Polițiștii Biroului Rutier Bistrița, care desfășurau activități de monitorizare a traficului rutier, au oprit pentru control un autoturism care circula pe Drumul Național 17, prin Viișoara.
La volan a fost identificată o tânără de 21 de ani, din județul Suceava. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței metamfetamină. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ. Aceasta a fost condusă la spital, unde i s-au recoltat probe biologice.
În urma controlului corporal și al autoturismului, polițiștii au descoperit și ridicat o pungă ce conținea o substanță de culoare albă, sub formă de cristale și 9 plicuri cu substanțe, susceptibile a produce efecte psihoactive.
Biroul Rutier Bistrița a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența drogurilor și continuă cercetările, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
N a mai ajuns sa mi aducă marfa :((((
Lăsând gluma la o parte, nu exista zi sa nu avem astfel de știri.
Și, din păcate, cred că vor fi din ce în ce mai dese. Apropierea cocktailului de crize va accentua depresiile și anxietățile, iar cei mai slabi vor căuta refugiu în consumul de droguri. Fenomenul pare și acum scăpat de sub control.
Fereasca Domnul de o „intalnire” cu dansa !…
Doar consumatorii sunt prinsi??? Traficantii cu masini de lux care le invart prin oras nu sunt prinsi???