Actualitate Social

Sindicaliștii din Educație au ieșit în stradă: ”Noi nu ne hrănim cu minciuni și promisiuni!”

Peste o sută de sindicaliști de la Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ (UJSLI) și Federația ”Spiru Haret” Bistrița-Năsăud au protestat în fața Palatului Administrativ din Bistrița, acuzând dezinteresul actualei guvernări privind acordarea majorărilor salariale în sistemul de învăţământ. Proteste similare au loc în această perioadă în toată țara.

Protestatarii au afișat mesaje precum ”Noi nu ne hrănim cu miniciuni și promisiuni”, ”Educația, Cenușăreasa sistemului”, ”Când profesorii dispar viitorul e amar”, ”Salariul nemotivant pe tineri i-a alungat”, ”Vrem salarii decente și pentru personalul nedidactic”, ”Omul educat nu mai este căutat”.

”Revendicările noastre nu sunt noi, noi am mai tras un semnal de alarmă și în decembrie, când am făcut o pichetare. Am avut promisiuni din partea guvernanților că până la sfârșitul lunii februarie o să vedem niște rezultate, dar nimic până acum, nu s-a ținut cont de noi. Nici după aceste două săptămâni de acțiuni în țară mișcările noastre sindicale nu i-au sensibilizat pe cei din Guvern. Legea – cadru nu se aplică pentru toată lumea din Învățământ. O categorie năpăstuită este personalul didactic auxiliar și nedidactic. Cerem o salarizare corespunzătoare, tineretul nu mai vine în Învățământ. Urmează să înceapă și strângerea semnăturilor pentru a declanșa greva generală”, a spus Victor Ivan, liderul UJSLI Bistrița-Năsăud.

Prefectul Teofil Cioarbă a mers să discute cu protestatarii, invitând o delegație a acestora în biroul său pentru a le asculta doleanțele.

Sindicaliștii au transmis, printre altele, că personalul nedidactic este cea mai vitregită categorie, care are salarii între 1.800 și 2.200 de lei, în condițiile în care alte categorii bugetare au salarii mult mai mari.

Calendarul protestelor: pichetarea sediului Guvernului şi a sediilor prefecturilor în lunile martie şi aprilie 2023; marș de protest desfășurat în București în luna mai 2023; declanşarea grevei generale în ultima decadă a lunii mai.

Revendicările sindicaliștilor:

a) rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;

b) identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar;

c) adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;

d) aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;

e) în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;

f) remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;

g) instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;

h) plata suplimentară a personalului din unitățile/instituţiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;

i) plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.

6 comentarii

  • Vå informer ca in Danemsrca cei care lucreaza la stat au salarii mai mici ca cei de la privat.
    Politistii, asistentele medicale, educatoarele, profesorii, asistenții sociali, au salarii mici !!! Altfel tot sistemul intra in colaps!
    Nu poți avea 3 milioane de angajați la privat care primesc 3000 lei brut, care sa susțină 1 milioane de angajați la stat, care primesc 6000 lei brut!!! Plus pensiile de stat, plus pensiile de serviciu, plus pensiile speciale.
    5000 lei brut pt un profesor e bine. E aproape dublu fata de cei care muncesc in fabrică!
    Impozitul e de 10%. Cei din fabrica plătesc impozit 10% din 3000, adică 300 lei.
    E nevoie de 17 muncitori pt ca statul sa plătească unui profesor 5000 lei brut!
    Putina decenta va rog!

    22
    31
    • Dupa capul tau pensiile speciale sunt ok …iar un profesor poate sa aiba salariu ca plotoneru de militie sau jandarm cu liceul facut la distanta care dupa 15 ani de dormit in logan poate sa iasa la pensie. Esti in logica sekurisrilor care imediat ce primesc butonul o sa comenteze ca e nevoie de liniste si stabilitate ca trebe sa ne concentram la Putin.Foarte bine ca ies in strada .Si ar trebui sa iesim toate focile care asteptam sezonul de mici si gratare pe pajistile patriei.In Franta e toata lumea in strada pentru ca emanatul corporatiilor a trecut o lege prin santaj cu dizolvarea parlamentului, care mareste doar cu doi ani vechimea in munca de la 62 la 64.Pe noi ne au dus fara nici un coment la 65 si pnnr ul usr ist propune iesirea la pensie la 70 de ani.Numa bine cand ajungi la munca iti schimbi pampersii daca iti amintesti.Statul sa faca bine sa nu mai f.ta banii aiurea ,sa puna pe toata lumea la contributivitate si perioade de cotizare echitabile .Vin astia cu pensii speciale din mai ,mapn si servicii ca ale lor sunt de serviciu.Ba nu…tot speciale sunt ca in timpul serviciului au primit spor de hrana ,de haine,chirie si rate platite in parte sau total de stat ,spor pentru ore suplimentare si pt serviciu de noapte.

      23
      7
  • Domnule A C, trebuie din nou sa va reamintesc ca, tara noastra ar fi trebuit de mult sa aiba un procent de 6% din PIB pentru invatamant! Daca era asa,azi nu era protest! Stiti cat se aloca acum ? 2,1,dupa cate stiu! Poate cei alesi de noi,stiu mai bine! Interesati -va , cat are Danemarca,Suedia,Finlanda……Trebuie in schimb,sa fie pensii speciale, salarii enorme la nenumaratele Agentii, pensionari la 48 de ani……Sa nu ne miram ca ajungem in astfel de situatii penibile, intr o tara bogata,mare si frumoasa! Si inca ceva! Prea multe comune ,cu prea multi angajati in Primarii! Unde este acea mult vehiculata reforma administrativa? Respect si pretuire pentru dascalii nostri!MNPop

    34
    3
  • In sfârșit au ieșit…Demult trebuia să o facă…Totuși,la revendicări,nu văd nicăieri că cer ceva legat de pensionare.Ca așa cum șoferii de autobuz au obținut prin lege pensionarea cu 9 ani mai devreme față de vârsta de pensionare,așa ar trebui sa ceară și această categorie de cadre didactice pensionare cu cel puțin 7 ani mai devreme față de vârsta standard de pensionare.Pt că aici vorbim de stress,pe profesori plictisiți,îmbătrâniți, depășiti…Iertați

    6
    2
Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Mihai Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS