Social

Solariile din Dumitra ale tânărului fermier Florentin Bodiu, grav afectate de furtuni

(FOTO-VIDEO) Solariile legumicultorului Florentin Bodiu din Dumitra, membru al Asociației Produs în Bistrița-Năsăud, au fost grav afectate de furtună. Așa se explică de ce, în ultima perioadă, a fost văzut rar cu legumele lui proaspete și gusatoase la piața locală. Iată ce a rămas din truda lui:


Într-o postare pe Facebook, fratele lui, Mircea Bodiu, implicat la un moment dat în politică, mai precis în PMP, scrie:

În urmă cu cinci ani, Timp Online vă relata că Florentin Bodiu, pe atunci în vârstă de 27 de ani, s-a întors din Italia ca să facă agricultură bio.  Fiul cel mai mic al cunoscutului viticultor George Bodiu din Dumitra, Florentin a absolvit Liceul Agricol Bistriţa şi imediat după aceea a plecat în Italia, deşi abia împlinise 18 ani. A muncit pe unde a putut şi a strâns bani, iar în 2014 s-a întors acasă la îndemnul tatălui său.

Din străinătate a venit cu bani pe care i-a investit într-o casă, într-o maşină, în nuntă, iar ce i-a mai rămas în solarii. “Pământul am avut noroc că nu a trebuit să-l cumpăr. L-am moştenit de la tata. Am investit banii – circa 20.000 de euro – în folii, schelete metalice. Tata m-a îndrumat întotdeauna să fac agricultură fără chimicale, cu îngrăşământ natural. Vreau să le ofer bistriţenilor legume naturale, cu gust bun. Altfel nu văd cum aş putea intra pe piaţă dacă din primii ani încep să fac producţie mare şi după aceea ce fac? Să spună lumea că uite, legumele sunt de la Dumitra, dar parcă-s din Turcia? Nu vreau aşa ceva”, a spus atunci tânărul fermier.

După mai bine de patru ani de muncă, în care s-a confruntat cu multe dificultăți, Florentin Bodiu și-a văzut un vis împlinit. A reușit să deschidă un mic magazin la Bistrița unde anul trecut a vândut legume proaspete obținute în ferma sa de familie.

În acest magazin, au putut fi găsite tomatele gigant, mari, cărnoase şi gustoase, una singură cântărind un kilogram.

6 comentarii

  • Cum să ajute autoritățile un fermier adevărat care muncește mult, îi mai usor să iei spargă de la bișnițari de produse agricole. De ce să încurajeze țăranul și micul fermier? De unde au bisnitarii certificate de producători? De la aceste autorități incompetente care habar nu au de agricultură.

  • Lucrez si eu in acest domeniu, investitiile sant foarte mari, clima este total schimbata , incercati sa asigurati culturile! Fiti foarte atenti la firmele care fac asigurari agricole si la contractul pe care il semnati…iau banul foarte usor si ti-l dau foarte greu, sau deloc (am patit- o personal)
    E dureros sa-ti vezi atata munca irosita, cunosc acest sentiment , dar dragostea , pasiunea si curajul ne da putere sa mergem mai departe sau sa o luam de la capat!

  • Va multumesc.nu ne dăm asa usor bătuți.sunt la piata locala Produs în BISTRITA NĂSĂUD cu legume proaspete si parfum de lavanda

  • Cand ai solarii si vezi la tv ca sunt furtuni si grindina te gandesti cum poti sa-ti protejezi investitia. Sunt plase de protectie antigrindina care poate proteja si la vant. Trebuie sa iei masuri din timp nu sa astepti sa vina furtuna si sa te plangi ca ai distrusa cultura de rosii sau ardei. Politicienii ce sa faca acum??? Culturile in ziua de azi sunt cu semnul intrebarii in vremurile de acum cu schimbarea climei. Clima se va schimba foarte mult datorita poluarii. Vor venii vremuri cand va fi prea tarziu ca omul sa mai poata schimba ceva. Daca emigreaza si ursii polari in cautarea hranei atunci e de rau.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui florin Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS