Actualitate

Şeful CJ către primari şi preoţi: Să-i rugăm pe oameni să arboreze tricolorul de 1 Decembrie

La dineul caritabil organizat în vederea colectării de fonduri pentru Centrul Misionar de la Sîngeorz-Băi, preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, le-a transmis primarilor şi preoţilor să-i roage pe oameni ”să reîncălzească inimile oamenilor”: ”O să vedeţi că satele noastre, care oricum sunt frumoase, o să fie şi mai frumoase având tricolorul arborat la fiecare casă”.

”Pentru colegii mei primari, că nu ştiu când îi mai văd. Am circulat destul de mult în ultima vreme, nu numai în România, ci şi în lume. Vă adresez nu numai o rugăminte, ci şi o provocare, şi poate că o să găsim împreună o soluţie: mi-aş dori foarte mult ca de 1 Decembrie, la cât mai multe case din Bistriţa-Năsăud să fie arborat tricolorul. Cred că primarii, din punct de vedere administrativ, şi preacucernicii părinţi, din punct de vedere sufletesc, au un rol important în încercarea de a resădi, de a reîncălzi inimile oamenilor, de a-i face să înţeleagă că am fost fericiţi de Domnul să trăim pe meleagurile unei ţări ca România”, a spus Moldovan.

Şeful CJ a adăugat că, având tricolorul arborat la fiecare casă, satele din Bistriţa-Năsăud vor fi şi mai frumoase: ”Poate fi analizată foarte mult politica, cei care guvernează, dar locuim într-o ţară în care avem de toate, spre deosebire de alte zone în care oamenii sunt nefericiţi. Să-i rugăm pe oameni să pună măcar de 1 Decembrie tricolorul, pentru că o să vedeţi că satele noastre, care oricum sunt frumoase, o să fie şi mai frumoase având drapelul naţional arborat la fiecare casă. Oamenii să fie mândri că sunt români, mândri că locuiesc în Bistriţa-Năsăud”.

8 comentarii

  • nationalism de 2 bani… Sa-ti iubesti tara nu inseamna sa ageti un steag in varf de bat de 1 decenbrie.. Inseamna sa lucrezi pt. tara asta si pt. oamenii care isi pun increderea in tine.. Dar credca cerem mult prea mult de la un ospatar, si in general de la uselistii astia din evul mediu…. care nu stiu alceva decat biserici, steaguri si prostie pura…

  • hopaaaa……..deja incep cu pretentiile [cu rugamintile] oare unde am mai vazut noi asta ???? oare cine in trecutul apropiat la inceput a rugat , a avertizat pe urma a obligat , a silit si pe urma stim ce a urmat ??? cine ???? sint din aceeasi samanta ….dar cu alta palarie.

  • De cativa ani in Piata Unirii din Bistrita, un primar incult a mutat bustul lui Cuza de la IJP, desi numele pietei se trage de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918, si nu are nimic de-a face cu „mica unire” si cu domnitorul Cuza. Ba mai mult, bustul lui Cuza dezvelit in 2004 la IJP, pe langa faptul ca are o anumita semnificatie legata de prima reforma in domeniul ordinii publice, avea si rolul de a pune in valoare cladirea IJP, care este o cladire fara personalitate, ce seamana mai curand cu un bloc de garsoniere din perioada comunista. Anul acesta se implinesc 95 de ani de la Marea Unire din 1918, iar Piata Unirii, care in loc sa fie mobilata cu un simbol al zilei nationale este dominata in continuare de bustul lui Cuza. De aceea, inainte de a cere oamenilor sa puna steagul la poarta, autoritatile bistritene ar trebui sa-si corecteze propriile lor ineptii, comise din lipsa de cultura elementara.

  • Gogule esti tare nationalist matale asa de dupa tastatura, nu? Ce de patrioti pe aici pe internet. E plin de ei. Cat despre bustul lui Cuza a fost mutat pentru ca intersectia de la IPJ sa nu mai fie blocata timp de cate 3 ore, in fiecare an, la data de 24 ianuarie. Si nu e singurul bust mutat. In fine, pana la urma fiecare intelege ce vrea.

  • … de arborat steagu’ că aşa ne roagă tovarăşu’ preşedinte: OK! -da-n bernă, că motive de sărbătoare de unde !?

    • incearca la scoala Sfanta Marie, cea de pe b`dul independentei, vis`a`vis de spital! eu de acolo l`am cumparat!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS