Actualitate Recomandări

”Salutăm inițiativa președintelui de a convoca un referendum pe Justiție”

Liderul PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, a declarat într-o conferință de presă că liberalii bistrițeni ”salută inițiativa președintelui României Klaus Iohannis de a convoca un referendum pe Justiție” în 26 mai: ” Temele sunt consistente și preocupă de o bună perioadă de timp societatea românească”:

”Prima temă, interzicerea amnistiei și grațierii pentru fapte de corupție, este rezultatul presiunii constante pe care PSD o pune pe justiție și, implicit, pe societate, începând cu Ordonanța 13/2017 și până în prezent. Există nenumărate declarații în spațiul public ale unor lideri PSD care cer, la tatonare, o ordonanță pe amnistie și grațiere. La fiecare ședință de guvern, ordinea de zi fiind secretă, românii se așteaptă ca o astfel de ordonanță să fie dată. Românii vor decide dacă sunt sau nu de acord ca persoanele condamnate pentru fapte de corupție să fie amnistiate, adică să dispară orice efect al condamnării cu privire la pedeapsă, dar și la cazier. Dacă românii vor fi de acord, atunci orice condamnat pentru fapte de corupție va putea reveni în funcții publice, va putea fi parlamentar, ministru sau primar. Sunt convins că majoritatea covârșitoare a românilor cinstiți din această țară nu vor accepta acest lucru.

În ceea ce privește interdicția de a legifera prin ordonanțe de urgență în materia infracțiunilor, pedepselor și organizării judiciare, nu cred că sunt de făcut multe comentarii. Tot Ordonanța 13, dată noaptea ca hoții, ne arată de ce sunt în stare șefii PSD pentru a-și scăpa pielea”.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului scrisoarea referitoare la temele referendumului din 26 mai, acestea fiind interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie şi interzicerea adoptării de OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare. Klaus Iohannis a invitat, în 11 și 12 aprilie, reprezentanţii partidelor parlamentare la consultări pe tema situaţiei din Justiţie.

2 comentarii

  • Dar interzicearea tortionarilor de a ocupa functii de conducere in justitie, asta cum ar fi?
    Puteti face o campanie „Fra tortionari comunisti in functii publice!”.
    Ai putea da lovitura de imagine daca ai lua pozitie si ai cere demisia tortionarului din fruntea Parchetului General. Oricum, in scurt timp, butoiul va exploda cu stropi si nu veti avea decat de pierdut. Nu poti avea in fruntea justitiei un tortionar comunist!
    Gandeste-te bine la asta si actioneaza in consecinta! Numai ticalosii tac, isi astupa urechile si inchid ochii. Daca in democratie inchidem ochii si tacem, atunci eu zic ca avem mari sanse sa ne intoarcem oricand la o dictatura.

  • Totul a inceput de la neacceptarea celor stipulate la punctul 8 -Declaratia de la Timisoara-dec.1989 ! Acum avem, ce meritam! MNPop

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS