Biserica Evanghelică Teaca, construită în secolul al XIV-lea, în stil gotic, trebuie salvată întrucât este al doilea monument ca importanță după Biserica Evanghelică Bistrița, consideră Cristian Roth-Gross, președintele Forumului Democrat al Germanilor din România filiala Bistrița-Năsăud.
”Un proiect de suflet ar fi impulsionarea începerii reparațiilor la biserica din Teaca care nu ar merita uitată. Este, după părerea mea, după biserica din Bistrița, al doilea monument ca importanță din județ. Până acum s-a mers pe conacele ungurești, dar sperăm să ne vină și nouă (comunității germane -n.a.) rândul. Până la urmă, toți suntem locuitorii acestui județ și trebuie să avem grijă de absolut toate monumentele. Cu cât pierdem mai mult timp, cu atât ne costă mai mult”, a spus Cristian Roth-Gross într-o emisiune la AS-TV.
La începutul anilor 2000, un donator din Canada a oferit susținere financiară pentru refacerea învelitorii și șarpantei bisericii din Teaca, a spus preotul Johann Dieter Krauss.
”A vrut să sprijine inițial o altă parohie din alt județ, dar acolo preotul nu și-a luat timp pentru acest domn și a pierdut banii. Domnul s-a reorientat și a donat banii pentru Teaca. El era originar din localitatea unde a vrut să doneze banii, între timp a decedat. Atunci a donat 60.000 de dolari care au putut fi investiți în șarpanta și învelitoarea din Teaca. Nu a mai plouat înăuntru. Din păcate, stranele și mobilierul bisericii au fost duse într-un depozit și de acolo, tiptil, cu timpul, au fost transformate în lemne de foc și nu mai există”, a spus preotul Krauss.
Potrivit monografiei localității, biserica a fost renovată în 1909. După plecarea masivă a sașilor inclusiv după Revoluție, ultima slujbă evanghelică s-a ținut aici în 1997, când era funcțională și orga.
Sa speram ca administratia romaneasca este totusi normala iar noi cetatenii judetului trebuie sa la amintim mereu sa isi iubeasca si sa cunoasca trecutul si istoria locului.
Obligatoriu dupa Bistrita trebuie sa urmeze TEACA desi trebuiau puse in oglinda cele doua importante monumente si restaurarile pornite deodata.
Sunt alaturi de comunitatea germana si impreuna sa ne mai salvam ce a ramas de la o mandra si importanta comunitate care a stiut sa faca o neta diferenta de valoare intre zonele istorice ale Romaniei.
Sa se demoleze..
cea mai ieftina solutie pentru tine este sa dispari din peisaj la umbra prostiei tale.
Bine zici,acest individ poate sa dispar SI el din peisaj dar biserica evanghelica din Teaca trebuie musai sa ramai CA monument istoric ,iar comentarul pe urmele lui Ceausescu dar fara glont e placat de glont la asta gandire
Important este să fie demarate lucrările de restaurare propriuzisă a Bisericii Evanghelice din Teaca , cu atât mai mult cu cât acoperisul a fost reparat în urmă cu câtiva ani. Chiar dacă mobilierul vechi nu mai există acesta poate fi confectionat din nou intr-un atelier specializat pe producerea de mobilier bisericesc precum cel din Viișoara unde au fost comandate băncile pentru nava centrală a Bisericii Evanghelice din Bistrita:
Vezi: https://timponline.ro/pr-krauss-se-va-retrage-din-functia-de-paroh-al-bisericii-evanghelice/
Dar despre biserica evanghelică din Viile Tecii de ce nu spune nimeni nimic? Ați lăsat-o să se dărâme singură, nu a luat nimeni nicio măsură! Bine că de cea din Teaca vă faceți că vă pasă!!!
La noi la romani daca nu este ortodox nu ne intereseaza…este impotriva tarii. La Sarmisegetuza au luat lespezi si au facut cotete de porci. Aici au taiat bancile si le-au bagat pe foc. Poporul roman n-are civilizatia trecutului, a istoriei… ne plangem ca nu avem turisti… Ce sa vada la noi, prostia, hotia si golania cu care suntem prostiti zi de zi???