Actualitate

Slujbă arhierească la Biserica de la Coroana în a doua zi de Crăciun

În a doua zi de Crăciun, la Biserica Propotopiatului Ortodox Bistrița (de la Coroana), Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Andrei – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, alături de un sobor de preoți.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Bistrița – pr. Alexandru Vidican, pr. Nicolae Feier, pr. Vasile Beni, starețul Mănăstirii Rebra-Parva – protosinghelul Chiril Zăgrean, pr. Emanuel Vidican – secretarul Protopopiatului Bistrița, dar și alți preoți.

După citirea pericopei evanghelice, IPS Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură intitulat ”Daruri de Crăciun”.

Ierarhul a început acum mai bine de zece ani tradiția de a sluji la Bistrița în a doua zi a sărbătorii Nașterii Domnului, de câțiva ani la Biserica de la Coroana.

Printre cei care au asistat la slujba de marți, 26 decembrie, s-au numărat ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, deputatul Bogdan Ivan, vicepreședintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu, primarul Bistriței, Ioan Turc, prefectul Teofil Cioarbă.

3 comentarii

  • Dupa cum se vede unii sunt de-a stanga (PSD), altii sunt de-a dreapta (PNL), asa dupa cum zice Domnul, caprele si oile!
    Ce inteleg acesti domni si doamne din mesajul de Craciun al Domnului, de stau asa separati?

    18
    3
  • Aceasta biserica ati transformat-o intr-o biserica a politici, o biserica a tovarasilor, ati furat-o de la altii si acum faceti politica in ea. O puteti numi biserica Rosie. Iti vine sa vomezi in cand il auzi pe turnator vorbind, sosotea o voce in biserica. Pe buna dreptate! Lasati politica ca ne-am saturat de mincinosi!

    15
    2
  • Câtă lipsă de demnitate la ierarhii de la Coroana și nu numai. Câtă sfidare și batjocorire din partea acestora a enoriașilor puși să-i păstorească. Au făcut din templu , iarăși, o ”peșteră de tâlhari”, astăzi de alt fel, mai emancipați, cu ștaif și pretenții, vânzând ”imagini”. Locurile din față, la vedere spre rai și TV sunt luate de DOMNI, să știe lumea cine-i vrednic, iar mojicilor să le pară bine că sunt primiți înăuntru. Ușile, ușile… Unii sunt mai egali ca alții, totul fiind un spectacol de prost gust , cu care puteți păcăli 2-3 fanatici, dar nu și pe DOMNUL cel adevărat.
    Să nu vă mirați că în restul timpului tot mai puțină lume calcă în sfânta biserică !

    7
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS