Actualitate

Șantier la Ștrandul Codrișor. Modernizările de un milion de euro se încheie în iunie-septembrie

(FOTO) Modernizarea Ștrandului Municipal Codrișor cu aproape un milion de euro, mai exact acoperirea bazinului cu folie şi utilizarea de panouri solare pentru prelungirea perioadei de utilizare a bazinului pentru adulţi, cu un consum minim de energie şi reducerea pierderilor de apă, plus alte facilități, se va încheia în vara-toamna acestui an.

Firma care realizează lucrările de modernizare a Ștrandului Municipal, în valoare totală de 4.177.360 lei, este SC Record SRL. Termenul realist de finalizare a lucrărilor, începute în septembrie 2015, este septembrie 2016, iar cel optimist – iunie 2016.

Până acum, utilajele au excavat zona, iar muncitorii au pregătit terenul pentru ce se va construi în curând.

În mod normal, ștrandul va fi închis la vară însă dacă vremea va fi bună și va permite constructorului să lucreze, investiția ar putea fi gata în ultima parte a sezonului estival. ”Încercăm să o finalizăm până la anul în iunie. Dar lucrările sunt de anvergură şi am rezerve în legătură cu acest termen. 12 luni pentru realizarea obiectivului este un termen absolut normal, acesta este prins în caietul de sarcini. Deci lucrările se vor finaliza realist în septembrie, cu o doză de optimism în iunie, ca să nu ratăm niciun sezon la ştrand”, spunea anul trecut primarul Ovidiu Crețu.

1 santier strand ian 16 2 santier strand ian 16 3 santier strand ian 16 4 santier strand ian 16

În autorizația de construcție, termenul de execuție este de 36 de luni, iar finalul lucrărilor este prevăzut pentru septembrie 2018.

Pe lângă acoperirea bazinului cu folie şi utilizarea de panouri solare vor fi realizate şi alte amenajări: sistem de filtrare, tratare şi recirculare a apei cu preaplin pentru cele trei bazine, bazin de compensare şi sala echipamentelor, reţele de canalizare, amenajarea aleilor de legătură, dotarea cu mobilier urban (şezlonguri de lemn, umbrele de soare, bănci, banchete pentru tribună, coşuri de gunoi, cişmelele de apă), refacerea duşurilor exterioare, amenajarea unui spaţiu de joacă pentru copii şi a unui teren de sport multifuncţional destinat jocurilor cu mingea (baschet, volei/fotbal-tenis, minifotbal), amenajarea vestiarelor, a unui chioşc la intrarea în incintă şi a unui panou informativ de afişaj cu harta Ştrandului Codrişor, refacerea grupului sanitar, inclusiv dotarea acestuia cu obiecte sanitare adaptate persoanelor cu dizabilităţi, amenajarea spaţiilor verzi, zonă distinctă pentru picnic dotată cu mese şi bănci, grătare, locuri pentru ceaun, cişmele cu apă potabilă, coşuri de gunoi, toalete ecologice şi pichet de incendiu, realizarea unei instalaţii de sonorizare şi trei locaţii pentru conexiune hot-spot wireless la internet, realizarea sistemului de iluminare de incintă şi supraveghere video pentru obiectivele principale, înlocuirea gardului existent cu o împrejmuire transparentă.

Această variantă de modernizare, votată de Consiliul Local în septembrie 2014, a fost cea recomandată de către proiectant (acoperirea cu folie), fiind soluţia de acoperire cu costuri minime, care poate fi considerată şi ca o primă etapă pentru realizarea Variantei III (închidere bazin adulţi cu structură metalică cu închidere verticală cu panouri mobile şi acoperiş retractabil şi utilizare panouri solare şi pompe de căldură – 3,4 milioane euro), în cazul accesării unor fonduri europene.

În 2015, de la bugetul local a fost alocată anul acesta suma de 4.280.000 lei pentru obiectivul de investiții ”Modernizare Ştrand Municipal, str. Codrişor nr. 12”, la rectificarea din octombrie bugetul fiind redus cu 1.280.000 lei, după ce s-a estimat că sunt suficiente 3 milioane lei pentru lucrări, restul de bani urmând să fie prevăzut în bugetul pe 2016, când se reiau lucrările de modernizare.

5 santier strand ian 16 6 santier strand ian 16 7 santier strand ian 16 8 santier strand ian 16

1 comentariu

  • Nu s-au mai cheltuit bani si anul trecu cu modernizarea strandului? Daca tot se face centura prin padurea codrisor mai are rost strandul? Intreb si eu nu sunt bani aruncati? Ssgur prefer strandul, dar ma gandesc cum se arunca cu bani mai ales acuma pe ultima suta de metri, si cate alte lucrari vor mai incepe

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.