Economie

Se extinde rețeaua de apă într-un sat prin care va trece centura ocolitoare

Rețeaua de apă potabilă se va extinde într-o localitate apropiată de Bistrița, care va fi traversată de șoseaua ocolitoare a municipiului. Este vorba de satul Valea Măgherușului din comuna Șieu-Măgheruș.

Valea Măgheruşului se află la şase km distanţă de Bistriţa, în vecinătatea Sigmirului.

În localitate, există sistem de alimentare cu apă, dar nu pe toate străzile. Prin proiectul actual, rețeaua va fi extinsă cu 2.019 metri de conducte și se vor face 20 de branșamente pentru gospodării.

Potrivit studiului de fezabilitate, valoarea totală a lucrărilor este de 1.073.409,23 lei cu TVA, bani din bugetul local. Proiectul ar urma să fie realizat în aproximativ opt luni potrivit documentelor depuse la Direcția Județeană de Mediu Bistrița-Năsăud.

În prezent, oamenii din zonă folosesc apă din puțuri și fântâni, care captează apa freatică, însă aceasta nu corespunde normelor de potabilitate, fiind contaminată de dejecții animaliere lăsate direct pe sol și de ape uzate menajere evacuate în șanțuri.

Beneficiarii direcți ai proiectului sunt 40 de locuitori, din cei 89 înregistrați în zonă la recensământul din 2011.

Valea Măgherușului este inclusă în traseul noii centuri ocolitoare a orașului Bistrița, conform afirmațiilor făcute de primarul Bistriței, Gabriel Lazany.

”Vine pe Valea Măgherușului, pe deasupra Sigmirului, pe sub pădure, ocolește pădurea, traversează groapa Sărății, se duce către TeraPlast, acolo va fi un nod mare rutier, după care o ia spre Monariu, Budacu de Jos, Jelna, pe după Ghinda și va mai fi un nod rutier între Livezile, Rusu Bârgăului și Dorolea”, spus primarul într-o emisiune la Tele 21 Bistrița.

5 comentarii

    • Niciodata nu se va face… este doar propaganda electorala. Propaganda a fost de pe vremea cand candida la primarie si Ungur. Este la fel ca si odiseea cu amenajarea pietei Decebal.
      Apropo de piata Decebal… primaria sa duca scaune si mese la valutistii care schimba valuta pe trotuar. Primaria nu a facut nimic pentru imbunatatirea activitatii valutistilor de vreo 35 de ani de cand au aparut.

      27
      2
  • Inainte de alegeri ,vom vedea studii de fezbilitate, un filmulet facut cu Ai-ul,promisiuni fanteziste.
    Iar dupa alegeri revenim cu declaratiile al timpul viitor: va fi, vom face.
    La fel ca in bancul cu povestea, la vestici povestea incepe cu ”a fost odata” la rusi incepe cu ,,intr-un viitor apropiat”.Noi din pacate inca ramanem strans legati de mama Rusia cu multe deprinderi.

    18
    2
  • Vreti centura?
    Atunci de la Beclean pe valea Somesului,Nasaud,spre Ilve si de acolo spre Dealu Floreni si gata. Restul traficului de pe Mures poate sa ramana.Oricum dupa ce se face autostrada spre Moldova..nu va mai fi mare circulatie.de ce sa o aduci pe satele astea si sa faci ocol?
    Daca nu Blajeni,Tarpiu,Slatinita si Livezile.

    12
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.