Actualitate

Șefii Supercom, din nou la Bistrița. Se poartă discuții pentru încă o majorare a taxei de salubrizare

Limuzinele șefilor Supercom de la București au fost fotografiate în parcarea unui hotel din Bistrița unde aceștia au înnoptat după ce au avut întâlniri cu responsabilii în administrarea deșeurilor de la nivel județean.

Surse Timp Online au declarat că a avut loc zilele acestea o întâlnire la Consiliul Județean în sala de ședințe la care au participat primarii actuali ai orașelor, nu cei nou aleși, reprezentanți ai CJ, ADI Deșeuri, ai Supercom și Vitalia. Conform surselor noastre, discuțiile au avut ca temă o nouă majorare a taxei de salubrizare, cauzată de faptul că, de anul viitor, trebuie aplicată Legea compostului, ceea ce necesită noi investiții în sistemul de colectare a deșeurilor.

Legea privind gestionarea deșeurilor nepericuloase compostabile a fost adoptată în unanimitate de către Parlament în 28 iulie și trimisă spre promulgare în 3 august. Aceasta este un act normativ cu impact deosebit de important asupra țintelor de reciclare a deșeurilor municipale asumate de România în fața Comisiei Europene.

Începând cu 1 ianuarie 2021, legea obligă UAT-urile să implementeze colectarea separată a deșeurilor biodegradabile, să extindă colectarea separată din ușă în ușă a biodeşeurilor în mediul urban, dublată de implementarea schemei „plăteşte pentru cât arunci” și să încurajeze compostarea individuală în gospodăriile din mediul rural.

Potrivit legii, cetățenii și operatorii economici care nu separă biodeșeurile riscă amenzi cuprinse între 400 și 800 lei, respectiv 10.000 și 20.000 lei pentru persoanele juridice. De asemenea, operatorii de instalații de compost riscă amenzi cuprinse între 15.000 și 30.000 în cazul în care compostul pe care îl produc conține, printre altele, substanțe otrăvitoare, poluante și radioactive. În plus, amenzile se vor aplica și pentru nerespectarea utilizării tipului de compost adecvat, respectiv compost de calitate foarte bună – Categoria A, în agricultură și horticultură sau a compostului de Categoria B pentru spații verzi, urbane și rurale.

Pentru compostul de Categoria C de calitate inferioară Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împreună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au la dispoziţie 6 luni de la data publicării legii pentru elaborarea normelor tehnice, întrucât acesta nu întrunește calitățile unui compost curat.

Adoptarea acestei legi aduce România în rândul modelelor de bune practici la nivel european și reprezintă o mare oportunitate, dacă va fi implementată corect, pentru remedierea problemei grave a deșeurilor și atingerea țintelor de reciclare la nivel național.

Separarea biodeșeurilor în gospodăria/locuința oamenilor este vitală pentru creșterea semnificativă a nivelului de reciclare și evitarea unor amenzi costisitoare din partea UE. Având în vedere că în prezent România reciclează doar 14%, aplicarea Legii compostului ar contribui semnificativ la atingerea obiectivului de pregătire pentru reutilizare și reciclare de minimum 50% din totalul deșeurilor municipale generate, obligație prevăzută în Legea cadru a deșeurilor 211/2011.

Conform experților, doar separând resturile alimentare și similare de reciclabile în propria locuință/gospodărie, deșeurile pot fi colectate separat pentru un compost curat, potrivit pentru utilizare în agricultură, sau pentru o reciclare eficientă.

CITEȘTE ȘI:

19 comentarii

    • Sa-i plateasca raducu cu cretu ca ei i-au adus la noi. Am avut o firma locala pe care au bagato in faliment. Ati bagat pubele in gropi, ati facut dughene pe sol, ati facut custii la dughene si tot nu se recicleaza cum trebuie. Oare cine sunt nataraii si idiotii care nu stiu cum este ci reciclarea???? Populatia sau conducatorii iubiti ai partidului care nu stiu sa gestioneze judetul si orasele cum trebuie?????
      PSD= supercom

    • Eu zic ca ar trebui sa arunci gunoiul selectiv, cum scrie pe pubele. Si dupa poti emite pretentii.

  • Mno. Aici e bătălia cu mafia.
    Cu un monopol impus.
    Trebuie implicați ingineri , finanțişti, jurişti, oameni din sănătatea publică plus polițişti ce trebuie să respecte capacitatea de plată, calitatea serviciilor versus interese private strict financiare din zona nebuloasă.

  • După mine,trebuie o campanie de informare,mulți cetățeni nu colectează cum trebuie și pun și acum gunoiul peste reciclabile.Nu sîntem educați din păcate.

  • Vrem Urbana înapoi! Sau să se înființeze un serviciu de salubrizare în cadrul primăriei! Nu ne mai lăsăm jupuiți de hoții ăștia! Aux armes, citoyens!

  • Asta se întîmplă cînd gunoierii conduc ,în loc să strîngă gunoiele.Cînd infractorii în loc să stea la pușcărie,stau în parlament,dau legi pe care ei sunt primii care le încalcă.Acest proiect ,la început a fost bine gîndit,cu vase de compost la fiecare în mediu rural,colectare selectivă cu pubele separate pe culori,doar că mafia politică mînă-n mînă cu mafia gunoielor,l-au tot modificat,cum să le fie lor mai ușor,iar fraierii să plătească mai mult.,,Am speranțe” că noii primari și noul președinte CJ,adică aceiași ,vor fi mult mai interesați de banul nostru și nu de buzunarul lor.Cînd se va întîmpla asta? După a doua venire a lui Hristos,pînă atunci de cîte ori vine Ciuclea,vine să ia de la amărășteni și să dea la șmecherii pe care tocmai i-am ales.
    PĂREREA MEA !

  • Iacata ca actualele module prevazute ,cica , cu cartele sunt la stadiul initial ; Deci s-au amplasat langa ,,solnitele ” existente si atat. Unele sunt distruse , sunt nespalate si nedezinfectate cu lunile dar taxa, pentru dotare cu cartele, a fiecarui utilizator , a fost prinsa in tariful practicat actualmente . Poate ne lumineaza si pe noi cineva si ne spune care ar fi investitiile pe care operatorii trebuie sa le faca in infrastructura si daca nu cumva infrastructura pentru aceasta activitate era prinsa si finantata in proiectul initial , cel cu peste 40 mil de euro .

  • Sa crească taxa. Amărâții aia de patroni s-au săturat de jegurile de Bentley și Mercedes. Vor și ei macar cate un Rolls Royce Cullinam…sa nu le fie rușine cad vin la Bistrița între atâtea mașini de lux gen Duster, Passat Sau A4.
    Prețul la gunoi tine pasul și cu consumul de combustibil la 100 de km?! Că mașinile alea sigur nu au motor de 1.9 tdi.
    E o bătaie de joc la adresa oamenilor unde politicienii zâmbesc și ne spun că asa trebuie că sunt norme de la UE. Pentru asta crește de fapt taxa lunară…pentru bunăstarea unora.
    Fraierii de politicieni nu fac nimic?????

  • Sutu Victoria ar trebui sa arunci o privire la dughenele de gunoi sa vezi si tu madam ca Nu sunt pubele unde sa se poata recicla. Se arunca gunoiul la comun. Daca vreau sa arunc cartonul la carton nu pot. De ce?? Pentru ca primaria a fost incompetenta sau dezinteresata pentru reciclare si sa puna pubele pentru reciclare.
    Sutu Victoria esti rupta de realitate.

  • Atata timp cat o societate are un contract si stie unde s-a inhamat atunci ea trebuie sa-si administreze foarte corect bugetul.
    Astia cand vad ca NU MAI AU PROFIT BABAN vin sa ceara bani pe gunoi! Astia pot accesa fonduri europene pentru reciclare.
    Sunt firme in Bistrita care cumpara gunoiul si-l recicleaza si are PROFIT si lenesii astia nici sa recicleze nu stiu!
    Pentru ca ei nu stiu sa-si administreze soceiattea noi, prostii din bistrita nasaud trebuie sa platim….prostii platesc pentru prosti!

  • Acuma este tarziu.
    De ce n ati mers la vot.
    Inca 4 ani cu Raducu.
    Sper sa nu mai aibe majoritate si opozitia sa faca AUDIT verificari in teren la drumurile asfaltate, mașinile de serviciu cumpărate si înscrise cum au stiut ei, angajaților si multe altele.
    Acuma 4 ani ciocul mic.

  • Nu sînt ruptă de realitate, locuiesc la bloc,avem containerele semiingropate,anul trecut am mai facut observatie cind am vazut ca se arunca gunoiul menajer în containerul de sticlă, metal,vecina mi-a zis că nu poate ridica capacul de la pubele,ca-i greu și oricum Supercom le duce deavalma.Acum că s-au pus casetele și trebuie să deschidă o ușă, e tot așa.In privința pubelelor cu cip,aveți dreptate,nu s-a făcut nimic.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS