Actualitate Cultură

Să curgă berea! Primarul a dat cep unui butoi la Oktoberfest şi a ciocnit o halbă cu şeful CJ

La deschiderea festivă a Oktoberfest, din Teatrul de vară, primarul Ovidiu Creţu a dat cep, în mod simbolic, cu un ciocan din lemn, unui butoi cu bere, şi a ciocnit apoi o halbă cu oficialităţile prezente: preşedintele Consiliului Judeţean Radu Moldovan şi subprefectul Ovidiu Frenţ. (GALERIE FOTO)

Primarul Ovidiu Creţu a urcat pe scenă alături de preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, subprefectul Ovidiu Frenţ, viceprimarul George Avram, directorul Centrului Cultural Municipal, Dorel Cosma şi echipa de organizare, ultimii îmbrăcaţi în costume bavareze.

Cu un ciocan din lemn, Creţu a dat cep unui butoi cu bere, conform tradiţiei la astfel de festivaluri, apoi a ciocnit o halbă cu invitaţii, alături de care a fredonat o melodie tradiţională germană, adaptată şi în română (”Bea, bea, nu te lăsa/Uită că viaţa e grea”).

Dorel Cosma le-a oferit primarului Ovidiu Creţu şi preşedintelui CJ câte o mascotă a Oktoberfest, ”unchiul Hans”. Edilul oraşului a primit şi un costum bavarez, pe care să-l poarte la Oktoberfest. Miki Weihrauch, stabilit la Nurnberg, a primit titlul onorific de ambasador al Oktoberfest.

”Să curgă berea, aşa este la Oktoberfest! Este pentru prima dată când se deschide la Bistriţa un butoi cu bere într-un mod atât de original. Suntem deja atmosfera Oktoberfest. Modelul este preluat de la Munchen, acolo unde este sărbătoarea germană. Sărbătoarea noastră combină elementele germane cu cele româneşti. Să arătăm încă o dată că Bistriţa este un oraş unde toată lumea se simte bine”, a spus directorul CCM, Dorel Cosma.

”Oktoberfest, ediţia I, o idee avută şi pusă în practică de Dorel Cosma, domnul acesta îmbrăcat ca un tirolez. Sper că este începutul unui drum lung, cu multe ediţii, unde lumea să vină şi să se veselească. Să cânte, să bea bere, să se distreze aşa cum le stă bine celor care au terminat cu strânsul recoltelor, pentru că Oktoberfest de aici vine: petrecerea de sfârşit de toamnă, după ce s-au adunat toate de pe hotare. Noi le-am strâns pe toate ale noastre, suntem liniştiţi şi acum bem bere. La mulţi ani tuturor!”, a declarat primarul Ovidiu Creţu, care şi-a pus la gât eşarfa verde a festivalului.

AICI MAI MULTE IMAGINI!

1 oktoberfest 2014 deschidere 2 oktoberfest 2014 deschidere 3 oktoberfest 2014 deschidere 4 oktoberfest 2014 deschidere 5 oktoberfest 2014 deschidere 6 oktoberfest 2014 deschidere 7 oktoberfest 2014 deschidere 8 oktoberfest 2014 deschidere

6 comentarii

  • Dar nu putea să „dea cep la butoiul cu bere” așa cum se cade? Adică să curgă berea firesc prin partea de jos a butoiului….ori primarul a hotărât în imensa înțelepciune că e mai bine cum știe el….

  • Domnule CRETU fara sa vreti cu ocazia Octoberfest-ului o sarbatoare nemteasca ii faceti propaganda electorala unui neamt Klaus Johannis.Foarte multi bistriteni asa au crezut mai ales ca pe pietonal s-au impartit poze cu candidatul la presedentie KLAUS JOHANNIS.

  • ÎN TOT RĂUL ESTE ŞI UN BINE !
    PRIMARUL A LASAT DEOPARTE DRUJBA… ŞI S-A APUCAT FRATE … DE BĂUTE !
    TRAIASCĂ BEREA ! ….VORBA CÂNTECULUI …..
    OKTOBERFEST…. ESTE O CAMPANIE MASCATA PLASATA DE NEMTI PENTRU KLAUS JOHANNIS !
    UITATI-VA ATENT LA MAŞTILE TREPĂDUSILOR ( ex. împricinatul COSMA în chiloţi verzi cu halba si microfonul…..în lăbuţe etc..)…
    VA URMA „NACHT UND NEBEL” PENTRU CIUMA ROŞIE…. DUPĂ ALEGERILE DIN NOIEMBRIE ….?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS