Actualitate

Schimbarea pe care trebuie să o facă ISJ la presiunea părinților

Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud trebuie să revizuiască planul de școlarizare pentru anul 2019-2020 în nu mai puțin de trei școli unde a prevăzut un număr insuficient de clase pregătitoare în alternativa educațională Step by step.

Anul acesta, înscrierea în clasa pregătitoare se face în două etape, iar prima dintre acestea a început în 4 martie și se va încheia vineri, 22 martie, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei Naţionale. Până joi, în Bistrița-Năsăud au fost depuse 2539 de cereri, ceea ce echivalează cu peste 84% grad de ocupare în clasele prevăzute în planul de școlarizare. Dintre acestea, nouă cereri au fost depuse online.

Inspectorul școlar general Camelia Tabără a explicat pentru Timp Online că la nivelul conducerii ISJ se va discuta despre transformarea a trei clase tradiționale în clase din alternativa Step by step fiindcă sunt multe solicitări din partea părinților pentru această formă de învățământ.

”În trei școli – Colegiul Național Andrei Mureșanu, Școala Gimnazială Ștefan cel Mare și Școala Gimnazială nr. 1 – o clasă de tradițional se transformă în Step by step. Ca număr de formațiuni rămânem la fel, dar creștem numărul de clase Step by step. Așa au optat părinții. În aceste școli funcționează deja alternativa Step by step, iar cei care și-au înscris copiii în clasa pregătitoare vor fi ei într-un număr mare acolo. De exemplu, la Școala Ștefan cel Mare sunt 62 care vor să-și înscrie copiii la Step by step în condițiile în care avem clase cu 25 de elevi și am prevăzut una singură în această școală”, a spus Camelia Tabără.

Inspectoratul Școlar Județean a prevăzut 3019 locuri în clasa pregătitoare din care 205 locuri în alternativa Step by step în total șapte clase în școlile de stat cu 180 de locuri și una cu 25 de locuri la Liceul Logos.

Step by step sau Pas cu pas este forma de învăţământ alternativ care a prins foarte bine în Bistriţa-Năsăud. Sistemul care îi învaţă pe cei mici să îşi exprime liber propriile păreri, să coopereze şi să ţină seama de opiniile celorlalţi are deja o vechime 23 de ani în ţară şi de 18 ani în judeţul nostru.

Inspectorul pentru învăţământul primar, Smaranda Florean, s-a numărat printre promotorii Step by step, iar AICI ne-a explicat de ce agreează această alternativă educațională.

Foto: arhivă clasă Step by step la CNAM

5 comentarii

  • Asa ajungem sa inlocuim invatamantul traditional cu o alternativa. Fiindca cer parintii, chipurile. Cred ca doar in BN Step by Step-ul depaseste invatamanul traditional. E normal asa ceva?

  • in cazul acesta intelegem de ce a fost interzis after school in scoli. era o strategie ca parintii care au nevoie sa isi lase copiii la scoala pana la ora 16 sa faca apel la step by step. sunt convinsa ca mai mult de jumatate din parintii care isi inscriu copiii la step by step nu aleg aceasta alternativa datorita calitatii, ci pur si simplu pentru faptul ca n-au ce face cu copiii si atunci ii lasa la scoala pana la 16. e o adevarata strategie de marketing si PR la ISJ pentru stepul asta……

  • Da, este normal să se mărească numărul claselor de step by step, deoarece în 18 ani s-a demonstrat și pentru părinții ai căror copii au trecut prin clase care au aplicat această metodă, că s-a făcut un pas către ieșirea din sistemul educațional care pune accentul pe memorare și nu pe dezvoltarea gândirii fiecărui individ, un pas spre calea normală a rolului scolii de ”a învăța tânăra generație cum să învețe”, ceea ce sistemul românesc a abandonat de mult, și continuă să meargă pe acelaș drum greșit al ”memorării mecanice” a noțiunilor noi, care a avut rezultatul nedorit, dezvăluit de Comisia PISA, și anume că producem 40% analfabeți funcționali, iar faptul că asemenea oameni au ajuns să conducă țara, este o confirmare a realității că, metoda greșită se aplică de prea mult timp. A sosit vremea să facem un pas mare spre depășirea învățământului TRADIȚIONAL, și să acceptăm NOUL, reprezentat de metoda PAS cu PAS sau STEP by STEP !!!

  • Asa e romanu ce e gratis e bun . Multi vor sa aiba cineva grija de copii fara sa vrea sa invete prea mult. Bine ca au unde sa ii lase restul nu conteaza. Slabe doamnele profesional asa si elevii lor ca interesul nu e sa invete. De ce doamnele invatatoare bune au renuntat la alternativa ? Ca e buna?

  • asa se indeparteaza incet , incet copiii de propria familie . de parinti , de fratii mai mari …numai cat va dormi acasa …in rest scoala , teme , lectii , colectivitate , oboseala cat cuprinde , uneori poate fi cuprins chiar de tristete copilul fiindca , in mintea lui poate sa creada ca parintii il lasa prea mult la scoala si nu mai are patul lui cald de acasa unde sa stea pur si simplu , sa se joace , sa iasa cand vrea in fata blocului la un fotbal …

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.