reprezinta semne de modernitate pe piața ideilor locale.

    Dar e adevărat, fără căldură în școli, cu elevi înfometați, unii cu părinții absenți alții mai grav, cu unii violenți, fără manuale, fără persoane calificate la catedră sau cu puțin interes real pentru meserie, e greu de rezistat.
    Valorificarea tradițională a meseriei de profesor, altădată reper de autoritate și prestigiu din localități- se schimbă. Modelele devin oamenii de afaceri pentru mulți, iar de multe ori metodele de a reuși sunt dubioase(evaziune, minciună, nerespectarea legilor prea numeroase)
    E greu de a evolua dar nu e imposibil.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS