Pe urmele campaniei Go Red for Women – Cod roşu pentru femei, iniţiată în 2004 de către American Heart Association (AHA), WHeartD 2012 îşi propune să corecteze opinia curentă conform căreia femeile s-ar găsi faţă de bărbaţi într-o poziţie privilegiată în privinţa bolilor cardio-vasculare (BCV), indemnind femeile să-şi asume stiluri de viaţă favorabile sănătăţii inimii, care influenţează favorabil starea de bine personală (incluzând conotaţiile estetice), performanţa socială şi longevitatea împlinită. Considerând rolul lor în familie şi micro-colectivităţi, sănătatea mai bună a femeilor reverberează pozitiv asupra copiilor, adolescenţilor şi chiar a bărbaţilor, prezentând un potenţial important de ameliorare a sănătăţii publice la nivelul întregii societăţi.
În acest context, scopul WHeartD 2012 priveşte încurajarea femeilor de a se preocupa mai mult de sănătatea inimii lor – strâns legată de cea a copiilor şi a familiei, sporirea atenţiei personalului medical în privinţa BCV în rândul femeilor, însfârşit la acordarea unei priorităţi crescute pentru acest subiect în agendele de sănătate publică. *
Pe plan global, în 2008 femeile erau afectate de 8,6 (49%) din cele circa 17,3 milioane de decese. Un număr de 7,3 milioane decese erau cauzate de bolile cardiace (BC), iar 6,2 milioane de accidentul vascular cerebral (AVC); mortalitatea AVC este legată de hipertensiune arterială (HTA) şi colesterolul ridicat care în anumite socio-culturi (de ex. România) sunt frecvente la femei.
În UE 2008, BCV erau responsabile de 44% din totalul deceselor înregistrate în rândul femeilor (1 milion) şi de 36% în rândul bărbaţilor (900.000). În general, în ţările din estul UE, BCV provoacă aproximativ 50% din toate cazurile de deces, în timp ce în partea de vest acestea se ridică la aproximativ o treime.
În contextul UE 2008, în privinţa populaţiei feminine, România ocupa locul 3 cel mai rău în privinţa mortalităţii BCV premature (0-64 ani), cu circa 65 decese/100 000 locuitori (media UE fiind 20/100 000), după Bulgaria şi Letonia. Sub aspectul mortalităţii BC, România ocupa locul 6 cel mai rău cu circa 150 decese/100 000 locuitori (media UE fiind 50/100 000). Însfârşit în privinţa mortalităţii AVC România ocupa locul 2 atât la femei cu circa 170 decese/100 000 locuitori (media UE fiind 50/100 000) cât şi la bărbaţi, după Bulgaria.
În judeţul nostru, în anul 2010 erau 11373 de bolnavi cu boli cardiovasculare, în comparaţie cu 2011 când numărul lor a fost de 6571.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii 2012, Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud prin Compartimentul de Promovarea Sănătăţii, face un apel public la sporirea atenţiei acordate sănătăţii cardio-vasculare a femeilor şi organizează următoarele acţiuni de combatere a factorilor de risc care o afectează:
Miercuri 26 septembrie, se măsoară tensiunea arterială în zona pietonală, în perimetrul sediului Direcţiei de Sănătate Publică de pe strada Zimbrului nr.5, farmacia de pe Str. Independenţei. Tensiune e luată de voluntari, elevi de la Grupul Şcolar Sanitar Bistriţa.
Tensiunea va mai fi măsurată şi vineri în 28 septembrie în alte trei farmacii din oraş şi la Cantina Socială Bistriţa. În aceeaşi zi, vor fi distribuite materiale de informare.
Sociolog Mirela Parker, Compartimentul de promovare a sănătăţii al Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud
Adaugă comentariu