Actualitate

Situația cazurilor de Covid-19 în județ. Încă 3 decese, printre care o femeie de 46 de ani, bilanțul ajunge la 63

Până luni, 20 iulie, la nivel național au fost confirmate 38.139 de cazuri de persoane infectate cu Covid-19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 25.213 au fost externate (22.747 de pacienți vindecați și 2.466 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare), 972 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere, iar 2.038 de persoane au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică ieri, au fost înregistrate alte 681 noi cazuri de îmbolnăvire. Până la această dată, la nivel național au fost prelucrate 967.192 de teste (8.570 de teste în ultimele 24 de ore).

Au fost anunțate încă trei decese ale unor persoane din Bistrița-Năsăud diagnosticate cu Covid-19, bilanțul ajungând la 63 de decese.

Deces nr. 61: Femeie, 70 de ani, internată în 7 iulie în Secția Boli Infecțioase (insuficiență respiratorie acută, pneumonie atipică), transferată în 19 iulie în Secția ATI, unde a decedat în 19 iulie. Comorbidități: hipertensiune arterială, diabet zaharat tip II, obezitate.

Deces nr. 62: Femeie, 46 de ani, internată în 9 iulie în Secția Medicină Internă (insuficiență respiratorie acută, pneumonie), transferată în 11 iulie în Secția ATI, unde a decedat în 19 iulie. Pacientă cu obezitate, glicemie mare, fără alte antecedente cunoscute.

Deces nr. 63: Bărbat, 80 de ani, internat în 7 iulie în Secția Boli Infecțioase, unde a decedat în 20 iulie. Comorbidități: Diabet zaharat, insuficiență renală cronică.

În județul Bistrița-Năsăud, numărul total al cazurilor de infectare cu Covid-19 confirmate până astăzi este 704, cu 2 în plus față de ieri (702), cu mențiunea că în week-end se fac mai puține testări.

15 persoane au fost externate la cerere.

Printre cazuri, 47 de cadre medicale (12 medici + 35 asistenți), personal auxiliar – 17 (infirmiere, brancardier), 1 angajat din cadrul personalului medical-suport, 7 polițiști (3 polițiști locali + 4 polițiști din cadrul IPJ), 10 angajați ai ITM, 3 angajați ISU, 1 jandarm, 6 angajați la primării (dintre care Năsăud – 1, Feldru – 1, Bistrița – 3), 1 angajat al Finanțelor Publice, 48 de angajați ai unor agenți economici, 3 pacienți ai Centrului de dializă Diaverum, 3 infirmiere, bucătăreasa, asistenta socială, 1 angajat și 18 beneficiari ai centrului pentru vârstnici din Maieru, 1 angajată a CJAS.

Focarul de la Maieru: Printre pacienții confirmați cu coronavirus au fost inițial 22 de persoane din cadrul centrului pentru vârstnici (3 infirmiere, 18 beneficiari și bucătăreasa centrului). În urma testării contacților persoanelor confirmate, asistenta socială a centrului și un angajat parte din personalul auxiliar au fost confirmați cu Covid-19. O infirmieră și trei beneficiari au fost declarați vindecați, iar nouă beneficiari asimptomatici ai centrului, două infirmiere, asistenta socială, bucătăreasa și angajatul au fost externați, conform Ordinului Ministrului Sănătății nr. 555/2020. Cinci beneficiari ai centrului au decedat.

Dintre cazurile confirmate, 524 de persoane au fost declarate vindecate (516 până ieri), iar 63 au decedat (43 de bărbați și 20 de femei).

Printre persoanele vindecate, 33 de cadre medicale + personal auxiliar, toți cei 10 angajați ai ITM Bistrița-Năsăud, cei 3 polițiști locali, cei 4 polițiști din cadrul IPJ, 2 pompieri, jandarmul, 5 persoane din cadrul unor primării, angajatul Finanțelor Publice, 8 angajați ai unor agenți economici, 2 pacienți ai Centrului de dializă Diaverum, 1 infirmieră și 3 beneficiari de la centrul pentru vârstnici din Maieru.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/2888633797932758

Acțiuni de verificare

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/2888740561255415

1 comentariu

  • Angajezi da pe cine? Are bani statul sa cumpere medici laboranți din afara țării si sa le ofere 5000€ pe lună? Nu așa ca rămân doar câți medici laboranți au rămas in țara. Mai mulți nu scoti ca nu sunt animale care se reproduc si atat. Lunea sunt raportate puține teste deoarece se realizează puține teste duminica pentru ca au nevoie si oamenii aia de pauză. Daca ai o singura echipa într-un laborator, aia lucrează maxim 6 zile pe săptămână. Nu lucrează nimeni în fiecare zi.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS