Actualitate

Oraşul Sîngeorz-Băi şi 36 de comune primesc bani de la Consiliul Judeţean

Consiliul Judeţean a aprobat în şedinţă extraordinară un proiect de hotărâre privind repartizarea pe primării a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe anul 2012. Grila iniţială a fost modificată la propunerea grupului USL, iar cele mai mari sume vor merge la Sîngeorz-Băi (78.000 de lei), Galaţii Bistriţei, Milaş (câte 40.000 de lei), Şieu Odorhei (30.000 de lei).

Grupul PDL, prin vocea consilierului Eugen Curteanu, a propus un alt mod de distribuire a banilor, considerând că unităţile administrativ-teritoriale conduse de primari PDL primesc prea puţin. ”Oricum suma totală este infimă pentru nevoile comunităţilor, aşa încât cei 24.000 de lei propuşi pentru primăriile PDL, adică 6% din total, reprezintă prea puţin. Repartizarea nu este echilibrată”, a spus Curteanu, care a propus ca unele comune să primească doar 20.000 de lei, iar câte 5.000 de lei în plus să fie repartizaţi celor 26 de comune cu primari PDL. Iniţiativa a fost respinsă.

Conform proiectului aprobat luni, modificat la iniţiativa grupului USL, suma de 376.000 de lei va fi repartizată astfel: Bistriţa Bârgăului (primar PDL), Budacu de Jos (PDL), Budeşti (PSD), Ciceu Giurgeşti (PSD), Ciceu Mihăieşti (PSD), Coşbuc (PSD), Dumitra (PDL), Leşu (PC), Romuli (PNL), Silivaşu de Câmpie (PNL), Târlişua (PDL) – câte 3.000 de lei, Braniştea (UDMR), Cetate (PSD), Chiuza (PSD), Ilva Mică (PDL), Petru Rareş (PSD), Sânmihaiu de Câmpie (PNL), Şieu (PSD), Şieuţ (PNL), Şintereag (PDL), Tiha Bârgăului (PNL), Urmeniş (PNL) – câte 4.000 de lei, Livezile (PNL), Prundu Bârgăului (PDL), Salva (PSD), Uriu (PSD) – câte 5.000 de lei, Josenii Bârgăului (PSD) – 6.000 de lei, Nimigea (PSD) – 8.000 de lei, Căianu Mic (PP-DD) – 9.000 de lei, Monor (PSD), Negrileşti (PSD) – câte 10.000 de lei, Miceştii de Câmpie (PNL), Poiana Ilvei (PNL) – 24.000 de lei (Miceştii de Câmpie minus 6.000 de lei, sume din cote defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale), Şieu Odorhei (PSD) – 30.000 de lei, Galaţii Bistriţei (PSD), Milaş (PSD) – câte 40.000 de lei, Sîngeorz-Băi (PSD) – 78.000 de lei.

CJ a aprobat şi parteneriatul cu Camera de Comerţ şi Industrie, pentru funcţionarea Centrului Europe Direct, în forma sa iniţială, chiar dacă grupul PDL a propus eliminarea cofinanţării de 4.000 de euro pentru 2013, din partea CJ.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.