Actualitate

Supercontractul cu Supercom, validat. Cum au votat primarii, când începe colectarea și cu ce frecvență

Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deşeuri, formată din Consiliul Județean prin președintele Radu Moldovan şi cele 62 de primării a decis, în unanimitate, să accepte semnarea contractului cu firma Supercom Bucureşti, noul operator de salubritate din judeţ. S-a întâmplat vineri, la prânz, când a avut loc şedinţa AGA.

Potrivit primarului comunei Lechinţa, Romeo Florian, membrii AGA au aprobat, în unanimitate, semnarea contractului cu Supercom. „Primarii vor să îşi vadă comunele curate, nu să se uite la declaraţiile politice ale şefilor lor de la partid. Una e administraţia şi alta e politica. Poziţiile consilierilor judeţeni apărute în presă au deranjat. A existat o discuţie în ADI vizavi de declaraţiile unei minorităţi din CJ. Primarii au fost solidari  şi au declarat că se ocupă de administraţie şi nu îi interesează partea politică. Consilierii fac doar gargară în CJ, ei neavând în administrare comunităţi aşa cum au primarii. CJ nu are cetăţeni şi domeniu public. Acestea le au UAT-urile şi de curăţenia lor răspund primarii”.

Întrebat dacă primarii de oraşe nu au avut nimic de obiectat, dat fiind tariful mai mare perceput de Supercom locuitorilor din mediul urban, Romeo Florian a spus: „S-a discutat şi problema aceasta. Ştie toată lumea că e mai mare cantitatea de deşeuri la oraşe decât în zona rurală. Apoi, se merge pe un preţ unitar, nu pe unul diferenţiat. Aceasta a fost, de fapt, condiţia: operator unic şi preţ unitar. Sigur că deşeurile din Silivaş costă mai mult decât cele din Lechinţa. Eu sunt la trei kilometri de staţia de transfer, iar cei din Silivaş la 60 de km şi ar trebui să plătească mai mult. S-a stabilit însă un preţ unitar şi toţi cetăţenii plătesc acelaşi preţ la urban şi la rural”.

Conform primarului, reprezentanţii Supercom au fost invitaţi şi ei la finalul şedinţei AGA, ocazie cu care au spus că se vor apuca de lucru de luni 5 septembrie. „După ce am încheiat şedinţa, au venit şi ei. Primarii au întrebat de când se apucă de lucru şi au spus că de luni. Începând de sâmbătă, ne vor contacta ca să stabilim programul, zilele când vor veni în comune. Şi-au luat angajamentul ca, de luni, să intre încet şi să se apuce de colectare.  S-a discutat şi despre o colectare mult mai atentă a deşeurilor reciclabile. Ei au toată disponibilitatea să conlucreze, vor exista întâlniri cu fiecare primar şi, în funcţie de specificul fiecărei comune, se vor găsi soluţii optime ca să creştem colectarea selectivă, procentajul de colectare selectivă”.

Tot vineri, membrii AGA ai ADI Deşeuri au votat şi o rezoluţie prin care şi-au exprimat „mulţumirea faţă de comisia de negociere şi faţă de executivul ADI”. „Executivul ADI a făcut eforturi, iar comisia de negociere chiar a negociat un preţ destul de bun. Noi, primarii de comune cel puţin, suntem foarte mulţumiţi de preţul obţinut, iar cei de la oraşe sunt şi ei destul de mulţumiţi. Nu am văzut intenţia domnului Dragomir Câmpan să demisioneze. AGA nu i-a cerut demisia. El este un simplu preşedinte acolo care face ce îi dictează AGA ADI”, a spus Romeo Florian.

ADI Deșeuri a trimis următorul comunicat: ”De luni reîncepe colectarea deșeurilor în întreg județul Bistrița-Năsăud. SC Supercom SA, compania declarată câștigătoare în urma procedurii de achiziție publică de urgență a serviciului de salubrizare, pentru o perioadă de 3 luni de zile va opera colectarea deșeurilor începând cu data de 5 septembrie la nivelul întregului județ Bistrița-Năsăud. Frecvența colectării deșeurilor va fi următoarea și se poate modifica în funcție de necesitățile comunităților locale: în mediul rural și în zona de case a mediului urban, o dată pe săptămână (în aceeași zi ca și fostul operator); în mediul urban, zona centrală, zona de blocuri, frecvența de colectare va fi zilnică. Noul contract cu operatorul SC Supercom SA are o durată de trei luni de zile și poate fi prelungit până la desemnarea unui nou operator în urma unei proceduri de achiziție publică”.

Firma Supercom Bucureşti a câştigat, prin negociere directă, contractul pe durată determinată pentru serviciul de salubrizare din judeţ pe care nu l-a mai asigurat Vitalia întrucât a pierdut licenţa de la ANRSC. Contractul are valabilitate de trei luni, dar poate fi prelungit până la desemnarea unui nou operator prin licitaţie publică prin SEAP, însă procedura poate dura până la un an şi jumătate. O comisie formată din reprezentanţi ai ADI Deşeuri, CJ (prin administratorul public Florin Moldovan), primăriilor din Bistriţa (prin administratorul public George Avram), Beclean, Năsăud, Sîngeorz-Băi, Lechinţa (prin viceprimar), Nuşeni şi Romuli a decis, marţi, că oferta Supercom este cea mai avantajoasă. Persoanele fizice şi asociaţiile de locatari în mediul urban vor plăti plăti 9,9 lei/persoană/lună (faţă de 6,82 de lei cât a perceput Vitalia, creşterea fiind de 45%). La ţară, persoanele fizice vor plăti 3 lei/persoană/ lună, faţă de 2,95 de lei cât a încasat vechiul operator. În ce priveşte agenţii economici şi instituţii publice creşterea este de la 307 lei/tonă la 348 de lei/tonă, creşterea fiind de 13%. În concluzie, toate tarifele cresc în medie cu 20%. O altă noutate este că se instituie taxe de salubrizare, ceea ce înseamnă că primăriile vor fi cele care vor plăti aceşti bani în contul operatorului de salubritate, iar apoi îi vor recupera de la cetăţeni.

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS