Social

Se întorc acasă și cei din Anglia. Peste 20 de mașini tranzitează județul în convoi

Peste 20 de mașini cu cetățeni români care se întorc din Anglia, însoțite de echipaje de Poliție, au putut fi observate sâmbătă în trafic, în convoi. Au intrat în județ pe la Dej, fotografia pe care am primit-o de la un cititor fiind făcută în zona Podirei.

Potrivit surselor noastre, o parte dintre cei din convoi sunt bistrițeni, care intră direct în carantină, alții fiind suceveni care vor fi însoțiți de polițiști până la granița cu județul Suceava, unde vor fi preluați de echipaje din județul vecin.

Lista cu ”zonele roşii”, pentru care este necesară carantina instituţionalizată timp de 14 zile, a fost actualizată joi, numărul ţărilor ajungând la 12.

Potrivit Institutului Național de Sănătate publică (INSP,) ţările considerate ”zone roşii” ca urmare a cazurilor de coronavirus sunt: Austria, Belgia, Elveţia, Italia, Franţa, Germania, Spania, Iran, Marea Britanie, Olanda, SUA şi Turcia.

Astfel, cetăţenii români care se întorc din aceste ţări vor intra în carantină instituţionalizată 14 zile.

În ceea ce priveşte ”zonele galbene”, pentru care se impune izolarea la domiciliu 14 zile, sursa citată arată că toate persoanele care sosesc dintr-o călătorie internaţională se vor supune acestei prevederi.

Lista a intrat în vigoare la data de 3 aprilie, ora 00.00, se arată în documentul publicat pe site-ul INSP.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=2650004138563156&id=1707859879444258

11 comentarii

  • Autoritatile ne omoara incet dar sigur aducand in tara aceste gunoaie care stiu doar sa fuga atunci cand dau de greu. Au fugit din tara ca cica nu e de lucru, acum fug din tara care i-a primit si vin sa aduca molima in satele noastre. Ce fel de oameni sunt astia, niste animale nimic mai mult. Nu-i intereseaza ca-si imbolnavesc si-si baga in pamant parintii, ei sa fie bine. Cum sa respecti animalele astea?

  • Fratiilor!!!
    Se întorc în țară oamenii care nu mai au serviciu implicit nu mai au din ce trai si ma refer la acei romanii care lucrau pentru conaționali „patroni de doi bani”
    Pentru cei ce lucreaza cu forme legale si sunt in somaj tehnic primesc 80% timp de trei luni , nu ii da nimeni afara din case,nu platesc rate trei luni .Totul susținut de guvernului britanic.
    Sunt si foarte mulți care nu aveau ocupatie legala „scursuri ” si se întorc în țară asta este crudul adevar.

    Însă pentru a face afirmați de gen diasporeni,iohanisti si in general cu tentă politică reveniți-vă .

    PE TOTI II DOARE IN COT DE NOI FIE PSD fie PNL !!

    Nu mai fiti naivi,încercați să vă educați copii astfel încât să poată să își folosească creierul si evident sa trăiască mai bine schimbând ceva in urma lor.
    Incercați să îi ajutati pe copii voștri nu cu puterea exemplului vostru ci sa va depășească condiția si profesia…..asta este singura scăpare.

    • Singura scapare e ghetoizarea si exterminarea acestor infecti ( si la propriu si la figurat)

  • Ei na’ acum urlati, când o buna parte din economia tarii vine de la diasporeni nu mai zice nimeni nimic sau nu asa vuia presa ca se trimit bani garla de afara? BA desteptilor astia frustratii ca vine diaspora acasa, daca vin acasa vin de bine? E foarte usor sa dai cu noroi „ca au fugit” dar gunoiale din tara care cer spaga pentru un post sau ca lucrezi pe un salariu de toata jena basca sa mai platesti si 45% taxe la preturile europene nu zice nimeni ha? Mai intai sa va educati voi ca mai apoi sa aveti pretentii!
    Daca tot e izolare barem poate va mai vine si mintea la cap.

  • Vin intelectualii acasa, smekerii, biberoanele, alba neagra, s-a terminat temporar cu „munca” la bogati. Vin sa-si viruseze neamurile. Creste productia pe vaca furajata.

  • Vă spun drept că nu mă tem nici de coronavirus, nici de diaspora. Eu șterg grătarul cu ceapă, că mâța l-a lins o săptămână. Sunt patriot, mă, nu ca voi!

  • Nu-i vedeți cum arată? N-auziți cum și ce vorbesc? Ăștia dacă au votat sigur au votat cu Viorica. Pe ăștia nu vă pișați, bădălăilor că sunt de-ai voștri. Pe ăștia nu puneți pulanele că vă reprezintă. Cu Iohannis pot vota un milion de diasporeni, să zicem. Celelalte 4 milioane dacă votează cu cine votează? Mustiți și acuma de prostie, imbecililor?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS