Actualitate Recomandări

Sezonul moto, deschis la Bistrița cu o paradă pe două roți (VIDEO)

Comunitatea moto din Bistrița a deschis sezonul 2022 printr-o paradă. Acțiunea motocicliștilor, denumită ”Wheels of Hope ’22”, s-a desfășurat concomitent în toate reședințele de județ, în aceeași zi și la aceeași oră, pentru a marca astfel la nivel național startul noului sezon pe două roți.

Motocicliștii au plecat din parcarea centrului comercial Bistrița Retail Park, unde a fost și sosirea, pe traseul Calea Moldovei – str. 1 Decembrie – Bd. Republicii – str. Gării – Bd. Independenței – intersecția dintre Bd. Independenței, str. Sigmirului, str. Petru Maior și str. Libertății – Bd. Independenței – str. Gării – Bd. Republicii – str. 1 Decembrie – Calea Moldovei.

Evenimentul s-a dorit unul de impact pentru siguranța rutieră, atrăgând atenția asupra faptului că traficul se împarte din nou cu motocicliștii, care își doresc un sezon fără incidente.

”Această acțiune are ca scop conștientizarea prezenței în trafic a motocicletelor, având rol de prevenție. Prin intermediul acesteia, dorim să creștem gradul de conștientizare a conducătorilor auto cu privire la existența în trafic a conducătorilor de motociclete, scopul principal fiind cel de reducere a numărului de accidente în care sunt implicați conducătorii de motociclete și pasagerii acestora. Totodată, în rândul motocicliștilor, se dorește promovarea unei conduite preventive în trafic. În acest scop, Ride & Ride împreună cu Asociația pentru Dezvoltarea Națională a Motociclismului (Moto AND) a venit cu inițiativa de a realiza o acțiune de promovare, care să aibă un impact major, prin realizarea de parade moto la nivel național”, au precizat organizatorii.

Ride & Ride este o asociație care promovează camaraderie și ajutorul pe baza de voluntariat în rândul motocicliștilor din întreaga țară.

Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a transmis: ”Uniți de pasiunea pentru motoarele pe două roți, zeci de motocicliștii au participat la un marș care să atragă atenția cu privire la faptul că a început sezonul moto și că vor fi prezenți în trafic. Tot pe două roți, polițiștii de la Serviciul și Biroul Rutier au condus marșul care s-a desfășurat pe mai multe străzi din municipiu. Polițiștii le-au recomandat motocicliștilor să poarte echipamente de protectie cu elemente reflectorizante,  să păstreze farul aprins și să evite unghiurile din care nu pot fi observați în trafic. Totodată, le-au explicat noile modificări ale Codului Rutier, dar și obligațiile pe care le au. Siguranța în trafic depinde de fiecare dintre noi: fiți responsabili, respectați regulile de circulație!”.

Etichete

5 comentarii

  • Degeaba fac tot felul de actiuni ca ar trebui sa inceapa cu actiuni in ograda lor mai intai. Multi ( nu toti evident si repet, nu toti) sunt foarte indisciplinati in trafic.
    Nu mai departe ieri tocmai am vazut pe unul care „croseta” printre masinile oprite la sensul giratoriu de la politie, pe bulevard, intre prima si a doua banda, sau printre sirul de masini neavand rabdare ca si noi restul fraierilor. Nici nu ma mir ca sunt atatea accidente cu ei.
    In primul rand ar trebui sa inteleaga ca fiind cu dimensiuni reduse si circuland cu viteza mare, strecurandu-se la limita printre masini, sunt foarte greu de vazut in trafic. Cu actiuni de acestea de constientizare a motociclistilor ar trebui inceput. Si ei sunt obligati sa respecte aceleasi reguli ca si conducatorii auto.

    • Ăștia care ambalează motoarele poluând fonic și deranjând liniștea celorlalți cetățeni au doar tărâțe in cap. Niste nesimțiți. Ii interesează drepturile lor dar îi doare În cot de drepturile celorlalți cetățeni.

  • La un semafor intre benzi apare un motociclist care ambaleaza motorul si ma sperie de moarte la care il intre: CARE E BANDA TA? La care el…s fara banda…
    La semafor intre benzi e linie continua…nu are ce cauta acolo nici un motociclist…
    astia nu au banda, nu au linie continua si nici limita de viteza….un fel de putin pe doua roti!
    Concluzia: cei mai periculosi participanti la trafic…exact ca putin!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS