Social

Scenarii: mai puțini bugetari sau salarii mai mici?

Scăderea încasărilor la bugetul de stat în primul trimestru al acestui an poate duce fie la scăderea numărului de bugetari, fie la modificări ale salariilor acestora, afirmă ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș. O decizie în acest sens va fi luată de coaliția de guvernare.

”Noi avem acum în momentul de față o cheltuială cu salariile în sistemul bugetar de în jur de 110 miliarde de lei. Condiția pe care noi o avem, impusă în PNRR este cea referitoare la sustenabilitate, având în toate experiența și să zicem, procedura aceasta de negociere cu reforma privind pensiile speciale și modul în care pune problema Comisia Europeană pentru sustenabilitate pe aceste variante am spus posibile că ne îndreptăm fie o revizuire a salariilor în sistemul bugetar, fie o potențială reducere a numărului de bugetari, dar acest lucru îl va hotărî coaliția la momentul potrivit.

La Antena 3, sâmbătă seara, ministrul a spus că există și varianta unor modificări ale taxelor și impozitelor: ”Avem și varianta în care avem o mai bună colectare la veniturile fiscale pe care le gestionăm sau o revizuire a politicii fiscale a României”.

Declarațiile lui Boloș vin pe fondul creșterii găurii din bugetul de stat. Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat săptămâna trecută că în primul trimestru ANAF a avut încasări mai mici cu 4,1 miliarde de lei față de programul asumat.

Joi, premierul Ciucă a dat asigurări că reducerea cheltuielior bugetare, care e necesară, nu vizează scăderea slariilor din scetorul public.

Ministrul Muncii Marius Budăi a precizat că este exclusă varianta tăierii salariilor bugetarilor atâta timp cât PSD este la guvernare. El a adăugat că la toate şedinţele coaliţiei la care a participat nu a fost luat în discuţie un astfel de subiect.

Etichete

10 comentarii

  • Am avut previziuni
    Am scris în nenumărate ori un fel de grafic economic și social unde ne aflam
    Am scris,cum multi numesc comentaci;se pare că ăștia cu cap de piatra au pus în practica planuri diabolice sa subjuge populația/omul de rand;sa l ingenunche,sa l distrugă că pe un păduche;
    Trăim vremuri grele
    Care pe care
    Sa pui tu de la egal la egal lemnul cu aurul/sau mai scump;
    Sa pui tu de la egal la egal cozonacul cu aurul/sau un pic mai scump;
    Fierul,sau alte produse,ce sa mai zicem de hrana;
    E precum ai pune capul cu c….rul,scuzați mi expresia!
    Acei ce au luat decizii,au luat cu c…rul,fraților
    De 33 de ani,praf și pulbere este de Romania
    Și …salariile
    Praf in ochi,să trăiască un primar,secretar,medic,politician etc
    Cu un salariu de 2 mii și ceva de lei
    Colac peste pupăză
    Se gândesc să scumpească tot
    Mă voi sunteți nebuni?

    11
    3
  • Povești! Până una alta Răducu își mai angajează o consilieră personală la cabinet. Să-i maseze umerii obosiți de povara județului. Merită! Pentru asta s-a întâlnit CJ in ultima sedință și s-a aprobat cu unanimitate de voturi. Functionari de partid mai multi si salarii mai mari la județeana de partid! Are balta pește! Restul e propagandă pentru fraieri care trebuie să rabde și să platească.

    22
  • Bolos asta parca citeste poezii….dar de la coada la cap…
    Intai ne spune ce bine conduce el PNRR si apoi isi da seama ca n-a citit titlul poeziei.
    Cam asa fac toti….de le -am taia lor capul, pardon salariile… am incepe corect lucrurile.
    In Romania, nu cred ca vom vedea niciodata un exemplu bun de urmat.

    11
    1
  • Nu trebuie inventata apa calda. Ar trebui generalizat modelul Consiliului Județean Bihor, cu Ilie Bolojan în poziția de președinte al instituției, unde personalul s-a redus cu 50%, fiind realizate astfel economii de 13 milioane euro, iar investițiile din bugetul propriu al consiliului s-au dublat. Fondurile UE atrase sau în curs de implementare în acest județ sunt de aproape 1,5 miliarde de euro. Bugetul consolidat pentru anul 2023, compus din cheltuieli de funcționare și alocări pentru investiții, este de 1,32 miliarde lei. Peste 70% din totalul veniturilor vor fi atrase din fonduri europene. Cheltuielile de funcționare prevăzute sunt de 368,6 milioane lei și reprezintă 27,9% din buget, în timp ce secțiunea de dezvoltare reprezintă 72,1%, adică 953,8 milioane lei.
    Analiza comparativă a cheltuilelilor de funcționare în raport cu bugetul de dezvoltare demonstrează că dinamica s-a schimbat considerabil între anii 2019 și 2023. Dacă în 2019, cheltuielile de funcționare reprezentau 74% din bugetul total al Consiliului Județean Bihor, iar dezvoltarea doar 26%, în 2022 acestea au fost aproximativ egale, iar în 2023 bugetul propus prevede scăderea ponderii cheltuielor de funcționare la 28%. Dacă la Bihor se poate, de ce nu s-ar putea in toată tara.

    8
    8
    • Stai calm
      Președintele CJ are soția angajata la CC
      Mai dar ce salariu are
      Are balta peste
      Sa vezi cum i se deschide ușa d lui Cj
      Ce avere a acumulat
      Un om de rând ai de c…rul lui
      Așa merg ,mana n mana
      Sănătate
      Asta ne a mai ramas

  • Un exemplu la care ne putem.gandi: majoritatea primariilor au topografi angajati permanent. Curios este ca atunci cand e necesara a se face cadastrarea, intabularea etc, primariile sustin ca e necesara o suma indeobste imensa de la stat/fonduri UE iar cand suma este acordata primariile trebuie sa contracteze firme private. Atunci de ce mai platim topografi in cadrul primariei daca oricum.acestia nu fac nimic? Ori face topograful primariei treaba ori desfiintam aceste posturi publice si apelam punctual la servici private.alt exemplu: asistenta sociala. Deja in Romania scoala, liceul si universitatea sunt publice adica din bugetul national/local. De ce mai exista alte sevicii sociale in plus cand parintii ancestor copii sunt perfect apti de munca?

  • Domnule Iuliu, poate nu ești informat dar Dl Bolojan a pierdut procesul cu funcționării la fel că și Friț din Timișoara.
    Și știți de ce?
    Pentru că au angajat fara numar a se vedea Friț.
    Adică pe principiul pleacă ai voștri vin ai noștri.
    La fel și la frumoasa primărie Bistrița.
    S au angajat fara numar, cel puțin daca era pe criterii de performanță ,dar NU, transferuri, pile , obligații politice.
    Cine n a mai vrut prefectura și CJ hopa primăria Bistrita.
    Da , au reușit să înlocuiască un director care cunoștea și pietrele din oraș și sigur va fi înlocuit cu un PNL ist dar ne lăudăm cu organigrama de 2 ani.
    Dații afarape toți domnule primar și viceprimar și angajați a ai voștri , se poarta.
    O sa vina altul și o să facă același lucru.🤮🤮🤮

    9
    2
  • Nu cred că e bine să tai salariile, asa cum a făcut Bădescu in urma cu mulți ani.
    E suficient să îngheți salariile si vor fi tăiate de către inflație. 1000 lei azi are valoarea a 850 lei anul trecut. Iar peste un an valoarea banilor scade din nou (cu 10%) la 765 lei.
    Sau poți lasă cursul de schimb sa ajungă la 6 lei.
    Si 5000 lei (1013€) ajung sa valoreze 833 € la cursul 1€ = 6 lei.
    Eu sunt împotriva tăierilor de salarii, înghețate 2-3 ani in timp ce salariile la privat cresc, astfel încât sa nu mai fie diferența între salariile de la stat si cele de la privat.

    1
    3
  • Reorganizare teritoriala , impartire tari pe regiuni , reducere numarul de primarii.
    Pentru ocuparea posturilor dau concurs cei in prezent angajati la CJ si prefectura din judetele componente a viitoarei regiuni.
    Comasarea primariilor , in functie de numarul de locuitori ( punem un prag minim) , ocuparea posturile pe baza de concurs , conform modelului de mai sus.
    Au facut treaba asta francezi si mai aproape de noi polonezi.
    Nu trebuie sa gaurim noi macaroana , sau sa inventam apa calda , trebuie doar sa aplicam ceea ce functioneaza bine in alte parti.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS