Ziua I – miercuri 29 aprilie, ora 18.00: Concurs de interpretare
Invitaţi în recital: Grupul vocal folcloric ”Valeria Peter Predescu”, Cornelia Ardelean Archiudean şi Ioana Maria Ardelean, Gheorghe Turda, Sofia Vicoveanca
Ziua II – joi 30 aprilie, ora 18.00: Gala laureaţilor
Invitaţi în recital: Lavinia Chifor (câştigătoarea ediţiei 2014), Anuţa Motofelea, Alexandru Pugna, Maria Lia Bologa, Florica Bradu, Angela Buciu
Acompaniază: Orchestra Profesionistă ”Dor Românesc”, dirijor Ştefan Cigu.
Intrarea la festival este liberă.
Concursul este deschis artiştilor amatori, solişti vocali din ţară şi din străinătate, interpreţi ai cântecului popular românesc cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani. Concurenţii vor interpreta trei piese muzicale: o piesă fără acompaniament (doină sau baladă de maximum 3 strofe), o piesă cu acompaniament orchestral şi o piesă din repertoriul artistei Valeria Peter Predescu.
Concurenţilor li se vor acorda, pe lângă diplome şi alte însemne ale festivalului, următoarele premii: Marele premiu şi trofeul ”Valeria Peter Predescu” – 1.500 lei, Premiul I – 1.000 lei, Premiul II – 800 lei, Premiul III – 600 lei. Juriul va mai acorda trei premii speciale în valoare de 500 lei. Premiul de popularitate, acordat de publicul spectator, va fi în valoare de 500 lei. Un premiu special va fi acordat de către familia artistei Valeria Peter Predescu.
Securiștii si nomenclaturiștii o dus’o bine si cu comuniștii răposatului, o duc bine si cu comuniștii de azi.