Actualitate Recomandări

Ce i-a scos în stradă pe medicii de familie din Bistriţa-Năsăud (FOTO)

Medicii de familie din Bistrița-Năsăud s-au alăturat protestelor de la nivel național şi au pichetat joi sediul Prefecturii. Doctorii sunt nemulţumiţi că, în timp ce salariile medicilor din spitale şi policlinici au crescut chiar şi de trei ori, contractul lor cu CJAS a rămas, ca valoare acelaşi, ba mai mult au fost obligați să mărească salariile asistentelor, iar veniturile lor au scăzut. Ei se tem că vor încheia anul pe minus.

Protestatarii au afişat pancarte pe care au scris „Medicina de familie sau de faliment?” şi „De ce nu majoraţi veniturile tuturor medicilor şi asistenţilor, nu doar a celor din sistemul public?”

„Suntem proprietarii cabinetelor, dar suntem în contract cu CJAS ca să asigurăm compensări pentru pacienţi. Dacă am ieşi din sistem, ar fi un dezastru pentru populaţie. Noi suntem aşadar patroni, vezi Doamne, ieşim din logica medicilor din spital şi policlinici care sunt bugetari. Banii pentru serviciile noastre au fost atât de mult plafonaţi încât noi acum, per total, vom încasa mai puţin decât trebuie să plătim. Noi plătim de la angajaţi, la utilităţi şi aparatură, tot. Pur şi simplu nu mai facem faţă. Dacă nu suntem înţeleşi să fie crescută valoarea punctului în funcţie de care suntem plătiţi vom intra mulţi în faliment. E păcat că şi aşa pleacă mulţi. Deja UE ne pescuieşte pur şi simplu. Ştie despre noi fiecare mişcare şi cei care am mai lucrat afară primim oferte. E şi cazul meu. Eu primesc oferte la trei luni, ultima din Danemarca. Mi se oferă 12.900 de euro. Nu merg pentru că am o vârstă, dar tinerii nu mai stau. La banii ăştia pleacă. Se adună o sumă mare din contribuţiile de sănătate care nu se regăseşte în sistem. Se găsesc în tot felul de afaceri, sus, la vârf”, a spus dr. Ioan Morariu.

„E o problemă cronică şi trebuie nişte soluţii radicale. Noi suntem extrem de eleganţi ca şi comunitate medicală şi permanent aşteptăm soluţii din partea celor care ar trebui să ni le ofere. Ne nemulţumeşte faptul că avem nişte contracte de prestări de servicii cu CJAS care sunt unilaterale. Nouă permanent ni se pun sub nas nişte contracte care nu suportă negociere, decât legate de timp, de mici detalii. Toate aceste contracte nefavorabile sunt în deterimentul nostru, dar şi al pacieniţilor. Nu mai poţi să îţi gestionezi ca lumea activitatea cabinetulu. Noi avem angajaţi, deşi nu suntem privatizaţi 100%, dar aşa e sistemul. În lumina noilor modificări cu salarizările vor fi probleme foarte serioase. Migrează medici şi noi rămânem cu toată încărcătura. Trebuie să facem o muncă dublă faţă de cea normată. Deficienţa aceasta contractuală mai generează şi faptul că nouă nu ne garantează nimeni un venit. Aşa este făcută partea contractuală încât venitul medicului nu este discutat. Se dă un buget al cabinetului. Dacă medicul îl gestionează bine, îi rămâne şi lui ceva, dacă nu, nimeni nu îl întreabă ce venit are. Nu sunt luate în calcul în partea contractuală criterii profesionale, de calitatea actului medical, de vechime. Eu şi colegul meu Morariu ne apropiem de vârsta de pensionare, dar nu ne putem gândi la ea pentru că nu vom rezista cu pensiile pe care le vom avea. Suntem extrem de defavorizaţi. Lucrurile sunt complicate, complexe, noi aşteptăm o negociere fermă în care să fie luate în calcul toate părerile, mai ales ale celor au experienţa noastră de 35-36 de ani”, a adăugat şi dr. Tiberiu Podani.

„Marea problemă e că medicina de familie e considerată un rest al medicinei, deşi, după 6 ani de facultate şi patru de rezidenţiat, medicina de familie este o specialitate ca oricare alta. Cert este că ea asigură 70% din ce doreşte asiguratul să fie rezolvat. Sunt statistici făcute de alţii, nu de noi. Chiar şi aşa, medicii de familie din România primesc 5-6% din bugetul CNAS, media europeană fiind între 9 şi 17%. Asta reflectă puţina importanţă pe care decidenţii noştri o acordă medicilor de familie. Gândiţi-vă dacă 70% din pacienţi s-ar adresa policlinicilor şi spitalelelor ce ar fi acolo? Finanţarea e foarte importantă fiindcă medicii sunt foarte împovăraţi. Veniturile medicilor din spitale au crescut, dar aceste creşteri nu se regăsesc în veniturile medicilor de familie. Noi cerem să ni se dea 10% din bugetul CNAS. Mai cerem şi revizuirea protocoalelor terapeutice şi diagnosticelor. Noi suntem foarte limitaţi şi în prescriere şi în investigaţii pentru a depista afecţiunile pacienţilor noştri. Sunt plimbaţi zile întregi pe la medicii specialişti cu scrisori medicale la care eu nu le văd rostul”, a declarat dr. Gabriel Munteanu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Bistriţa-Năsăud.

„Avem şi susţinerea organizaţiilor pacienţilor care arată că doleanţele medicilor de familie nu sunt un moft, nu e o problemă de venit a medicilor de familie, ci e un context mult mai larg. Dacă nu vom putea îmbunătăţi această activitate, vor fi probleme foarte mare pentru sistemul medical”, a spus dr. Niculai Dumitru, preşedintele Asociaţiei profesionale a medicilor de familie din judeţ.

Medicii i-au prezentat prefectului un memoriu cu revendicările lor, iar dacă acestea nu vor fi soluţionate vor continua protestul cu un protest la Bucureşti, care ar putea ajunge până la refuzul de a semna contracte cu CJAS în 2018. În Bistriţa-Năsăud au cabinete 147 de medici de familie, ceea ce înseamnă că pacienţii lor ar putea rămâne fără reţete compensate şi gratuite de la anul.

În demersul lor, medicii de familie din judeţ sunt susţinuţi şi de Colegiul Medicilor Bistriţa-Năsăud, preşedintele organizaţiei, dr. Dănuţ Cocoi, fiind prezent, joi, la Prefectură alături de colegii lui.

10 comentarii

  • Daca si astia au ajuns sa facă grevă si miting..

    ……s-a dus tara asta.
    Mai trebuie s-o vad pe madam Cretu….si le-am văzut pe toate. Ca pe Morariu îl vad.

    Pai prieteni…..ia sa arate veniturile totale . Are curaj măcar unul ???
    Creut nu are curaj.

    • Tot timpul te gasesti tu sa comentezi cand e vorba de medici.Dupa felul tau de a scrie nu cred ca ai studii superioare deci nu ma astept sa intelegi ce insemana 10 ani de medicina pana sa ajungi doctor de familie.Dar macar sa iti vezi lungul nasului si sa numte bagi unde nu te pricepi.

  • Medici de familie…impegati de miscare…ai o problema stiu doar sa dea o trimitere…apare acolo unul barbat bine par alb dar degeaba,care fara pesches nu da nici trimitere ,nici nu ridica pixul dar au mari pretentii , atunci medici reali specialistii ce sa mia spuna?

  • Si DA , și NU.
    In general, cca 70-80% ori îți dau doar trimiteri – părelnice – la specialiști, să vadă ei ce ai, lucru pe care l-ar putea sau chiar îl face asistenta.
    Alții, ori tot aceea îți prescriu medicamente la firmele de ale căror pliante le sunt pline sălile de așteptare și care i-au invitat pe la te miri ce manifestări necesare menținerii „pregătirii continue„.
    Mai tratează câte o răceală, o gripă, pe care asigurații nu le vindecă băbește.
    Dar mai „ciugulesc” – fără să-i jignesc – în mod legal de altfel , câte o taxă pentru te miri ce adeverinte, avize, atestate, consultații peste program, la neasigurați etc.
    Un medic de familie cu 2000 de asigurați în portofoliu ia de la Casă peste 10.000 lei. Bașca …
    E mult, e puțin ?
    Nu o duc nici mai rău, nici mai bine ca media cu care se compară (vezi dascălii, )

  • Sunt alaturi de domniile voastre. Nu va lasati. Toti pacientii acestor bravi medici ar trebui sa li se alature. Am multi prieteni printre dumneavoastra si va doresc sa vi se indeplineasca doleantele. BAFTA !

  • Scria cineva de 10.000 lei pe luna (incasati de la Casa de Sanatate). Haideti sa facem un scenariu de cheltuieli: chirie (200 euro-900 lei), salariu asistenta (minim 2500 lei brut, ca sa poata lua vreo 1700 in mana), datorii la stat dupa salariu asistenta (700lei), utilitati (gaz, curent, apa, gunoi menajer, contract+transport deseuri periculoase, 1500 lei), asigurari (malpraxis, cladire, masina, s.a)- 500 lei, reparatii de intretinere (sediu, calculatoare, instalatii)-nici nu am idee cat ar fi, datorii la stat pt. venitul medicului (asigurari de sanatate, pensie, etc.), impozit pe profit, cheltuieli cu formare profesionala, carti, prezenta la congrese, etc., alte cheltuieli care nu imi trec acum prin cap, ca nu-s medic, dar sigur mai sunt. Cu cat ramane un medic pe luna? Niciodata incasarile nu sunt suficiente pentru oferi o imagine despre starea financiara a unui cabinet individual. Un profesor ia salariu, nu il intereseaza cat plateste angajatorul la stat, nu are treaba cu chirii, angajati, cheltuieli… asa ca nu avem ce compara…. Parerea mea, e ca au dreptate medicii de familie. Sa nu ii mai judecam daca nu stim face calcule economice…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS