La Bistrița, în piața de gros de pe strada Tărpiului, miercuri când s-a redeschis punctul de sacrificare a mielor, oferta este generoasă, a spus directorul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud, Ioan Bogolin, într-o ședință de Colegiu prefectural.
Punctul de sacrificare autorizat pe strada Tărpiului din Bistrița a fost reschis miercuri după ce a funcționat două zile înainte de Paștele catolic.
”A funcționat două zile de Paștele catolic, iar de azi (miercuri – n.r.) funcționează timp de trei zile de la ora 7.00 la 17.00. Săptămâna trecută au fost tăiați 73 de miei. Azi sunt peste 500 de miei ca ofertă. Nu știm câți cumpărători vor fi și câți vor fi sacrificați”, a spus Ioan Bogolin.
Pe de altă parte, a adăugat șeful DSVSA, sunt trei abatoare în Bistrița-Năsăud care se pare că taie mai mulți miei decât în anii trecuți.
”Și România a început să facă schimburi comunitare mai mult cu produsele rezultate în urma abatorizării decât cu animale vii. Sunt totuși multe animale care pleacă în statele membre. Vorbesc de miei. Săptămâna trecută erau în jur de 13.000 de miei. Vorbim de schimburi cu statele membre. Avem și export, dar procentul cel mai mare este spre statele membre UE. Sunt mai puțini miei vii care pleacă față de anii trecuți, dar se compensează prin carcasă, prin carne. Sunt destul de multe controale la toate limitele între statele membre în trafic și se verifică bunăstarea animalelor, iar cerințele în ce privește transportul sunt greu de îndeplinit, iar mulți preferă să taie și să exporte sau să facă schimburi comunitare cu carcase, cu carne. De altfel, asta este și de dorit pentru că ar fi benefic pentru România fiindcă se obține plus valoare, se dă de lucru la mai multe persoane, iar abatoarele vor avea de lucru. Județul Bistrița-Năsăud a avut patru abatoare. Putea tăia pentru jumătate din România. Dacă nu se vor mai face atât de multe schimburi cu animale vii, ci cu carne, va fi în avantajul celor care au investit în abatoare și va fi nevoie de forță de muncă”, a spus Bogolin.
Nu existã cruzime mai mare, decât uciderea acelor copii!