Actualitate Sănătate

SJU Bistrița devine spital clinic, prin ordin de ministru

Ministerul Sănătății, prin Ordin de ministru, a aprobat ca secția de Medicină internă a Spitalului Județean de Urgență Bistrița să devină secție clinică, astfel că spitalul primește statutul de clinic.

”Cea mai importantă veste pentru spital a sosit astăzi! Prin Ordinul MS nr. 840/24.03.2023, secția de Medicină internă devine secție clinică de Medicină internă, iar Spitalul Județean devine Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița. O reușită importantă realizată în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș. Mulțumim pentru susținere domnului ministru al sănătății Alexandru Rafila, domnului rector Leonard Azamfirei și domnului decan Ovidiu Cotoi”, a postat pe Facebook managerul spitalului, Gabriel Lazany.

Rectorul UMFST Târgu Mureș, Leonard Azamfirei, a menționat: ”Astăzi, printr-un Ordin emis de ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, Spitalul Județean de Urgență Bistrița a devenit, în urma asocierii cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița. Investițiile remarcabile făcute în acest spital, în ultimii ani, managementul performant, resursele umane de calitate atrase și, mai ales, suportul masiv și constant asigurat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud ne-au făcut să intrăm în acest parteneriat pe termen lung. Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a devenit deja o bază clinică importantă pentru universitate, iar proiectele de dezvoltare pe care spitalul le are ne fac să gândim împreună pentru viitor. Programului de studii Asistență medicală generală început deja anul trecut i se vor adăuga în anul universitar 2023/2024 două noi programe: Tehnică dentară și Asistență de farmacie. Și nu ne vom opri aici! Bistrița este un model de colaborare între autoritățile locale și universitate, în beneficiul cetățenilor. E pluribus, unum!”.

Un spital clinic trebuie să aibă pe lângă relaţii contractuale cu o instituţie de învăţământ medical superior acreditată și secţii/compartimente clinice care să asigure asistenţă medicală, să desfăşoare activitate de învăţământ, cercetare ştiinţifică medicală şi de educaţie medicală continuă (EMC), secție care să facă parte din structura organizatorică a unității sanitare.

Prin dobândirea statutului de secție clinică pentru Secția Medicină Internă, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița se vor putea desfășura pe lângă activităţi de asistenţă medicală și activități de învăţământ medical, cercetare ştiinţifică-medicală şi de educaţie medicală continuă (EMC) pentru studenții de la programul de studii asistență medicală generală. În cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița sunt încadrați și alți medici cu studii doctorale sau doctoranzi, care desfășoară activitate fiind remunerați cu plata cu ora/cadre didactice asociate la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș. Pe măsură ce unii dintre medicii încadrați în spital vor deveni titulari într-o unitate de învățământ superior acreditată, se va putea solicita ulterior, în completare, statutul de secție/compartiment clinic/ă universitar/ă și pentru alte secții/compartimente.

10 comentarii

  • Asta înseamnă ca și grila de salarizare a personalului medical se schimba. Sa văd acum pe Lazany și Radu Moldovan ca fac ceva concret și măresc salariile, care oricum sunt mici după inflația in continua creștere . Toate bonusurile pe care trebuia sa le primim și in alte orașe au fost date, au mers in “investiții “ și au uitat de noi.

    11
    65
  • Felicitari domnului manager pentru implicare!
    Dorim sa aiba o colaborare la varf inalt si cu UMF Cluj-Napoca, pentru ca vrem calitate in sanatate.
    Nu din rautate, dar chiar exista o mare diferenta intre un medic pregatit la Cluj, si altul pregatit la Tg Mures, pentru ca de Oradea si Sibiu nici n-are rost sa mai vorbim: medici scosi pe banda rulanta. Stim cu totii ca cei respinsi la medicina la Cluj, cu brio, isi gasesc repede loc la Tg Mures sau celelalte centre.
    De asta, va rugam domnule manager, sa investiti in calitate net superioara, nu doar asa sa aduceti medici doar cu numele. Nu are rost sa va spun despre atutudinea din policlinica si diferenta vizibila dintre un medic absolvent de Cluj, fata de restul, si modul de abordare al unora. Ii rog sa nu se supere, ei stiu foarte bine acest lucru….
    Oricum, felicitari inca o data!

    40
    30
  • Asa-i cand esti psd-ist, ai dificultati de intelegere. Ca daca nu lea- fi avut nu erai psd-ist. Ramai cum esti, nu te stradui prea tare sa intelegi, altfel vei ajunge aur-ist.

    7
    36
  • Ce bine e! In curand veti deschide fabrica de diplome! Nu va mai fi nevoie ca tot psd-istul sa mearga la fabrica lui Vasile Dancu de la Bucuresti pentru o diploma de la secu’ doar aceea este oricum compromisa din capu’ locului.

    11
    37
    • Mai nou nu mai incap pesedeii de leberali la diplome si doctorate.In frunte cu presedintele pnl Ciuca…Ăsta dupa ce i au dat diplome îi mai si da in judecata bai cap de lampa…

  • Măcar ăia fac în schimb voi PNL-iști numai distrugeți și asta înțelege oricine nu trebuie să ai studi la Canbridge pentru a vedea aceste lucruri.

    29
    3
  • Pentru ca primarul lucreaza cu aceasi oameni de-a lui Cretu, care si-au dovedit incompetenta privind lucrurile sau erorile care s-au intamplat si inca se intampla. Oameni cu viziune zero, lucruri total inutile si fara nicio logica. Astea sunt o parte din motivrle care arata dezastrul din oras!

    7
    23
  • Corect mai Aurel, PNL-istii doar distrug. Uita-te la PNL-istii din Oradea, la Bolojan si la Birta, au dus judetul Bihor la sapa de lemn, au distrus tot. Pe vremea cand erau PSD-istii la conducere in Bihor, acolo se traia mai bine ca in Bucuresti.

    1
    19
Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Asistent Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS