Titularii contractelor de închiriere de locuințe sociale, de serviciu și din fondul vechi al statului, la Bistrița, trebuie să știe următoarele. Primăria...
Social
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a fost acționat în judecată de patru conjudețeni care au fost atacați de urși în anii trecuți și au primit despăgubiri...
Casei Judeţene de Pensii Bistrița-Năsăud i-au fost repartizate un număr de 45 bilete de tratament balnear aferente seriei 5/2026, cu intrare începând cu data...
Parlamentul a adoptat Legea nr. 92/2026, care actualizează Legea nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, informează Poliția Locală Bistrița, care...
Familia din Viișoara, a cărei casă a ars joi într-un incendiu, are nevoie de ajutorul semenilor pentru a putea reface acoperișul. Potrivit rudelor, doi adulți...
Absolvenţii de învățământ promoţia 2026 sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţa Agenţiei Județene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud ca...
Angajați ai Serviciului Județean de Medicină Legală din Bistrița au participat, astăzi, la un protest spontan, alăturându-se acțiunii naționale organizate de...
Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud a anunțat când vor fi alimentate, în luna iunie 2026, conturile beneficiarilor care primesc banii de pensii pe card...
Traseul Via Transilvanica dintre Bistrița și Jeica a fost modificat, după ce vechiul drum a fost asfaltat în proporție de aproximativ 90%. Noua variantă...
Doi bărbați și o femeie care au refuzat să plătească biletele de călătorie pe ruta Salva – Săcel, ba mai mult au agresat personalul CFR și au dat cu...
Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud are, astăzi, un motiv aparte de sărbătoare. Una dintre cele mai apreciate ”colege” își aniversează ziua de...
Pentru 23 de copii din județul Bistrița-Năsăud, anul 2026 a însemnat împlinirea unui vis: acela de a avea o familie. După experiențe marcate de lipsuri...
Primăria Bistrița, prin Direcția de Asistență Socială, informează că se vor prelua cereri pentru acordarea de tichete sociale/carduri sociale în perioada 2...
Numeroși părinți cu copii au mers duminică în Parcul Municipal în speranța că cei mici se vor putea bucura de ”Mega distracție” în carusele, în bazinul cu...
O femeie din satul Ocnița, care a trăit în anii celui de-Al Doilea Război Mondial, a cunoscut lipsurile și foametea de după război și a trecut prin numeroase...







