Șapte crame care produc vin cu denumirea de origine controlată „Lechința” sunt incluse pe cea mai nouă rută cultural-turistică din România, recunoscută de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului. Proprietarii lor vor spune ”Povestea vinului din Podgoria Lechinţa” turiștilor din țară și străinătate.
Ruta se întinde pe 322 de km în județele Bistrița-Năsăud și Mureș, iar ”Povestea vinului” se va spune în cinci zile. Pe lângă popasul în crame, presupune vizite la obiective turistice și de patrimoniu local.
”Este un proiect mai vechi început împreună cu proprietarii de crame din Podgoria Lechința. Fiecare s-a dezvolat la început în mod independent, dar noi am venit cu propunerea ca toți cei care produc vin cu denumirea DOC Lechința să-i băgăm sub o umbrelă și să facem un produs turistic. Ne-a reușit lucrul acesta în colaborare cu ei și suntem bucuroși că a fost recunoscută de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. Noi am propus-o ca rută regională, dar ministerul a apreciat că e bine elaborată și au introdus-o în ruta națională, ceea ce înseamnă că ministerul va fi partenerul nostru în promovarea acestei rute la nivel național și internațional prin târgurile de turism la care va fi prezent”, a spus Răzvan Cerceja, directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Turism Bistrița-Năsăud.
Un obiectiv turistic de atracție este, spre exemplu, Castelul de la Posmuș, care este inclus în rută, cu atât mai mult cu cât în apropiere se află Teaca, unde sunt două crame – Valea Ascunsă și Zaig – iar la distanță nu foarte mare alte două din județul Mureș, Crama Liliacul de la Batoș și Crama Sântu.
Pe lângă aceste crame mai sunt puncte gastronomice locale, biserici și obiective turistice care merită vizitate.
Deja, operatorii de turism din Transilvania, ghizii, proprietari de agenții de turism și alte persoane interesate au străbătut ruta și au conceput pachete turistice pentru anul viitor. În cazul în care nu vor fi suficiente locuri de cazare în preajma cramelor – deși unele dintre ele, cum ar fi Jelna sau Valea Ascunsă au dezvoltat deja facilități conexe – turiștii vor fi cazați la Bistrița.
Deocamdată, pe ruta ”Povestea vinului din Podgoria Lechința” sunt incluse șapte crame dispuse să primească turiști și să organizeze degustări de vinuri, dar, pe măsură ce vor mai fi interesate și altele, numărul lor av putea crește.
Vinurile din Podgoria Lechinţa au ca elemente specifice fructuozitatea, prospeţimea şi o aciditate ceva mai ridicată.
Soiurile de struguri folosite pentru obţinerea vinurilor cu denumire de origine controlată (DOC) „Lechința” sunt: Traminer Roz, Pinot Gris, Muscat Ottonel, Sauvignon, Neuburger, Riesling Italian, Fetească Regală, Fetească Albă și Chardonnay.
Odata cu votarea proiectului de lege pentru instituirea Programului Naţional de Scoatere din Pericol a Patrimoniului Cultural Imobil (PNSP), poate si bisericile evanghelice, actuale sau foste, de pe acesta nou ruta vor mai primi o sansa pentru o intregi oferta cultural-turistica. Sau orice cladire de patrimoniu care ar putea reprezenta un plus pentru turismul acestui judet.
Sunt povestea cramelor de odinioara cand iti luai un vin bun de la ele, astazi pentru 5 litri de vin bun iti faci credit, restul sunt apoase si mai mult miros si arome si miresme!
Valea Ascunsă are magazin de prezentare pe Teilor, un litru de vin e 12 lei.
Îmbuteliat la sticlă si cu timbru e 32 lei!
Doamna de la magazin zice;
– intrați vă rog, nu trebuie să cumpărați , intrați doar să vă uitați!
– intrăm, dar nu ne trebuie, acum venim de la Cramă Jelna, am cumpărat vin de acolo, de toate felurile, MO-FR (muscat-ferească), roze, roșu cu 39 lei sticla.
Doamna zice:
-A……da? Vinurile de la Jelna sunt mai bune ca ale noastre!
Extraordinar! Vânzătoarea laudă produsele concurenților!
Sunt crame si vinuri diversificate, laudate, cu preturi mari, spatii de servire si cazare dar daca te uiti in jur, surpriza: nu vezi plantatia de vita-de-vie nicaieri!
De la revolutie incoace povestea vinurilor (DOC) de Lechinta este povestea spalaturilor si falsurilor, a inselaciunii si imposturii.
Cum să vă spun, io mă pricep la vin, pentrucă am lucrat ca pivniceri , înainte de Revoluție. Am lucrat la Gostat, la noi in sat, într-o casa mare săsască, acolo era pivnița, în beci.
Într-o zi, când să mă duc acasă de la lucru, pe bicicletă, m-am îmbătat de cap de nu am mai putut să-mi țin echilibrul.
M-am dus la Dispensarul de la noi din Comuna Galați Bistriței și acolo era o doctoriță, care venea cu autobuzul de la Bistrița cu Cursa de 8:30, și m-o consultat, mi-o luat tensiunea…..
Mo întrebat dacă beu!
I-am zis că…….dară că beu, că io-s pivniceriu șef!
Mi-o dar ceva bumbgi de tensiune și mi-o zis să nu mai beu!
Așa am făcut! De atunci nu mai beu șî nici nu mai lucru la cramă. Amu îs paznic șef la Livada de meri de pe deal a Pombis. Amu mânc mere, nu mai beu vin , nu mă mai îmbăt de cap șî mă ieu la întrecere cu nepoții, să vedem care fuge mai tare, îo sau ei.
Problema este și rămâne: da vița de vie unde este? De unde provin strugurii? Sau vinul se face și din struguri? Cel puțin în cazul Lechința! Că, la Teaca mai sunt și vii! Și la Jelna! În rest este vorba de fake-uri? Gen turismul bistrițean inexistent?
Doamna, ai fost la Crame le-ai cerut sa te ducă in vie si te-ai trezit in cucuruzi ?
Crezi ca la nivelul asta cu investiții de sute de mii de euro se joaca cineva sa aibă plantații pe hârtie ?
În comuna Lechinta sunt mai multe decât cele pe care le-ati mentionat laolalta, doar ca nu v-au sărit în ochi
Numa la bautura va sta capul si uitati ca regele Burebista a dat foc viilor deoarece dacii umblau beti si nu vineau la oaste.
Dupa 2000 de ani tot pe locul unu suntem in Europa la consumul de bautura si mai conducem sicriile pe patru roti cu glaja langa cap.