Actualitate

Serviciul de Paşapoarte Bistriţa deschide un punct de lucru la Borşa

Servicului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple (SPCEEPS) Bistriţa-Năsăud va deschide până în luna mai un punct de lucru la Borşa, Maramureş, întrucât primeşte sute de cereri din această zonă, localitatea fiind mai apropiată de Bistriţa decât de Baia Mare.

Şeful Serviciului, comisarul şef Ioan Iacob, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că decizia de deschidere a unui punct de lucru la Borşa a fost luată după ce, anul trecut, SPCEEPS Bistriţa-Năsăud s-a confruntat cu un aflux mare de populaţie din judeţul Maramureş.

„Am primit peste şapte sute de cereri numai din partea acestor persoane. Legislaţia română în materie de paşapoarte permite fiecărei persoane din ţara aceasta să solicite documentul de călătorie de la orice serviciu din ţară. Având în vedere acest aflux, în urma analizei avute la nivelul conducerii Direcţiei de Paşapoarte am hotărât şi am demarat acţiunile pentru ca, cel târziu în luna mai a.c., să deschidem la Borşa un punct mobil de colectare a cererilor pentru paşapoarte electronice”, a spus Iacob.

Potrivit sursei citate, angajaţi ai SPCEEPS Bistriţa-Năsăud se vor deplasa la Borşa o dată sau de două ori pe săptămână în funcţie de cereri.

Ioan Iacob a explicat că localnicii din Borşa merg şi la Baia Mare, care e la circa 150 de kilometri distanţă de ei, dar preferă să vină la Bistriţa fiindcă distanţa este mai mică, de 90 de kilometri.

„Din localităţile din zona Borşa sunt plecaţi peste 55% din oameni la muncă în străinătate. De regulă, se duc în Italia. Cei care lucrează acolo au în luna august liber şi se reîntorc masiv la domiciliu, ocazie cu care solicită documente atât pentru ei, cât şi pentru copii”, a declarat Iacob.

El a spus că s-a discutat deja pentru deschiderea biroului mobil cu Primăria Borşa, se va semna un protocol de colaborare, autorităţile locale asigurând spaţiul de lucru, iar SPCEEPS Bistriţa-Năsăud urmând să pună la dispoziţie toată aparatura necesară pentru înregistrarea cererilor.

Anul trecut, la SPCEEPS Bistriţa-Năsăud au fost înregistrate cu 14% mai multe cereri de eliberare a paşapoartelor faţă de 2010. Din cele 13771 de cereri, 8760 au fost pentru paşapoarte electronice şi 5011 pentru paşapoarte temporare. Anul trecut au fost eliberate 8100 de paşapoarte electronice şi 5011 de paşapoarte temporare, restul cererilor fiind în lucru.

Potrivit sursei citate, în 2011, au fost puse în aplicare 492 de interdicţii de păsărire a ţării măsuri dispuse de instanţe de judecată şi parchete.

„Urmare a acestor măsuri, au fost încheiate 27 de procese verbale la domiciliile persoanelor care au fost puse sub interdicţia părăsirii ţării şi au fost retrase 72 de paşapoarte de la posesorii acestora”, a declarat Iacob.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.