Social

Roză a Vânturilor, montată și pe Vf. Bistricior. Cele mai grele urcușuri duc spre cele mai frumoase zări

Continuând tradiția începută anul trecut, când au realizat pe Vf. Rabla și pe Vf. Galațului din Munții Rodnei o lucrare asemănătoare, mai mulți iubitori ai marilor altitudini au montat pe Vf. Bistriciorul din Munții Călimani o ”Roză a Vânturilor”, o intersecție de brațe piramidale, o reprezentare a direcțiilor punctelor cardinale, brațele orizontale orientate E-V, care va reaminti turiștilor și iubitorilor de munte, care vor trece pe acolo, că cele mai grele urcușuri și cele mai abrupte cărări duc spre cele mai frumoase zări.

A fost nevoie de un efort de echipă considerabil, dar satisfacția reușitei a fost pe măsura efortului, crescând cu bucuria fiecărui suflet implicat. Inițiatorii proiectului, Ionică Scridon și Emil Jarda, membrii ai clubului montan „Echipa de Munte”- președinte Călin Moldovan, cu sprijinul Salvamont Bistrița, precum și mulți voluntari, iubitori de munte, au urcat prin forțe proprii, în spate, toate materialele necesare: nisip, ciment, apa și lucrarea propriu-zisă, până la o altitudine de 1990 m, după un urcuș de aprox. 3 ore, cu plecare din satul Mița.

Organizatorii le mulțumesc tuturor voluntarilor din Bistrița, Cluj, Dej, Zalău, Sângeorz-Băi, Rodna, Susenii Bârgăului, Bistrița Bârgăului, Câmpulung Moldovenesc, Piatra Neamț, Bălți (Rep. Moldova) pentru efortul depus, apreciind în mod special implicarea lui Adrian Sângeorzan, Sorin Pop, Jarda Alexandru, Florin Hiruța, tuturor celor 65 de voluntari și nu în ultimul rând sponsorilor, fără de care lucrarea nu ar fi avut loc: Grigore Vlad -directorul general al Institutului de cercetare-dezvoltare pentru tehnologii și echipamente de protecția mediului ICPE Bistrița cu echipa, ing. Dănilă Vlad – șeful Ocolului Silvic Josenii Bârgăului cu echipa, Răzvan Șoncu – Metal Concept SRL, Ioan Rus – Elstaticfarb Prod SRL, Dan Toniuc și echipei de proiectare VRG.

Fotografii: Alex Varga și Dorin Cârcu

5 comentarii

  • Faptul ca s-au strans atâția oameni faini, iubitori de munte, în jurul unei misiuni comune e în sine o realizare.
    Felicitări și la mai multe!

    14
    3
  • Această roză a fost proiectată de regretatul inginer Horea Birsan, membru activ în Echipa de munte. Horea a fost prins de o avalanșă și s-a dus înainte de vreme. Mă așteptam ca Echipa de munte să dedice roza în memoria lui Horea Birsan, în schimb nici măcar nu l-ați pomenit. Iartă-i, Horea 🙁

    11
    8
    • Ce așteptări ai putea avea de la asemenea oameni „echipă” ? Acolo sunt doar interese și multă zânzanie,e ca un virus ce se extinde ( les connoisseurs știu la ce fac referire )…..e de toată jena când te gândești că s-a ajuns până la punctul in care acești „oameni de munte” asigură și serviciul Salvamont…….super calificați și în transparență totală :))

      12
      4
    • @Paulista Ești într-o eroare totala. Aceasta lucrare este, cap-coada, de la idee, concepție si realizare, a mea si a lui Ionica Scridon. Punerea pe planșa, de la schițe pana desenul final, simulare pe calculator, cu toate cotele necesare pentru realizarea fizica e rodul muncii lui Ovidiu Pop, artist plastic de meserie. Acum, personal l-am rugat pe Horea, pentru ca avea un prieten bun la o firma de prelucrare in aluminiu, sa ne facă o oferta de preț si la o Roza din aluminiu. Noi deja aveam promisiuni de la alte firme de prelucrare a metalului dar am zis ca una de aluminiu e mai ușoara la transport. Sa urci câteva sute de metri cu 30 de kg. in spate nu e pentru oricine. Cei de la firma de prelucrare a aluminului, pentru a face o oferta de preț le-a fost lene sa citească desenul si cotele si ne-au cerut dezmembrarea desenului pe parți componente: braț stânga jos, braț dreapta jos, braț stânga sus , braț dreapta sus, desenul la țeava de susținere…ori asta nu le aveam. Aici a intervenit Horea, un om nu de nota 10 sau 20, un om de milioane, fiei țărână ușoara. Așa se face ca Horea prins cu multe alte treburi, a întârziat un pic cu desenele, iar la o zi sau doua după ce am primit oferta pentru Roza din aluminiu, am primit un telefon de la un prieten drag întrebându-ne: ”când veniți după Roze”. Așa se face ca am obținut doua Roze a Vanturilor: una pe vf. Galațului si una pe Vf. Rabla fără nici un cost, pe când cea din aluminiu ne-ar fi costat doar una aprox. 2000 de euro. Horea va rămâne in inimile si gândurile noastre mereu si poate n-ai aflat dar Echipa de Munte a montat o placa comemorativa in Munții Făgăraș, pe o stanca in locul unde a avut nefericitul eveniment. Eu n-am putut sa particip, fiind prins cu alt proiect de suflet, dar va rămâne veșnic in memoria mea si-a colegilor lui de la Echipa de Munte un reper de o înaltă ținuta profesionala si morala.
      Si inca ceva; cand am inceput proiectul Roza Vanturilor Bistricior, Horea ne privea, din pacate, de dincolo de zari.

      11
      2
  • Nu-i prima data cand se intervine pentru marcarea si punerea in valoare a varfului Bistriciorul (1900 m altitudine) din munții Călimani. Prin luna septembrie a anului 2017, membrii Clubului Rotary Bistrița, au format o echipă care a fixat pe o stâncă de la poalele Vf. Bistriciorul din Munții Călimani o placă de marmură neagră, cu următoarea inscripție: „În amintirea celor împătimiți de drumeții, pe care orgoliosul munte i-a prins de-a lungul timpului în mrejele veșniciei. Rotary Club Bistrița – sept. 2017”. Era o promisiune făcută cu un an înainte Prof. Remus Bude, cu ocazia lansării volumului „Colibița, dimensiuni turistice”, scris de Ioan Bâca și Ioan Șteff. Din grup au mai făcut parte subinginerul Alexandru Csender și tehnicianul silvic Gavrilă Sărățan.
    (Vezi: https://timponline.ro/inscriptie-bistriciorul-scrie-placa-marmura-neagra-foto/)

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.