Sfântul Nicolae, ocrotitorul orașului Bistrița, merită o cinstire aparte, precum se întâmplă în Spania și Italia unde, la Barcelona și Milano, sunt organizate sărbători civile împreună cu cele religioase. Cel puțin așa susține profesorul Florin I. Bojor. După pandemie, el vrea să ceară autorităților ca, în 6 decembrie, să aibă loc și ”zilele de iarnă ale Bistriței”.
”De sute de ani, Sfântul Nicolae, prin statuia din centrul orașului, îi binecuvântează pe bistrițeni. Singura cinstire a Sfântului Nicolae, la Bistrița, este la biserică. La Barcelona, de Sfânta Eulalia, la Milano, de Sfântul Ambrozie, patronii acestor orașe, odată cu praznicul religios sunt și zilele, sărbătorile civile ale orașelor. La Bistrița, autoritățile locale nu îl văd pe Sfântul Nicolae, deși este sfântul care ne poate uni pentru că, de Moș Nicolae, români, maghiari, sași, romi, credincioși sau atei, creștini practicanți sau nepracticanți de toate confesiunile, cu toți oferim cadouri copiilor noștri, iar copiii îl așteaptă cu nerăbdare pe Moș Nicolae. În aceste vremuri de pandemie, să cerem binecuvântarea Sfântului Nicolae, iar după ce aceste vremuri grele vor trece, să cerem autorităților bistrițene ca, de Sfântul Nicolae, să sărbătorim și zilele de iarnă ale Bistriței. Sfinte Nicolae, ai milă de noi”, a spus profesorul Florin I. Bojor.
Biserica Evanghelică amplasată în centrul oraşului Bistriţa, în cadrul unei pieţe de formă pătrată, asemănătoare celor din Apus, a deţinut şi continuă să reprezinte un reper important în geografia aşezării, fiind totodată cel mai reprezentativ monument de arhitectură de la începutul Renaşterii.
În forma sa actuală, monumentul este rezultatul unei transformări aproape integrale. Sub zidurile actualei biserici se află fundaţiile lăcaşului de cult ridicat de primii colonişti. Cel dintâi paroh atestat documentar a fost „Johannis plebanus de Bystricia” care figurează în registrele de evidenţă ale dijmelor papale pe anii 1332 – 1333.
Prosperitatea economică datorată unei activităţi meşteşugăreşti şi comerciale tot mai active, precum şi înlesnirile majore acordate de către regina Elisabeta bistriţenilor, au încurajat cetăţenii să înalţe o nouă biserică. Zidirea noii biserici, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, a dus la ridicarea unei bazilici cu trei nave, având un cor poligonal şi două turnuri ce flancau intrarea principală a peretelui nordic al corului. Ea a fost lărgită după mijlocul secolului al XVI-lea.
Fiecare turn a avut câte un clopot turnat în anul 1430. Pe clopotul mai mare, care era numit Susanna, era inscripţionat următorul text: „Ad honorem Dei et Marie virginis per magistrum Joanem de Segisvar post ascensionem domini hoc fusa est campana Anno Domini MCCCXXX „. În traducere: „În onoarea Domnului şi a Fecioarei Maria turnat de meşterul Ioan de Sighişoara, în anul domnului 1430, în a doua zi după Înălţarea lui Hristos (6 mai)”. Pe celălălt clopot era inscripţionat „In laudem Dei et beati Nicolai confessoris hoc fusa est Campana Anno MCCCCXXX „, ceea ce înseamnă: „În onoarea Domnului şi al credinciosului şi preafericitului Nicolae a fost turnat acest clopot în anul 1430”.
Inevitabil există o legătură între cele două clopote şi construcţia turnurilor, în sensul că, clopotele au fost comandate cel mai probabil spre sfârşitul construcţiei turnurilor.
Într-o a doua etapă, biserica a fost reconstruită în stilul unei bazilici gotice: navele sunt despărţite prin stâlpi octogonali, care au luat, odată cu refacerea bolţilor din veacul al XVI-lea, în partea superioară o formă cilindrică. În biserică şi în cimitirul perimetral au fost ridicate mai multe altare şi capele amintite în documentele vremii. Un exemplu în acest sens este un altar închinat apostolilor Petru şi Pavel ce a fost ridicat în biserică la 1499.
O a treia etapă de construcţie începe în 1475 şi este finalizată în 1520. Biserica devine o biserică hală în stil gotic. Aşa cum figurează în planurile mai vechi ale oraşului, avea o incintă de zid pe al cărui traseu va începe în anul 1487 edificarea unui turn de apărare şi supraveghere a oraşului. Destinatia inţială a acestuia a fost de turn al oraşului, dar pe parcursul construcţiei, a fost necesară demolarea celor două turnuri ale bisericii, datorită slăbirii fundaţiilor acestora, şi astfel cele două clopote la mijlocul secolului XVI au fost mutate în noul turn.
În 1478, după demolarea unuia dintre cele două turnuri ale bazilicii romanice, s-a început construirea, alături de turnul păstrat, a unui nou turn care era iniţial plasat în afara zidurilor bisericii şi care va fi legat, prin lucrări de zidărie şi tâmplărie, abia în 1487. De la început, turnul a aparţinut oraşului, rolul lui fiind preponderent acela de pază şi supraveghere în vremuri de primejdie, dar mai ales ca loc de observare a izbucnirii unor incendii. Turnul a fost construit în mai multe etape: în 1487 s-a ajuns până la mijlocul etajului al doilea, după cum arată cifra 1487 săpată pe peretele exterior nordic, anul 1509 este săpat apoi la marginea superioară a peretelui nordic la etajul trei, la nivelul patru este înscris anul 1513, iar la etajul ultim al cincilea este menţionat anul 1519, deşi lucrările vor fi finalizate, aşa cum reiese din registrul de socoteli al Primăriei, abia în 1544. Concomitent a fost montat în turn un ceas care la 1521 era în reparaţie şi căruia, la 1570 i se vopsea cadranul şi i se aureau limbile pentru o mai bună vizibilitate. În timpul marelui incendiu din 1857, turnul a ars fiind apoi refăcut în partea superioară. Cu acest prilej, în 1861, a fost montat şi ceasul aflat în uz astăzi.
Al VI-lea nivel construit în stil gotic, a fost decorat cu statui ale sfinţilor adoraţi de localnici: pe colţul de nord-est se află fecioara Maria, pe cel de sud-est protectorul împotriva incendiilor Sf. Florian, pe cel de sud-vest Sf. Ana, iar pe cel de nord-vest patronul oraşului şi al parohiei, Sf. Nicolae.
În paralel cu lucrările de edificare a actualului turn au loc şi lucrări de renovare a restului bisericii ale cărei nave sunt consolidate şi completate cu portalurile bipărţite de pe laturile de nord şi sud specifice goticului târziu, iar corul amplificat.
Turnul a avut o poziționare mai ciudată, în partea de est a acestuia situându-se capela Sf. Doroteea, care în secolul XVI a fost demolată în totalitate. Finalizarea construcţiei turnului a avut loc la mijlocul secolului XVI şi datorită minuţiozităţii execuţiei, a constituit model pentru construcţia turnului catedralei de la Alba-Iulia, în anul 1545.
Concomitent cu construcţia noului turn şi demolarea celor vechi, s-a modificat faţada de vest. I s-a ataşat un turn cu trepte prin care s-a putut ajunge la treptele interioare ale noului turn, ataşat la colţul bisericii.
Pe faţadă s-au aplicat ferestre mari a căror rămăşiţe se regăsesc şi astăzi. Lucrările s-au desfăşurat într-un ritm mai lent, iar faptul că regăsim unele elemente renascentiste ne demonstrează că nu s-au construit la sfârşitul secolului XV ci la începutul secolului XVI.
Aparent în anii 20 ai secolului XVI s-a întrerupt transformarea deoarece ferestrele în stil gotic, au fost înlocuite cu cele renascentiste.
La începutul anilor 1530 episcopul Statileo Ioan de la Alba-Iulia i-a blestemat pe locuitorii Bistriţei pentru că sub motivul construcţiilor, au demolat capela Sf. Mihail situată la sud de biserică. Se presupune că sculpturile gotice ale acestei capele, precum şi a capelei Sf. Doroteea au fost încorporate în faţada care cuprinde fereastra mare actuală şi sub ea, intrarea din partea vestică.
În anul 1533, episcopul Transilvaniei răspunde pozitiv dorinţei enoriaşilor din Bistriţa de refacere a bisericii.
În această etapă constructivă vechiul plan bazilical face loc unei desfăşurări planimetrice de tip hală. Astfel au fost construite perechi de stâlpi de susţinere a unor bolte sub formă de stea, mai simple în partea vestică şi mai complicate spre est.
Analiza stucturii bisericii demostrează că perioada de modificări s-a suprapus cu ultima etapă de construcţie, atunci când la 17 ianuarie 1560, pentru 3.000 de florini, consiliul orăşenesc i-a încredinţat conducerea lucrărilor arhitectului italian Petrus Italus de Lugano. Prezenţa sa se suprapune pe de o parte cu terminarea structurii gotice, iar pe de altă parte cu apariţia sculpturilor renascentiste. Faţade renascentiste au fost construite şi deasupra porţilor laterale şi numeroase elemente renascentiste au apărut şi în interiorul bisericii.
Referitor la durata lucrărilor, există inscripţii pe aticul portalului vestic (deasupra intrării principale), care sună în felul următor: „Anno Mundi quinquies Millesimo Quingentesimo vicesimo secundo Qui est a nato Salvatore 1560 Septima die Marty templum hoc infringi Decima tertia dire maji vero reaedificari coepit. Anno mundi autem 5525, qui est a nato Christo 1563 absolutum aedificium. Soli Deo laus et gloria„: „În anul 5522 al Creaţiei, care este anul 1560 de la naşterea Mântuitorului, în ziua a şaptea a lunii martie s-a început demolarea şi în ziua a treisprezecea a lunii mai s-a început reconstrucţia acestei biserici. În anul 5523 al Creaţiei, care este anul 1563 de la naşterea Mântuitorului construcţia s-a terminat. Numai al Domnului este lauda şi gloria”.
Artistul italian a proiectat şi balconul în formă de cerc care se află pe turn şi este un element caracteristic al bisericii. Lucrările meşterului italian au încorporat în structura şi aspectul bisericii parohiale din Bistriţa elemente noi ale limbajului plastic renascentist. Cu această ocazie, faţada vestică se schimbă fundamental prin construirea unui pilon de zidărie de dimensiuni impresionante care îşi are corespondenţa în spaţiul polonez – de unde şi denumirea de atic polonez.
În anii următori biserica nu mai cunoaşte refaceri majore, dar în urma incendiului din 1857, când este distrus acoperişul şi ceasul turnului, va fi refăcut ultimul etaj al acestuia în stilul neogotic.
Ultima renovare a monumentului s-a realizat în 1926 după planurile arhitectului Hermann Phleps din Danzig. Atunci a fost zugrăvit în culoarea actuală interiorul şi a fost introdusă lumina electrică. Datorită unor fonduri proprii, a unor donaţii substanţiale ale foştilor locuitori ai Bistriţei, faţada de vest a putut fi consolidată şi parţial renovată.
Sfântul Nicolae, ocrotitorul copiilor
În 6 decembrie, românii îl sărbătoresc pe Sfântul Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, cunoscut popular şi sub numele de Moş Nicolae. Acum se deschide o lună de sărbători de iarnă, care durează până la 7 ianuarie, când este celebrat Sfântul Ioan Botezătorul.
Este patronul soldaţilor, al marinarilor, al fetelor sărace, este considerat ocrotitorul copiilor şi al celor acuzaţi pe nedrept. În seara de 5 decembrie, copiii îşi lustruiesc ghetele, aşteptându-l pe Moş Nicolae, care vine să le aducă daruri. Copiii mai neascultători primesc lângă dar şi o nuieluşă, să le aducă aminte că trebuie să asculte de părinţii şi bunicii lor.
În popor se crede că de Sfântul Nicolae începe iarna cu adevărat. În această zi, Moşul îşi scutură barba sură şi începe să ningă. Iar dacă nu ninge, înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit.
Felicitări! Sunt mândru că m-am născut în același oraș cu tine. Avem nevoie de tine. Tot așa și succes!
Lui Bojor ii cam place biserica catolica desi se declara impotriva ei prin iesirile lui publice. Ortodocsi ar trebui sa copieze biserica Moscovei caci ea este mama biserici ortodoxe romane, de ei au ascultat de prin ‘ 45 si pana azi, sau ne catolicim??? Nu mai este mare pacat sa va rugati intr-o biserica catolica????
