Scrisoarea unui jurnalist subiectiv către un fost ministru

Ca unul de la care a pornit tot acest tăvălug, simt nevoia să mai exprim un punct de vedere exagerat de subiectiv care poate fi interpretat în cheia „după ploaie chepeneag, după soare clop în cap”.

Înainte de părerile subiective pe care sunt gata să le eman din nou, vă invit să lecturați un paragraf din declarațiile pe care le-au consemnat jurnaliștii Agenției Mediafax. Iată ce le-a spus lor cel mai harnic dintre miniștri, cel care s-a sculat și a muncit și nu a lenevit pentru ca a lui să fie bunăstarea.

Botiș: „Presa nu a fost obiectivă. Presa are voie să facă aproape orice în țara asta și aș fi vrut măcar un gest de obiectivitate. Cariera mea este terminată, dar aș fi apreciat dacă subiectul ar fi fost abordat corect”.

Acestea sunt vorbele cu care Botiș înțeleg eu că se retrage din viața publică, găsind, așa cum numai unul ca el poate, un vinovat, cu totul altul decât el.

Fără nici cea mai mică intenție să-i învârt cuțitul în rană, voi încerca să interpretez în cheia mea aceste declarații spunându-i că o persoană este un subiect și, prin urmare, o persoană este subiectivă. Un jurnalist nu este un obiect, deși știu că multora le-ar plăcea, așadar nu este obiectiv. Putem să ne jucăm cu acești termeni până la anul și la mulți ani, dar riscăm să cădem în derizoriu precum au căzut toți cei care au folosit cuvântul „onest” vorbind despre Botiș și gașca lui veselă.  

Acum vreau să răspund la întrebarea următoare: De ce a crescut gradul de subiectivism al jurnalistului în epoca în care a guvernat inclusiv domnul Botiș? Simplu: din cauza faptului că, la fel ca toți muritorii de rând, hai să le spunem electori, și jurnalistul este tot mai prost plătit și rareori la timp. Spre deosebire de șomerul care stă la birt și bea ajutorul de la stat, jurnalistul subiectiv e obligat să asculte zi de zi elucubrațiile unui individ precum domnul Botiș și să le transcrie cu punct și virgulă. Că doar de-asta a ajuns domnul Botiș ministru, ca noi să-i respectăm punctele și virgulele și să respirăm doar atunci când ne permite domnia sa. Dacă vreun jurnalist și-ar permite luxul să folosească un sinonim în locul unui cuvânt rostit de un ministru, un om atât de important precum era domnul Botiș putea să dea un singur telefon și jurnalistul (să-l numim „țigancă împuțită”, cunoscătorii știu de ce) ajunge din nou ceea ce a fost, adică un nimeni, dat afară cu șuturi în fund de redacție fiindcă nu l-a citat corect pe domnul ministru.

Un lucru uită oamenii importanți ca domnul Botiș: jurnalistul acesta subiectiv și total neînsemnat în algoritmul general nu e robot, e om care are nevoie să mănânce, să doarmă, să se odihnească, să-și plătească facturile, din când în când să plece și el într-o vacanță. Cu buzunarele goale, toate acestea sunt obiective mărețe și greu de atins în guvernarea actuală. Așa că având urechile pline cu minciuni, obligat zi de zi să alerge aiurea după câte un ministru precum a fost domnul Botiș, jurnalistul acesta ajunge să se sature de vorbele de duh, de bibilicile și de predicile din piață. Nu-i țin de foame nici lui, nici altora. Și atunci, jurnalistul pe care nu dă nimeni doi bani își aduce aminte că toată guvernarea asta îi poate lua orice mai puțin mintea șlefuită cu ani de școală și tapetată cu diplome de tot felul. Jurnalistul extrem de subiectiv își dă seama că e cazul să gândească, iar primul lucru la care se gândește este: ce m-a apucat să mă fac jurnalist? Răspunsul vine rapid: ca să aflu adevărul.

Înțeleg acum de la domnul Botiș că gânditul, căutatul adevărului și tot ce a mai decurs din ele ar trebui interzise în țara asta pentru ca dânsul să poată guverna în continuare, să poată semna proiecte în linie, să poată încasa mai mult și să țină și mai multe predici în piețe. Da, acestea sunt lucruri cu adevărat „obiective”, iar eu ar trebui să mă simt vinovată că i-am curmat drumul victorios spre ele.

„Cariera mea este terminată”, conchide Ioan Nelu Botiș lăsând să se înțeleagă de ce: din cauza presei subiective. Da, exact din cauza ei.

Nu am nicio satisfacție când citesc aceste cuvinte, nu am niciun regret, nicio mustrare de conștiință. Știu că în mințile bolnave ale unora s-a țesut un mit, că vinovat e cel care descoperă, nu cel care face. E treaba lor, n-au decât să trăiască așa cum își aștern.

Personal cred că i-am făcut un serviciu domnului Botiș. I-am arătat că greșește, că nu e în regulă ca el să aibă cuțitul și să-și taie cea mai mare bucată din pâine fiindcă nouă, celorlalți, nu ne mai rămâne nimic.

În numele celor mulți, extrem de subiectivi și chinuiți de greutatea fiecărei zile, îl anunț, pe această cale, pe domnul Botiș, că, în locul lui, nu numai că nu aș mai da interviuri, nu aș mai răspunde la telefon. De rușine.

Firește că e un sfat subiectiv, dar, fiind vorba de mai mulți care gândesc exact ca mine, la un moment dat formăm majoritatea necesară pentru a fi obiectivi.

Cristiana Sabău