Actualitate

Se înfiinţează serviciul public pentru colectarea şi transportul deşeurilor

CJ va dezbate miercuri proiectul privind înfiinţarea şi organizarea Serviciului public de salubrizare. Tarifele maxime pentru aceste operaţiuni vor fi de 109,92 lei de persoană/an în zona urbană (329,76 lei pe gospodărie) şi 32,76 lei de persoană/an în mediul rural (98,28 lei pe gospodărie). Agenţii economici şi instituţiile publice vor plăti 363,56 lei pe tonă.

„Proiect privind înfiinţarea şi organizarea Serviciului public de salubrizare, respectiv precolectarea, colectarea, transportul şi transferul deşeurilor municipale în judeţul Bistriţa-Năsăud”.

Întreaga procedură este organizată în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deseurilor solide în Judeţul Bistriţa-Năsăud”, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu”, iar documentaţia de atribuire a fost întocmită, în cadrul contractului de servicii asistenţă tehnică pentru acordarea de sprijin în gestionarea şi implementarea sistemului de management integrat al deşeurilor în judeţul  Bistriţa-Nǎsǎud, de către Asocierea formată din următorii operatori economici: S.C. „EPMC CONSULTING” S.R.L. – Lider, S.C. „KPMG ROMANIA” SRL – Asociat, S.C. „VIZUAL” SRL – Asociat, S.C. „GPA BUSSINES CONSULTING” SRL – Subcontractor.

Operatorul va trebui să desfăşoare activităţile de precolectare, colectare şi transport a deşeurilor municipale, inclusiv a deşeurilor toxice periculoase din deşeurile menajere, cu excepţia celor cu regim special şi gestionarea staţiilor de transfer şi a centrelor de colectare, în condiţiile legii, pentru zona administrativ – teritorială a judeţului Bistriţa – Năsăud.

Contractul de concesiune va include următoarele activităţi: precolectarea, colectarea şi transportul deşeurilor municipale, inclusiv a deşeurilor toxice periculoase din deşeurile menajere cu excepţia celor cu regim special; colectarea, transportul, depozitarea şi valorificarea deşeurilor voluminoase provenite de la populaţie, instituţii publice şi operatori economici neasimilabile celor menajere (mobilier, deşeuri de echipamente electrice si electronice, etc.); colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor rezultate din activităţi de construcţii şi demolări.

Deşeurile municipale, după colectare, se depozitează temporar la staţiile de transfer, situate în cadrul fiecărei zone de transfer. Deşeurile municipale care fac obiectul proiectului sunt: deşeuri menajere; asimilabile celor menajere; din parcuri şi grădini; din pieţe.

Staţiile de transfer vor fi amplasate astfel: Năsăud (1), Sîngeorz-Băi (1), Beclean (1), Galaţii Bistriţei (1), Bistriţa – Valea Boilor (1). Pentru zona de transfer Tărpiu, deşeurile municipale vor fi transportate direct la Depozitul ecologic din cadrul Centrului de Management Integrat al Deşeurilor de la Tărpiu (Dumitra).

De la staţiile de transfer, deşeurile municipale sunt transportate la CMID Tărpiu: deşeurile reciclabile colectate separat se vor sorta în cadrul staţiei de sortare din cadrul CMID Tărpiu, deşeurile biodegradabile colectate separat se vor composta în cadrul staţiei de compostare din cadrul CMID, deşeurile mixte şi stradale vor fi depozitate pe depozitul conform din cadrul CMID Tărpiu.

Operatorul va desfăşura activităţile de precolectare, colectare, transport, depozitare şi valorificare a deşeurilor voluminoase (elemente prea mari sau prea grele pentru containerele pentru colectarea obişnuită, cantităţi mici de moloz şi alte deşeuri rezultate din reamenajarea, repararea sau modernizarea locuinţelor, mobilier, deşeuri de echipamente electrice şi electronice etc.) provenite de la populaţie, instituţii publice şi agenţi economici, în condiţiile legii, în aria administrativ-teritorială a judeţului Bistriţa-Năsăud.

Punctele special amenajate pentru colectarea deşeurilor voluminoase provenite de la populaţie, instituţii publice şi agenţi economici se află în cinci centrele de colectare: 2 în Bistriţa (Viişoara şi Narciselor), 1 în Năsăud, 1 în Sîngeorz-Băi, 1 în Beclean.

Valoarea estimată fără TVA : 220.696.217,52 lei. Valoarea anuală estimată fără TVA este de 27.587.027,19 lei.

Tarifele maxime pentru precolectare, colectare şi transport al deşeurilor municipale, inclusiv a deşeurilor toxice periculoase din deşeurile menajere, cu excepţia celor cu regim special:

– persoane fizice inclusiv asociaţii de locatari-proprietari

tarif persoană pe an: 109,92 lei în mediul urban şi 32,76 lei în mediul rural

tarif gospodărie pe an: 329,76 lei în mediul urban şi 98,28 lei în mediul rural

– agenţi economici, instituţii publice

tarif în mediul rural şi urban: 363,56 lei pe tonă/an

Contractul va asigura prestarea continuă a serviciului pe aria administrativă a judeţului Bistriţa-Năsăud pe o durată de 96 luni.

5 comentarii

  • Ce sa intelegem din tarifele mai mari pentru oraseni? Ca un orasean produce mai mult gunoi decat un satean, sau ca orasenii vor plati mai mult pentru a acoperi o parte din costurile pentru sateni? Iar tariful unic pentru oraseni iarasi este nedrept, ar trebui sa se plateasca in functie de distanta; ajungem in situatia, necinstita, ca bistritenii vor acoperi o parte din costurile cu gunoiul pentru cei din Beclean sau Sangeorz?

  • Fix asta o sa intelegem si o sa fim obligati sa platim. Ca, de, la tara Oamenii produc mai putin gunoi in tomberoane, deoarece diferenta o arunca pe malurile raurilor. Si nici nu le sorteaza cum facem in zona noastra de mai bine de un an. Si apropos de sortare, dupa ce le separam noi frumos, de doua luni nici nu a mai ridicat nimeni PET-urile pe care noi le scoatem civilizat in drum la fiecare data stabilita.

    • Comportamentul civilizat nu e dat de faptul ca, intamplator, unii s-au nascut la oras. La sat gunoiul menajer e ridicat de doua ori pe luna, exista spatii speciale pentru PET-uri. In rest, selectarea deseurilor e inutila, le ridica cu aceeasi masina, amestecandu-le.

  • Nedreptatea e din rădăcină. Mai citiţi materialul…”concesionare”. Un cuvânt oripilant. Adică un singur operator, cu termen contractual cât mai lung. Adică fără concurenţă. Adică monopol. Adică jăcmănire. Peste şase luni o să impună tarife „aliniate” din raţiuni eclectice. Autorităţile vor ridica din umeri, ştrangulate de contract. Posibil alte autorităţi. Ştiţi, autorităţile vin şi pleacă, funcţie de presiunea politicosferei. Contribuabilul rămâne.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.