Ne propune ca sf. Nicolae sa devina patronul orasului ca si la Barcelona sf. Eulalie si Milano sf. Ambrozie (episcop de Milano). Daca cautam pe net date despre acesti sfinti, wikipedia ne informeaza ca ei au trait in anii 300 si ca au fost catolici (biserica ortodoxa a aparut la 1054). Acesti sfinti sunt si in calendarul ortodox.
Biserica din centru la inceput a fost catolica iar dupa reforma lui Martin Luther, din 1543 a devenit biserica evanghelica de confesiune augustana.
Cel care ne uneste este Isus Cristos, nu exista un alt cineva, toate sunt prin el si date de la Bunul Dumnezeu.
Laudat sa fie Isus Cristos!
Aurelius Covidus ! Ti-ai racit gura de pomana in loc sa inveti ceva bun de la civicul cetatean prof. Bojor unul din cei mai activi cetateni ai Bistritei si om de cultura si cu mare demnitate. Felicitari domnule Prof Bojor ! Tinem aproape in tot ce facem !
In anii 300, crestinii nu se numeau catolici, dar aveau de la Petru (primul papa) si pana in secolul III, vreo 30 de papi. Dupa 2000 de ani, biserica catolica are 265 de papi (episcopi ai Romei). Unul dintre acesti episcopi ai Romei apare si in calendarul ortodox in 2 ianuarie, sf Silvestru, episcopul Romei. Daca unora nu le place adevarul sunt liberi sa acuze istoria, dar adevarul este unul singur. Intrebarea este cati preafericiti are biserica ortodoxa de la 1054????
Nu are absolut nici o relevanță în chestiunea întâietății catolicismului faptul că în tradiția romană, Apostolul Petru este considerat primul episcop al Romei și că până în secolul IV au existat mai mult neoficial decât oficial episcopi ai Romei (creștinismul nefiind o realitate în legislația Imperiului decât odată cu Constantin cel Mare). Tot așa conform tradiției, Apostolul Andrei a întemeiat Patriarhia de la Constantinopol. În perioada creștinismului timpuriu avem 5 centre importante, (pentarhie) care ulterior devin patriarhii : Constantinopol, Ierusalim, Alexandria, Roma, Antiohia. Din cauza vicisitudinilor istoriei centrele creștinismului se reduc la doi poli, Constantinopol și Roma. Diferențe între vest și est dpdv al confesiunii nu sunt numai de la 1054 și ruptura nu se produce așa brusc cu dată fixă ci avea rădăcini încă din secolul VIII. Totuși diferențele culturale între Vest și Est preced acești doi poli ecleziastici iar ” riturile ” pentru că acestea contează cel latin și cel oriental sunt distincte încă din secolele VII- VIII. În legătură cu ultima dumneavoastră observație, nu trebuie să căutăm preafericiți de la 1054 încolo, ci dacă avem răbdarea să ne documentăm găsim o listă de patriarhi ai Constantinopolului care începe la fel de tradițional ca și cea a papilor, cu Apostolul Andrei ca fiind „primul episcop”, cum și Apostolul Marcu este ” primul episcop ” al Alexandriei . În istoriografie părerile sunt împărțite: sunt istorici care se încăpățânează să-i numească pe toți creștini până la 1054, sunt unii care îi numesc pe toți ortodocși după Niceea și sunt care îi numesc pe toți catolici până în 1054. Cât despre „adevărul istoric”, orice serv de meserie al muzei Clio știe faptul „adevărul istoric” nu există ci doar ” stadiul actual al cercetărilor „.
Mai terminati cu afirmatii hazardante cum ca si Sf.Nicolae ar fi fost Catolic ,,chiar daca sunteti greco catolici,fata de care am o intelegere speciala!Pana la 1054 nu exista aceasta denominalizare.Ar fi bine ca toate cultele sa-si cultive dogmele in cadrul propriei Biserici si sa mai lase galceava deoparte.
Bai comentaci ! Pe cine ati pune voi patron al orasului intre Strutul de poliester a lu Cretu si Sfantul Nicolae ocrotitorul oamenilor sarmani, bolnavi si ocrotitorul copiilor ? Sa vad cat sunteti de dastepti ?