De ce nu îl sărbătorim astăzi pe Sf. Gheorghe

Holistic

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, unul dintre cei mai veneraţi sfinţi din calendarul creştin ortdox, este sărbătorit în fiecare an pe 23 aprilie. Anul acesta, cei aproape un milion de români care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe nu îşi vor mai serba onomastica în ziua de 23 aprilie. Printr-o hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Marele Mucenic va fi sărbătorit în a doua zi de Paşti, luni 29 aprilie.

Motivul acestei schimbări este acela că anul acesta data de 23 aprilie coincide cu Sfânta şi Marea Marţi din Săptămâna Pătimirilor, iar sărbătorirea unui hram sau a unei zile onomastice presupune bucurie care nu se integrează cu perioada în care ne aflăm, anume aceea de pregătire pentru Învierea Domnului.

Rânduiala de slujbă a sfinților prăznuiți în Săptămâna Mare este menţionată în Tipicul cel Mare al Sfântului Sava: „dacă se va întâmpla hramul unui sfânt sau al unei sfinte în Lunea, Marțea, Miercurea sau Joia cea Mare, atunci cântăm toată slujba seara şi dimineaţa, în Duminica Floriilor”.

Din motive pastorale, Sfântul Sinod a hotărât ca anul acesta Sf. M. Mc. Gheorghe să nu fie pomenit în Duminica Floriilor, așa cum prevede Tipicul, ci în cea de-a doua zi de Paști pentru a acorda importanţa cuvenită acestei sărbători.

Raționamentul acestei decizii constă și în faptul că, în ajunul Floriilor, Vecernia oficiată în cinstea Sfântului Gheorghe s-ar fi suprapus cu tradiţionala procesiune organizată în parohiile din țară şi diaspora.

Arhim. Chiril Lovin, coordonatorul Departamentului Carte de cult al Patriarhiei Române, ne-a oferit mai multe informaţii cu privire la mutarea sărbătorii Sf. M. Mc. Gheorghe.

„Potrivit îndrumărilor tipiconale din Triod („Capetele lui Marcu” – rubrici tipiconale care arată cum se procedează în situații speciale liturgice, Triodul, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2000, pagina 813), sărbătoarea Sfântului se poate muta înainte, în Duminica Floriilor, sau după aceea, luni după Paști, așa cum procedează întotdeauna Bisericile grecești”, a spus Arhim. Chiril Lovin.

Arhim. Chiril Lovin a enumerat motivele pentru care sărbătoarea nu putea apărea cu cruce roșie în mijlocul Săptămânii Patimilor: Crucea roșie înseamnă zi nelucrătoare; În ziua respectivă nu se pune decât Slujba din Triod, nu și Slujba Sfântului; Trebuie evitată serbarea lui de credincioșii care-i poartă numele în acea zi a Săptămânii Patimilor (conform cu canoanele Bisericii care interzic serbarea zilelor festive în Postul Mare, cu atât mai mult în Săptămâna Pătimirilor Domnului); Sfântul Mare Mucenic Gheorghe apare cu cruce roșie în ziua de 29 aprilie, când se cântă Slujba lui (Vecernie, Utrenie și Liturghie), alături de Slujba Învierii (nu se pune Slujba Sfinților din 29 aprilie, deoarece aceasta a fost citită la Pavecernița mare în Post, cum prevede Tipicul).

Astfel de mutări ale Slujbei Sfântului, a mai explicat Arhim. Chiril Lovin, „s-au făcut și se fac ori de câte ori sărbătoarea Sfântului Gheorghe cade în Săptămâna Pătimirilor Domnului, chiar dacă a fost sau nu consemnată explicit în calendar”.

Astfel, sărbătoarea Sfântului Gheorghe „s-a mutat în altă zi în anii 1965, 1970, 1976, 1981, 1992, 1997, 2003, 2008 și 2011”.

Sursa: Basilica.ro

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. nemultumita

    Deci in acest an si in urmatorii ,mutam si Sf Nicolae dupa Boboteaza,ca tot in post pica ziua de 6 Decembrie,nu????se preconizeaza mai putini bani din pomenele enoriasilor in zilele de post,oare???

    (-3)
    • Alin

      Postul Paștelui (Mare) este mai aspru decât cel al Crăciunului sau Sf. Marii. De altfel, în Postul Mare sunt doar 2 zile de dezlegare la pește (25 martie și de Florii) doar pentru cei care postesc tot postul (6 saptamani + săptămâna Mare). Dacă nu te-ai lămurit, întreabă un duhovnic sau un preot. Sărbători luminate impreuna cei dragi!

      (1)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.