Actualitate

Sighiartău despre Dolha și listele de candidați

Consilierul județean Robert Sighiartău, liderul organizației județene PNL, a declarat că termenul de 5 septembrie pentru definitivarea listelor de candidați la alegerile parlamentare din 11 decembrie a fost schimbat.

”Criteriile pe baza cărora se selectează candidații sunt stipulate în statutul PNL, acele criterii de integritate, acel decalog. Deci cei care și-au depus candidatura în interiorul partidului vor fi filtrați prin criteriile respective. Sondaje? Încă nu am stabilit. Avem chiar astăzi o ședință de BPJ în care discutăm despre listă. Ulterior, va merge mai departe către BPN, care va da votul final pe listă. Aceasta este procedura. Am avut o ședință de BPN, unde s-a decis schimbarea termenului-limită, care era 5 septembrie. Acum este 1 octombrie, deci mai amânăm puțin definitivarea listelor. Vom avea discuții în interiorul partidului. Domnul Stelian Dolha a decis să se mute în alt sediu, urma să am o discuție cu dânsul, să vedem care au fost motivele. Din punctul meu de vedere, domnul Dolha are un loc foarte bun în PNL, am un mare respect pentru domnul Dolha, fost președinte al PNL. Sunt de acord cu criticile, însă ele trebuie să fie în interiorul partidului, când ieși cu scrisori deschise și ai luări de poziții nu mai ești în temeiul statutului. Nu putem vorbi despre o excludere, vom avea discuții în interiorul partidului, dar nu-mi place acest cuvânt, excludere. Vrem să facem campanie cu acești oameni, vrem să-i avem alături, vom discuta cu fiecare pentru îmbunătățirea relațiilor ca să zic așa”, a spus Robert Sighiartău.

În vederea alegerilor parlamentare care vor avea loc în toamna acestui an, până la termenul limită stabilit în interiorul partidului și-au depus candidatura pentru un loc pe listele PNL Bistrița-Năsăud pentru Camera Deputaților sau Senat 12 liberali: fostul prefect și secretar de stat în Ministerul Muncii Valer Bindea, senatorul Dorin Dobra, deputatul Stelian Dolha, fostul șef al Direcției Județene de Pază Ovidiu Florean, primarul comunei Spermezeu, Sorin Hognogi, consilierul județean Vasile Marc, consilierul județean Doris Moldovan, copreședintele OFL BN Diana Morar, consilierul județean Monica Săsărman, fostul consilier municipal Mihai Sărmășan, președintele PNL BN, consilierul județean Robert Sighiartău, și prim-vicepreședintele coordonator al PNL BN, liderul PNL Bistrița Ioan Turc.

Deputatul Stelian Dolha a anunțat că renunță la candidatură, în timp ce deputatul Ioan Oltean și senatorul Cristian Florian nu și-au depus candidatura pentru un nou mandat.

Stelian Dolha spune că listele sunt deja definitivate, Robert Sighiartău și Doris Moldovan fiind primele nume pentru Camera Deputaților, iar Ioan Turc deschide lista pentru Senat.

7 comentarii

  • Nelu Mexicanu’ inca trage sforile prin maimuticile care conduc azi. Ar fi bine sa o puna pe matraguna pe lista, asa ar ajunge partiduletul sub 10% si primarii ar avea un motiv foarte bun sa traga pentru Steaua.

    • Oricine este cu adevarat CrestinOrtodox nu v-a vota impotriva credintei sale,nu vom vota pocaitii sa ajunga sa ne conduca si sa ne prosteasca asa cum au facut si cu contractele de leasing,asa cum fac in toate afacerile in care sunt bagati.Au preluat pnl-ul,pntcd-ul,la primarie au incercat prin Alin Sasarman.Daca ajung si in guvern in numar mai mare vor da legi in interesul religiei lor.Acum fac scoala doar pentru ei,sus la ANL-uri,nu pot sa-si amestece odraslele cu ale noastre,de ce?

  • Bai baiatule ,nimeni nu va mai voteaza in judetul asta .! La cate tape a ti tras la oameni din judet cu firmele voastre de leasing ,pe cati oameni ati nenorocit,punand recuperatori pe ei …Si acuma vine Crocodilul si te pune presedinte ,e grav !!!!!! Sa terminat cu PNL in Bistrita Nasaud

  • Ciorbe reincălzite.
    Iar îi resuscitaţi pe elefantul Bindea, pe crocodilul Marc (asta de la ce partid mai este), pe coana mita Sasa mann şi alde d-astia ?
    Lumea vrea feţe noi, dinamice, nepătimaşe, neînregimentate în famiglia, etc. Voi sunteţi trecutul rusinos !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS