Recomandări Social

Șeful CJ, la slujba oficiată de IPS Andrei la Corvinești

(FOTO) Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a participat la slujba oficiată de IPS Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de un sobor de preoți, la Corvinești. Nu a lipsit nici primarul comunei Lechința, Romeo Florian.

”O seară plină de încărcătură spirituală în Parohia Corvinești, comuna Matei. Ne apropiem de finalul Postului Sfintei Fecioare Maria, iar cinstirea ei prin intermediul slujbei Paraclisului este cea mai buna metodă de a ne arata recunoștința față de ea. Ăl felicit pe părintele paroh Vlad Murgoi care a reușit într-un timp foarte scurt să câștige afectul și suportul comunității din Corvinești. Bunul Dumnezeu să vă dea tuturor zile de post liniștite și pline de bucurii duhovnicești!”, a postat pe Facebook președintele CJ Radu Moldovan.


Aici puteți vedea o galerie foto.

Luni, 1 august, a început Postul Adormirii Maicii Domnului (Postul Sfintei Marii). Cunoscut în popor ca Postul Sântă-Măriei, postul care precede praznicul Adormirii Maicii Domnului a fost menit să aducă aminte de virtuţile alese ale Sfintei Fecioare, de postul cu care ea însăşi s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice. Este penultimul din anul bisericesc, mai uşor decât cel al Paştelui, dar mai aspru decât al Naşterii Domnului şi cel al Sfinţilor Apostoli. Credincioșii postesc până pe 15 august. 

1 slujba corvinesti aug 16 2 slujba corvinesti aug 16 3 slujba corvinesti aug 16 4 slujba corvinesti aug 16

3 comentarii

  • Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, este nelipsit de la slujbele oficiate de IPS Andrei Andreicuț, indiferent de ocazia si locul unde se tin.
    Prin urmare, participarea președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, la slujba oficiată de IPS Andrei Andreicuț, la Corvinești reprezinta un fapt banal. Ar fi fost o știre daca Radu Moldovan ar fi lipsit de la slujbă.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS