Actualitate

Șeful DSVSA, Romulus Bița: Ar fi o problemă gravă ca pesta porcină africană să ajungă la Chiochiș

Ar fi cu adevărat o problemă gravă ca pesta porcină africană să ajungă în Chiochiș, comuna cu cel mai mare număr de animale din județ, a declarat medicul veterinar Romulus Bița, directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud, care a explicat ce măsuri trebuie să respecte fermierii ca să limiteze răspândirea virusului.

”Din păcate, pesta porcină africană (PPA) nu ne-a ocolit nici pe noi. Eram ultimul județ din țară care nu avea focare de PPA la porcul domestic. Județele din jurul nostru, Cluj, Mureș, Maramureș, au avut multe focare atât la porcul mistreț, cât și la cel domestic. Am avut probleme cu mistreții la Agrieș – Târlișua, Fiad – Romuli, dar nu a ajuns virusul la porcul domestic. Era o presiune foarte mare, virală, pe zona noastră și iată că nu am scăpat. La sfârșitul anului, au apărut trei focare în Sângeorz-Băi pe care săptămâna acesta le stingem. Am luat toate măsurile acolo, s-a făcut dezinfecție, s-au recoltat probe pentru analize de laborator, s-a efectuat examenul clinic al tuturor porcilor din localitatea Sângeorz-Băi. Deocamdată, nu sunt probleme, așa încât putem stinge cele trei focare”, a spus Romulus Bița.


La începutul anului, au mai apărut trei focare la mistreț pe fondurile de vânătoare de la Figa și Sâniacob și, din aceste fonduri, boala s-a răspândit ajungând în exploatații din localitățile Nușeni, Beudiu și Vița.

”Pesta porcină africană se transmite absolut prin orice ajunge în contact cu virusul, animale, oameni, unelte, echipamente, furaje, tot poate să transmită. Prima exploatație unde a apărut PPA este o fermă aproape de pădure în spatele căreia au fost găsiți mistreții. Sigur că personalul silvic, paznicii de vânătoare pot aduce boala, dar poate fi și prin consum de carne de mistreț care provenea de la un porc pozitiv”, a spus șeful DSVSA.

În momentul în care au apărut aceste cazuri, DSVSA Bistrița-Năsăud a acționat rapid și a întocmit un plan de măsuri.

”Văzând că mai există mortalități la gospodăriile învecinate cu acele zone unde avem PPA, am mers împreună cu domnul prefect la Nușeni și Chiochiș, comuna cu cel mai mare efectiv de porci din județ, peste 5.000. În Nușeni sunt sub 1.000. Ar fi o problemă pentru crescătorii din județ dacă ar ajunge boala și la Chiochiș, fiindcă de acolo foarte multă lume se aproviziona cu porci pentru a fi îngrășați și sacrificați pentru consum familial înainte de sărbători”, a spus dr. Bița.

Întrebat ce trebuie să facă oamenii ca să nu se răspândească boala, șeful DSVSA a răspuns că oamenii trebuie să fie cinstiți și să declare câte animale au în gospodărie pentru că, în cazul în care animalele nu sunt înregistrate iar boala ajunge la ele și le omoară, nu pot fi despăgubiți proprietarii.

”În momentul în care există o suspiciune într-o localitate, noi efectuăm în termen de 7 zile un recensământ al exploatațiilor și al animalelor din fiecare gospodărie, stabilim echipe care se deplasează acolo și merg prin localitate și înmânează proprietarilor o dispoziție cu restricțiile pe care trebuie să le respecte. Proprietarii semnează și iau la cunoștință că nu au voie să scoată niciun animal din exploatație, nu au voie să introducă niciun animal în explotație, trebuie să respecte minime reguli de igienă și biosecuritate în sensul că la poarta exploatației ar trebui să aibă o tăviță cu substanțe dezinfectante, așa încât când intră și când ies să-și dezinfecteze picioarele. Dacă se duc la adăpostul porcilor să-și ia haine cu care nu ies din exploatație. După ce se întorc de la adăpost să-și schimbe hainele, asta ar trebui să facă. În principal, ar trebui să își limiteze intrările și ieșirile din explotație pe cât posibil. În general, oamenii știu și respectă, dar unele lucruri le mai scapă și lor. Nu-și dau seama că pot difuza boala prin orice mijloace”, a spus dr. Bița.

Zilele acestea, se fac controale în trafic împreună cu Poliția și Jandarmeria în zona orașului Beclean, dar și la Năsăud.

”S-au aplicat sancțiuni în urma controalelor în trafic, dar și în urma controalelor în exploatații. Săptămâna trecută s-au dat trei amenzi acelor proprietari de exploatații pe care noi îi știm că se cam ocupă cu comerțul ilegal cu porci. Nu mai sunt așa de multe sancțiuni ca înainte când erau târgurile deschise, când era activitatea mai mare”, a spus dr. Bița.

Potrivit șefului DSVSA, până acum s-au acordat despăgubiri pentru șase animale cu PPA de la Sângeorz-Băi, iar pentru Nușeni s-au solicitat bani pentru despăgubirea celor cărora le-au murit animalele din cauza bolii. Sumele cu care statul îi despăgubește pe oameni sunt de 10 lei/kg.

Etichete

1 comentariu

  • Deja a ajuns la Chiochis dar nu sunt teste PCR si teste Antigen ! Altfel cum dracu s-o depistezi daca nu spune nimeni ca i-a murit porcul. E grava problema , parca noi nu stim ? Ne-a spus d-l ministru DAEA de multe ori , ca aceasta teribila boala isi face mendrele in Spania de peste 30 de ani , dar spaniolii nu si-au omorat toti porcii din cauza unor zvonuri iar exporturile de carne de porc infloresc , Romania fiind pe un loc fruntas la importuri din Spania. In Romania trebuie musai omorati ca asa spune UE si trebuie sa ne conformam …

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS