Actualitate

S-a semnat declarația de intenție pentru înfrățirea dintre Bistrița și Kisvarda

Primarul Bistriței, Ioan Turc, și primarul din Kisvarda (Ungaria), Leleszi Tibor, au semnat o declarație de intenție care are ca obiectiv înfrățirea dintre cele două orașe.

Momentul festiv s-a desfășurat în sala de ședințe a Primăriei Bistrița. Acest demers are în vedere parafarea relaţiei de prietenie şi cooperare dintre Bistrița și Kisvarda. La eveniment au participat delegați ai celor două primării, consilieri municipali, reprezentanți ai bisericilor.

”Este un moment plin de semnificație. Ne dorim cu adevărat ca relațiile dintre noi să crească. Nădăjduim că după această vizită relațiile sincere de prietenie dintre noi și relațiile de colaborare dintre orașele noastre vor spori. Această declarație de intenție vizează înfrățirea dintre Bistrița și Kisvarda în așa fel încât să avem un cadru instituțional prin care să putem progresa pe diferite domenii: cultural, educațional, economic. Ne asumăm să dezvoltăm pe multiple paliere relațiile dintre Bistrița și Kisvarda, iar într-un orizont de timp cât mai apropiat să putem semna și acordul de înfrățire dintre cele două orașe”, a spus primarul Bistriței, Ioan Turc.

”Este o bucurie să fim la Bistrița. Kisvarda este un oraș istoric, mic, care din 2010 încoace s-a dezvoltat foarte puternic. Populația noastră numără 16.000 de locuitori, dar cu o atracție de 80.000. Sper că înfrățirea dintre orașele noastre va fi fructuoasă în toate domeniile”, a menționat primarul orașului Kisvarda din Ungaria, Leleszi Tibor.

Discuțiile pentru începerea relațiilor bilaterale Bistrița – Kisvarda au demarat în luna septembrie a acestui an, când o delegație condusă de primarul Ioan Turc a mers în Ungaria pentru întrevederi cu oficialitățile locale.

În prezent, Bistrița este înfrățită cu Besancon (Franța), Zielona Gora (Polonia), Columbus (SUA), Herzogenrath (Germania), L’Aquila (Italia), Wels (Austria), Wiehl (Germania), Rehovot (Israel), Ungheni și Soroca (Republica Moldova).

14 comentarii

  • Jo napod bacsi Turc ,no… Mit csinals a Decebal godorrel? :))). Eu încerc așa, poate înțelege mai bine ca românește:))

    17
    5
  • Vai de capul nostru ! Sindrofii, vizite, chefuri, plimbări și de restu ședințe foto. Avem bani? Da’primar avem? Că la primărie joacă dracii pe mese, aceeași care jucau și pe vremea lui Crețu,numai că acum își bat și picioarele că au văzut că „ceterașu” îi pe nicăieri.

    31
    2
  • Din ,,infrățirile” astea nu au rezultat decat prilejuri de chermeze si f.t.t bani aiurea pentru ,,cei ce sunt in slujba cetățenilor”.Indiferent ca sunt prin Ungaria,China sau aiurea.

    22
    2
  • No si eu care credeam ca ne infrățim cu Singapore.Poi normal ca nu…Acolo la politicienii care ciordesc le face generalul care conduce ,cadou,cate un nod de cravata mai strâns.Doar nu vreti sa intre unii in depresie.

    17
    1
  • Ma uit la comentariile scrise,sí ma cuprinde o tristete. Cata rautate zace printre randuri, cata incultura. Oare cand ne civilizam sí noi ca sí natie? Putina toleranta nu strica la nimeni! Avem noi problemele noastre locale,dar cu delegatia din tara vecina ce aveti? Oare asa scriati sí daca era alta tara?

    9
    8
  • Suntem hilari! Astea sunt probleme care ne dau de furca…suntem penibili și sper că acest primar sa fie amintit în istoria primărilor din Bistrița că un model de așa nu.
    Îmi pare rău să spun că și eu l-am votat dar acuma m-am convins de toate
    . Ce ora fi zis ungurii cand îi duci să vadă investițiile psdului? Ce ora fi zis de cum arată orașul ? Că s-au mutat granițele Ucrainei la Bistrița?? Parca va și vad cat de penibili sunteți și ne puteți in aceași oală pe toți bistrițenii cu voi…
    Mergeți acasă și va închideți acolo măcar 4 ani!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS