Social

Hramul Mănăstirii Bichigiu: IPS Andrei a sfințit o cruce

(FOTO) Cu ocazia pomenirii Sfinților Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni, Atanasie din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra şi Vasile din Telciu, IPS Andrei Andreicuț – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bichigiu, care și-a sărbătorit hramul, după care a sfințit o cruce pe deal.

La slujbă a fost prezent și vicepreședintele CJ Alexandru Pugna. ”Am poposit la Sf. Manastire de la Bichigiu alături de IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei însoțit de un sobor de preoți. Am ramas cu toții impresionați de jertfa ce au făcut-o pentru credință acești martiri, care ne-a fost adusă din nou în suflet de cuvântul de învățătură al IPS. Mare a fost bucuria mea când cu toții la final, la agapa creștinească, dupa ce eu am cântat Balada lui Tănase Todoran, mi-au cântat cu două zile înainte de ziua mea tradiționalul „Mulți ani trăiască”. A fost o mare cinste pentru mine ca IPS Andrei și tot soborul de preoti precum și creștinii prezenți acolo să-mi spună astfel „La mulți ani”. Apoi, „îmbarcați” în căruțele sătenilor, am urcat cu toții în dealul din Bichigiu unde a fost sfințită o cruce care va lumina noaptea satul… A fost, fără îndoială, o zi binecuvântată”, a scris el pe Facebook.

Sfinții Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni, Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Oichi din Telciu, Grigorie Mani din Zagra, Vasile Dumitru din Mocod, sunt pomeniți în 12 noiembrie.

Mănăstirea “Sfânta Treime” de la Suplai-Bichigiu a fost înfiinţată în anul 1997, pe locul uneia mai vechi, amintită în documentele istorice ca datând din anul 1523. La sfârşitul anului 1997 a fost terminată clădirea ce cuprindea chiliile, trapeza şi paraclisul şi au fost începute demersurile pentru construirea bisericii mari. În anul 2002 toate imobilele au fost mistuite de foc. Actuala obşte monahală, împreună cu stareţul ei, protosinghelul Ilie Cira, au ridicat o nouă clădire, care cuprinde şi un paraclis ce poartă hramul ”Sfântul Atanasie Todoran din Bichigiu”. Potrivit stareţului, hramul “Sfânta Treime” a fost ales pe considerentul că aici se întâlnesc cele trei drumuri, care vin de la Bichigiu, Suplai şi Runcu Salvei.

Canonizarea Sfinţilor Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Oichi din Telciu, Grigorie Mani din Zagra şi Vasile Dumitru din Mocod, cu ziua de pomenire la 12 noiembrie, a fost aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în luna octombrie a anului 2007. Proclamarea solemnă a canonizării lor a avut loc în 11 mai 2008.

Odată cu proclamarea solemnă a canonizării Sfinţilor Martiri Năsăudeni, biserica Mănăstirii Salva a primit cel de-al doilea hram, întrucât mănăstirea este aşezată în apropierea locului unde ei au fost martirizaţi. Prima care a luat hramul Sfinţilor Martiri a fost Mănăstirea Bichigiu.

Puteţi vedea aici un material despre Sfinţii Martiri Năsăudeni scris de PS Macarie Drăgoi, Episcopul românilor ortodocşi din Europa de Nord.

1 hram bichigiu 15 2 hram bichigiu 15 3 hram bichigiu 15 4 hram bichigiu 15 5 hram bichigiu 15 6 hram bichigiu 15 7 hram bichigiu 15 ips andrei cruce bichigiu 15

2 comentarii

  • Mai omule cu nume de pasare, era vorba de comemorarea unor persoane ce au aparat „saracia si nevoile si neamul”, inclusiv credinta si limba poporului. Daca tu esti urmasul unor hoti, te priveste, dar nu toti inaintasii nosti au fost ca ai tai. Ei nu se limitau la simple postari, ci mergeau sa-si expuna convingerile chiar cu pretul vietii. Istoria merita studiata, nu denaturata.
    Daca au fost hoti la drumul mare, ce anumeurat au furat? Demnitatea austriecilor? Sau a ungurilor? Asa ca, tarca,cioara,corbule, ori ce gaita esti, Ortodoxia nu e disperata,ci doar voi, „postacii” care credeti ca detineti ceva secrete reptiliene conform carora ortodocsii sunt inferiori ateilor sau sincretistilor ca voi.

  • Piuie cat doresti, dar nu gainata pe istorie, pe Biserica si pe neamul romanesc.
    Du-te in strada… sau au incetata si protestele? Postari de dragul Halloweenului doar pentru ca ai vrut si tu sa ciripesti.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS