Actualitate

Spitalul Județean de Urgență, ”exact ca în stare de război”. 30 de angajați în plus, zonă de prefiltrare la UPU

Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, a făcut un apel la ”raționalitate și sinceritate”: ”Pacienții care se prezintă la spital, în UPU sau oriunde altundeva, în primul rând să fie sinceri pentru că orice încercare de a ascunde faptul că au fost într-o zonă de contact nu îi va vindeca, dar apare riscul de a-i îmbolnăvi pe alții”.

”Dacă cetățenii pot să ia măsuri de autoprotecție și să își limiteze ieșirile în public, personalul medical nu poate, este în foc continuu. Suntem în momentul de față exact ca în stare de război. Războaiele în ziua de azi nu se mai poartă la baionetă, te omoară stând acasă la TV cu telecomanda în mână”, a declarat Gabriel Lazany.

El a menționat că la UPU Bistrița a fost instituită o zonă de prefiltrare. Un afiș mare îi atenționează pe cei care au simptomatologie specifică să nu intre acolo ci să meargă să anunțe la cealaltă intrare, după care sunt izolați într-un salon aparte și transferați la Secția de Boli infecțioase, unde a fost creată o cale separată de acces pentru pacienții suspecți, cu o zonă de triaj la parterul secției, iar jumătate din secție s-a închis și este lăsată doar pentru pacienții suspectați de coronavirus.

Gabriel Lazany a discutat cu șeful ISU Bistrița dacă se impune montarea unui cort pentru prefiltrarea pacienților chiar la intrarea în spital.

”Ceea ce n-am reușit de atâtea luni a reușit coronavirusul: numărul prezentărilor în UPU s-a diminuat”, a declarat managerul SJU.

Gabriel Lazany a spus că spitalul stă foarte bine cu stocurile, având aproximativ 4,5 tone de dezinfectant, suficiente pentru câteva luni în condițiile în care consumul este mult mai mare.

La ultimul concurs au fost 53 de candidați admiși, 30 dintre ei fără loc, pe 23 de posturi, însă au fost angajați toți. ”Toți cei 53 de candidați au fost angajați la spital, am dublat personalul la Secția de Boli infecțioase, am crescut numărul de personal la Terapie Intensivă și în zonele critice. Ne-am luat măsuri și pentru cazul în care ni se va îmbolnăvi personalul medical”, a anunțat managerul SJU.

SJU este supus unei presiuni financiare uriașe, mai spune Gabriel Lazany. ”Ni s-a transmis să limităm internările cronice, cei care vin cu bilete de trimitere să fie temporizați. De acord, dar în momentul în care nu realizez contractul atunci CAS nu dă bani și în luna următoare nu mai poți funcționa. Nimeni de la nivel central nu a spus cum suntem plătiți dacă facem aceste restricționări. Închiderea școlilor – o măsură extraordinară, dar pentru spital va aduce un aflux de concedii medicale, sunt mulți părinți care nu au cu cine lăsa copiii. Spitalul este supus unei presiuni financiare fantastice, pe lângă faptul că s-a ajuns la niște prețuri de speculă, la măști a crescut prețul de până la 150 de ori. Creșterea salariilor de la 1 ianuarie pentru personalul auxiliar și administrativ aduce o influență financiară de 279.000 lei pe lună, CNAS nu a plătit acești bani, salariile pentru angajații în plus aduc o influență financiară de peste 250.000 lei pe lună. Dacă nu se iau măsuri se va ajunge la o decapitalizare a spitalelor publice și apoi putem să ne batem cu pumnii în piept că spitalele private sunt mai bune. Încă n-am văzut niciun spital privat care să preia cazurile suspecte de coronavirus”.

Gabriel Lazany a precizat că sistemul complex Real-Time PCR, pentru reduce timpii de așteptare a rezultatelor probelor prelevate de la pacienții suspecți de coronavirus, costă aproximativ 600.000 de lei și că se caută furnizori care pot oferi termene de livrare cât mai scurte.

”Scenariile ne sunt date de la nivel național, scenariul cel mai rău e când pacienții infectați cu coronavirus depășesc 50% din populație. La Spitalul Județean am prevăzut clar etapele, în funcție de numărul îmbolnăvirilor. Dacă se ajunge la treapta 1 închidem secțiile cronice iar personalul se transferă către secțiile cu pacienți infectați. La nivelul 2 se închid din secțiile acute, nu mai preiau pacienți, personalul merge către secțiile de urgență. La nivelul 3, cel mai mare, toate secțiile de acuți își reduc activitatea iar o parte din personal se duce unde este necesitatea. Spre exemplu, dacă Secția ATI se umple cu pacienți cu coronavirus, Doamne ferește, atunci pacienții care au nevoie de terapie intensivă vor merge în saloanele de terapie din Cardiologie-Nurologie, care vor fi special amenajate. Putem apela și la Chirurgia generală, în caz de nevoie, îndeplinește toate standardele”, a explicat managerul spitalului.

4 comentarii

  • Fara suparare dar genul acesta de declaratii : ” Spitalul Județean de Urgență, ”exact ca în stare de război”. 30 de angajați în plus, zonă de prefiltrare la UPU” mi se pare ca panicheaza si mai tare populatia . Ar trebui acesti domni sa vina cu noutati si cu sfaturi clare . Azi unul zice ca sa ne dezifectam cu spirt medicinal si spalat pe maini altul ca spirtul nu este ok . Ar trebui sa va hotarati si sa transmite-ti informatii clare si precise care trebuie sa le inteleaga si cel fara scoala si cel cu 7 doctorate .
    Asa ca aceste declaratii mi se par iesite din comun si ca le da-ti ca va place sa apareti in presa .
    Fereasca Dumnezeu sa fim in stare de razboi !
    Asta e parerea mea , daca gresesc iertare .

  • Ca de obicei, de 30 de ani stiu ca iarna vine in decembrie si tot pe nepregătite îi prinde, la fel si cu virusul. Așa se întâmplă când politicul își bagă nasul peste tot. Acum se vede lipsa profesioniștilor.

  • Sunteți jalnici cu astfel de comunicate. Alimentați panica.Pe de altă parte, credeți că un milițian bortos, cu un pistol la șold, cu care s-a mai tras de zeci de ani, împiedică virusulul? Nu cumva trebuie găsite căi de educare, persuasiune, de punere a societății în rând cu lumea ? De cine și împotriva cui ne apărăm? Noi împotriva noastră sau de un dușman exterior ?
    Cei ce ar forța intrarea ar putea fi sancționați contravențional (este lege pentru asta) ; în plus ar putea fi prezentați public, difuzând filmările cu ei (e loc public, prin urmare sunt admise).

  • Spitalul este de interes NATO! Tot ceea ce se face este peste capetele celor doi Muppeți, pe care îi bănuiți, nu? Așa că, nu le puneți lor neuronii la contribuție, că nu este cazul…Sunt alți neuroni, cu multe stele, peste capetele lor, la fel ca și banii care vin direct pentru modernizarea și dotarea spitalului, important pentru toți bistrițenii, dar intrat în atenția sporită a americanilor…Lucru foarte bun, care are relevanță pozitivă pentru conjudețeni, dar nu numai!?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS