Actualitate Recomandări

Șeful CJ: ”Ce a fost mai rău și mai mult a trecut”. Când începe noul contract cu Supercom, prin care tarifele scad

În Consiliul Județean Bistrița-Năsăud s-a dat undă verde pentru majorarea tarifelor de salubrizare, votul final urmând să fie în Adunarea Generală a ADI Deșeuri, formată din reprezentanții CJ și ai consiliilor locale.

”Este o situație specială, excepțională, dar vestea îmbucurătoare e că, în primul rând, creșterea este nesemnificativă și doar pentru două luni. Avem o legislație modificată care impune niște lucruri, dar și legislații modificate în ceea ce înseamnă creșterea salariului minim și alte tipuri de costuri care ne obligă să actualizăm tarifele. Avem un contract semnat anul trecut (n.r. cu SC Supercom SA București), după doi ani de licitații, în care spre bucuria tuturor prețurile scad față de cele care sunt în momentul de față, iar termenul de începere a contractului este 4 martie. Colegii din ADI predau platformele, partea din proiect cu care se desfășoară activitatea, și în 4 martie începe contractul, care este pe cinci ani”, a spus președintele CJ Radu Moldovan.

El a adăugat că ”ar fi ideal să crească foarte tare cantitățile de deșeuri reciclabile, care din păcate nu cresc”. ”În momentul de față, gestionăm un proiect din 1900 toamna, despre care nu mai are rost să reluăm discuțiile, care nu a fost bine gândit și conceput. Nu avem stație mecano-biologică pentru a putea valorifica și încercăm ca pe parcurs să facem corecturile necesare pentru ca într-un final să putem ajunge la un proiect sustenabil, prin care să fie valorificate deșeurile, pentru a putea discuta de reduceri de tarife”.

Radu Moldovan a afirmat că ”sistemul de gestionare a deșeurilor din Bistrița-Năsăud este mai bun decât cel din Cluj care nu există, dar până la a fi performant este cale lungă. Și nu putem nega evidențele, este deficitar. După ce ieșim din perioada de monitorizare de cinci ani, care se încheie în anul 2020 pe final, va trebui să gândim de unde facem rost de bani pentru a moderniza acest sistem. Este evident că tipul de containere ales pentru colectarea deșeurilor în municipiu este prost, nu știu dacă există vreunul mai prost. O fi, că nu sunt specialist. Oricât de responsabil ar fi operatorul, nu are cum să spele fiecare container după fiecare ridicare a deșeurilor. Este imposibil, sunt vreo 300 de containere. Și de aici vin problemele cu mirosurile și tot ce se întâmplă”.

Președintele CJ a mai spus că ”în municipiul Bistrița cel puțin, este prioritate zero găsirea de soluții pentru schimbarea modului de colectare a deșeurilor menajare. Vom vedea, să rămână actualele pubele doar pentru deșeurile reciclabile și pentru celelalte să fie alte tipuri de containere, care să poată fi curățate după fiecare ridicare. Este foarte mult de lucru pentru îmbunătățirea a ceea ce avem acum, este imposibil să faci funcțional într-un mod performant sistemul cu ce avem acum. Vestea bună e că a trecut ce a fost mai rău și mai mult, mai avem de așteptat puțin, specialiștii vor propune noile tehnologii și noile tipuri de containere prin care să putem oferi servicii cât mai performante”.

Șeful CJ a menționat că și contractul cu operatorul care administrează depozitul de la Tărpiu pe 20 de ani, Vitalia, trebuie respectat ”în detaliu și cu virgulă”.

”Sigur că ar fi ideal să existe un operator care să ne propună o scădere de tarife, dar nu văd. Pe noul program financiar lucrăm pentru a completa și ceea ce e de completat la depozit. Noi avem un depozit și punct, acolo primul lucru de făcut era o stație de tratare mecano-biologică pentru sortare. Avem o groapă mai modernă decât cele care erau prin comune și un ciur care face o primă selecție, dar până la ajunge la sistemele performante și să depunem în groapă 15-20% din cantitatea totală mai e mult. La sistemele performante, din tona de deșeuri la groapă ajung 100-150 kg, restul sunt valorificate. Până acolo încă sunt pași de făcut și încă suntem constrânși de monitorizarea europeană, de modificările legislative”.

CJ a aprobat și solicitarea de finanțare de la Fondul de mediu pentru un proiect de conștientizare a cetățenilor cu privire la selectarea colectivă a deșeurilor. ”Va trebui să participe întreaga comunitate, dar după ce vom fi pregătiți să oferim servicii complete, pentru că avem servicii parțiale acum. Acel proiect de conștientizare va fi un început, pentru ca omul să înțeleagă că hârtia se pune acolo, sticla dincolo”.

Noile tarife

Operatorul de salubritate Supercom a solicitat ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud modificarea tarifelor pentru colectarea și transportul deșeurilor. Acestea vor intra în vigoare după votul din Consiliul Județean și din consiliile locale membre ADI și apoi după cel final în Adunarea Generală a ADI Deșeuri.

Dacă în Consiliul Județean proiectul de modificare a tarifelor a fost aprobat, în Consiliul Local Bistrița răspunsul este negativ, reprezentantul CL urmând să voteze împotrivă în AG a ADI Deșeuri.

6 comentarii

  • Astăzi au trecut niște Hotărâri de CJ făcute pe genunchi ( un fost ministru Pop , PSD de la Educație , ar spune pe genunche ) . A fost o improvizație de ședință după concediul prelungit al președintelui cu partide grele de vânătoare la Dealul Negru . La înaintare este domnul Țintean , în capul lui se sparge managementul deșeurilor . Ăsta e prețul pentru sinecura de vice la care a lăcomit omul . E harcea parcea managementul deșeurilor , plătim mult , e plin de gunoaie , nu se sortează nimic , groapa de la Tărpiu e aproape plină . E un gen de politică : ” după mine potopul ” . Mulți știu că li se va termina curând .

  • Ovidiu draga de multe ori ai dreptate,dar de cele mai multe ori aceasta este umbrita cand stim frustarile tale.Ai fost inlaturat pe buna dreptate de la sefia gardienilor publici,unde tu luai de 10 ori mai mare salariu decat cel mai bine platit angajat,ne mai vorbind de simpli gardieni cu salarul minim pe economie.In schimb problema gunoaielor ….las-o asa ca pute rau .Proiectul a fost demarat pe vremea lui Marinescu,iar tutorele tau Liviu Rusu et.comp. l-au facut praf prin furaciunile facute.Da putea fi mai bine gestionat de toata lumea,dar jaful a fost facut de tartorii PDL-isti.
    PAREREA MEA1

  • Atâta se învârt pe lângă coleșa fierbinte, încât cititorii nu înțeleg nimic. Din titlu ar rezulta că vor fi tarife mai mici, iar din poveștile spuse nu mai știi ce să înțelegi deoarece se amestecă merele cu perele iar noi ne alegem cu micșunele, pardon, a se citi minciunele prin care se ascunde adevărul, adică vom plăti tarife mai mari, pentru că s-au mărit salariile bugetarilor și pensiile speciale ale aleșilor. Dar nu și-au găsit proștii, cărora li s-au spus poveștile!!!

  • Nea Ioane , tu ești un PSD-ist frustrat . Florean nu are nici o frustrare , te asigur , că-l cunosc de 30 de ani . Aș vrea să te văd față în față cu Florean , ai avea nevoie de pamperși . Sub anonimat ești tare viteaz . Te rog nu mai compara salarii de director cu salarii de paznici , că ești penibil . Alte argumente n-ai ?

  • Din moment ce firma Supercom a așezat in fața containerelor semiingropate containere mobile în care cetățenii din Bistrița sunt încurajați să nu colecteze selectiv ci sa arunce deșeurile de-a valma cum poți să fii atât de fals și să spui că firma asta face tot posibilul pentru colectare selectiva? Initiativa asta de a educa cetățenii este moarta din fașă,probabil sunt alti băieți deștepți care vor pune pe mana pe sute de mii de euro și vor tipări o broșură pe care o vor arunca in cutiile poștale.Cum să minți poporul in fața cu atâta seninătate iar tu sa nu vrei sa iei niste masuri practice care au dat roade,exemplu fiind primarul acela din Maramureș,din Târgu Lăpuș care are rezultate?

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Nea Ion Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS