Social

S-a prăbușit turnul bisericii reformate din Tonciu, monument istoric din secolul al XVIII-lea (FOTO)

Turnul bisericii reformate din Tonciu, construită în secolul al XVIII-lea, s-a prăbuşit sâmbătă 17 aprilie, anunță site-urile religioase și maghiare, o comisie de evaluare a pagubelor de la Instituția Prefectului stabilind că este nevoie de 45.000 de lei pentru conservarea a ceea ce a rămas din monumentul istoric și de un studiu de fezabilitate pentru refacerea lui.

”Comunitatea reformată din localitatea bistriţeană şi-a construit biserica în anul 1691, iniţial având zidurile consolidate din împletitură cu lut, ulterior, în 1711 a fost transformată în biserică de piatră, iar apoi, în 1800, a fost reconstruită. Tavanul casetat al bisericii, realizat în 1711, este considerat de specialişti deosebit de valoros.

Odinioară, satul a fost locuit de saşi şi maghiari. Cele doua parohii, cea evanghelică săsească, respectiv cea reformată maghiară, au fost ridicate una în apropierea celeilalte. Din cauza solului instabil, ambele biserici s-au deteriorat. După cel de-Al Doilea Război Mondial, comunitatea săsească a fost evacuată din sat, astfel că localitatea are în prezent o populaţie majoritară maghiară, cu aproximativ 200 de locuitori.

Biserica Reformată a cumpărat parohia şi biserica evanghelică, iar după anul 2000 le-a reconstruit pe amândouă. Începând din anul 2005, slujbele sunt ţinute în biserica reconstruită.

Pastorul Szabolcs Székely a declarat că, împreună cu enoriaşii săi, regretă cele întâmplate, dar au făcut tot ce s-a putut. În anul 2007 orga şi clopotele au fost mutate în noua biserică. Acolo urmează să fie mutată şi coroana amvonului, realizată în 1905, scaunul lui Moise şi banca preotesei. Acesta a adăugat că, momentan, şi vechiul turn al noii biserici are nevoie de renovare şi aşteaptă autorizaţiile necesare pentru a începe lucrările de renovare”, arată presa maghiară.

Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud informează că a trimis la fața locului Comisia de constatare și evaluare a pagubelor produse de fenomenele meteorologice periculoase din ultima perioadă.

”La evaluările desfășurate astăzi, 20 aprilie, pe raza comunei Galații Bistriței, alături de comisia stabilită prin ordin de prefect au fost și subprefecții Décsei Atilla și Lorand Toth, dar și Alexandru Uiuiu, directorul Direcţiei pentru Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bistrița-Năsăud și primarul Vasile Mihai Vermeșan.

Motivul este faptul că, în localitatea Tonciu, biserica reformată clasată ca fiind monument istoric din grupa valorică A a suferit noi avarii, punând în pericol arhitectura foarte valoroasă din punct de vedere cultural. Acest monument, vechi din anul 1691, a fost afectat și de fenomenele meteorologice din urmă cu trei ani, când acoperișul bisericii, reparat ulterior, a fost în mare parte distrus de vijeliile de atunci.

Cu toate acestea, tavanul casetat al lăcașului de cult, element deosebit din punct de vedere arhitectural, a fost pus spre conservare în interiorul bisercii. La acest moment, starea precară a clădirii rămase încă în picioare pune în pericol tavanul casetat, iar astfel, delegația de la fața locului a stabilit demararea procedurilor pentru mutarea acestuia în noua biserică reformată, aflată în apropiere.

Comisia de evaluare a pagubelor au stabilit că este necesară o sumă de 45.000 lei în vederea conservării bisericii pentru a preveni producerea de alte avarii, urmând ca Primaria Galații Bistriței să asigure realizarea unui studiu de fezabilitate pentru a restaura lăcașul de cult. Se dorește ca acest monument să devină un muzeu cultural și, în același timp, capelă mortuară”, se arată într-un comunicat.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3640040602792070

Se mai fac evaluări în zonele municipiul Bistrița, comunele Cetate, Budacul de Jos, Braniștea, Șieu și Mărișelu.

Etichete

17 comentarii

  • Se pare că lumea fie nu înțelege un mesaj fie reacționează doar după ce a citit o parte din text! Foarte bun comentariul și foarte real! Zona noastră nu poate să „funcționeze” ca o zonă 100% românească! Ar fi și păcat să gândească cineva așa ceva! Români, sași, unguri sau țigani, cu toții formam Transilvania! Nici nu mi-ar dori să fie altcumva!

  • Petre dacă ai fi citit ceva istorie, ai ști că sașii erau o nație cam șovină, sute de ani au tratat românii ca pe sclavi și limba Română era interzisă! Sașii din Bistrița de la care iei tu lumină (pentru că eșa e trendy) au format în timpul celui de-al doilea război mondial o divizie SS cu care păzeau lagărele de muncă forțată din dealul târgului și Livezile. Și mai aud o teorie falsă conform căreia noi am alungat sașii; adevărul e că sașii au fost colaboraționiști ai naziștilor iar când nemții s-au retras, și-au luat și sașii de frica rușilor.

  • Continuarea renovarii si punerea in siguranta dupa ce turnul s-a prabusit! Operatia a reusit, pacientul a decedat! Asta-i aceeasi isprava ca la biserica din Jelna unde statul maghiar a alocat surse pentru renovare iar vrednicii patrioti au furat biserica piatra cu piatra astfel incat atunci cand s-a terminat renovarea a disparut biserica. Dar sa fim mandri ca suntem romani!

    • În urmă cu mulți ani , am gasit intr-o veche carte germana urmatoarea poveste saseasca :
      Se zice pe vremuri țiganii aveau, ca si sașii, biserica lor , mare, frumoasa , din piatra ,solida . A românilor era mai mică, amărâtă,facuta din lemn . Intr-o zi românii au captusit ușa bisericii cu table de slanină,au legat cârnați ,coaste afumate si jamboane pe lângă grinzi,pe sub corni ,au uns cu unsoare de trei degete peretii si acoperisul . Văzând tiganii așa minunatie de biserica , le-au propus romanilor sa faca schimb de biserici ,lucru primit de ardeleni. Lesne de ghicit ca n-a durat mult pâna romii au halit biserica ,rugandu-se apoi de romani sa-i primeasca și pe ei in fostul lor sălaș de rugaciune.
      Ideea e că după sute de ani ,s-au dus și sașii ,le-au rămas bisericile goale ,dar unii încă nu se pot dezbăra de vechile obiceiuri ,nu-s sănătoși dacă nu li se leagă macar o cărămidă ,din biserica celorlalti ,de palmă .
      Totuși , eu nu-s convins că românii ,pe care văd că-i acuzi , sunt de vina ! Faptul că au fost miloși ,primindu-i in Casa Domnului ,atunci cand vecinii lor mai bronzati au ramas fara biserică , n-ar trebui să te facă să-i bagi in aceeași oala !
      Nu-i frumos, Peter bacsi !

    • Adevarul nu este o categorie estetica; daca este frumos nu este adevar, ci minciuna. Ne mintim pe noi si ne mintim copiii crescandu-i in auzul unor lozinci patriotarde complet straine de adevar. Ne facem sfinti din criminali si violatori iar tinerilor le oferim ca modele agramati si borfasi ordinari. Am facut hotia vrednica de cinste si confundam miselia cu inteligenta. Ne cumparam diplome si ne credem competenti si cultivati. Modelele de succes in societatea noastra sunt coruptia si jaful banului public. De o suta de ani distrugem neincetat ce au lasat sasii si ungurii si nu am fost in stare sa cladim nimic. Mintindu-ne frumos am ajuns sa fim un neam de oameni saraci, prosti, murdari si rai. Dar mandri ca suntem romani!

  • Pentru Sigmirean M: „sasii erau o nație cam șovină, sute de ani au tratat românii ca pe sclavi și limba română era interzisă” este o succesiune de trei afirmatii incantatoare, care-ti umfla pieptul de mandie patriotica. Pe langa a fi roman adevarul este o minciuna iar capul foloseste doar ca sa nu ploua in gat.

    • K, am citit cu interes postarile tale chiar daca nu erau semnate doar cu initiala ca acum. Iti multumesc si te urmaresc!

  • Primele cărți în limba română nu au fost tipărite în regat ci în Transilvania de către sași . Primele cărți cu grafie latină au fost tipărite tot de „șovini”. Populația vorbitoare de limbă română a tot crescut constant datorita migrației de peste Carpați, țărani preferau să fie asupriți de străini și nu de români. Procentul de români din Transilvania care știau citi și scrie în altă limbă decât limba materna era mai mare față de moldoveni care știau să scrie și să citească în limba maternă. Exemple ar fi multe

    • Tocmai asta încercam sa-i explic lui Petre ( sau Peter bacsi) ! Biserica aia s-a prăbușit din cauza nepăsării , nicidecum din vina conspirațiilor romanilor , pe care el ii acuza , uitând ca altii au săvârșit cu intenție fapte mult mai grave !
      Ca nu se aloca suficienți bani pentru conservarea patrimoniului , vedem singuri uitându- ne la starea clădirilor din centrul Bistritei ! Dar UDMR nu are nicio vina ? Ei n-au condus ani la rând Ministerul Culturii ?
      Or avea romanii multe pacate , dar sa-i acuzi ca vor sa distrugă intenționat istoria Transilvaniei , sa elimine tot ce nu e romanesc , e deja prea mult !
      E o mare minciuna !

  • E delirant sa vezi aici oameni care cred ca e normal sa lasi sa se distruga ce e sasesc si maghiar din cauza unor conflicte istorice sau a unor figuri istorice odiase gen Bucow. Stiu si ei trei chestii de manual si gata, cheama buldozerul pe gotic, baroc si alte forme de cultura „straine de neam.” A te opune acestei logici este tradare de neam (” uraste tot ce e romanesc”). Ce a remas de la sasi si maghiar nu e rrromanesc deci trebuie dispretuit, distrus. Bravo! Ne meritam soarta de tara de gunoaie si constructii urate. Atata putem. Sa iasa AUR la guvernare, sa faca program national de demolare sa stim o treaba, sa fie dosarul complet.

  • Cat de tampiti pot sa fie unii.. si se mai asteapta sa evoluam ca tara si popor, cand mintea unora are o limita sub zero. Draga Petre du-te si racneste linistit ca emani doar prostie

  • Ioska/Sandor (sic!) ce sa mai zic decat sa ai sanatate si pace in viata. Ca de omenie, cinste (ia arata unde am zis ca „i Transilvania nu au existat biserici ortodoxe,manastiri) si carte vad ca nu e loc. Pentru tine ideea de roman educat si multicultural nu prea pare posibila. CSF? NCSF, vorba ceea.

  • Fratilor! Hai sa punem la o parte istoria, politica etc. O simpla intrebare: daca tu ca si agricultor (sa zicem ad absurdum) vezi ca, anexele gospodaresti incep sa se degradeze, intr-un an mai treci cu vederea, dar dupa cinci – zece ani tot stai si te uiti si astepti sa se produca vre-un miracol!?
    Un turn, sa fim seriosi nu se degradeaza de la un an la altul din cauza fenomenelor meteorogice! Problema este veche numai ca nu a interesat absolut pe nimeni…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS