Social

De ce s-au făcut săpături arheologice la Castelul de la Posmuș (FOTO)

Arheologii de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și cei de la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud au făcut săpături la Castelul Teleki de la Posmuș, unde Consiliul Județean derulează un proiect de reabilitare finanțat cu bani europeni a imobilului construit în secolele XVII – XVIII. Scopul acestor săpături a fost acela de a determina structura fundațiilor castelului.

Reamintim că pentru reabilitarea și restaurarea Castelului Teleki din Posmuș, comuna Șieu, monument istoric de importanță națională s-au accesat bani europeni. Licitația a fost câștigată de asocierea SC Euras SRL Satu Mare – SC Utilitas SRL Cluj-Napoca, valoarea contractului fiind de 18,5 milioane lei (4 milioane euro). Durata contractului: 35 de luni, din care 3 luni servicii de proiectare și 32 de luni execuția lucrărilor.

”Într-un timp cât mai scurt sperăm să redăm țării, pentru că interesul față de acest monument istoric depășește granițele județului, acest obiectiv care va prinde viață la modul cel mai serios. Trebuie să fie valorificat la maximum și vom vedea cui va fi dat în administrare, cu cine ne asociem. Alături de o altă investiție importantă în zonă, despre care voi vorbi după ce vom avea contractul de finanțare, cam într-o lună sper eu, va reînvia zona. Drumul Via Transilvanica trece chiar prin curtea castelului, astfel că se îmbină o serie de lucruri foarte bune”, a spus președintele CJ Radu Moldovan. El a adăugat: ”În trei ani, unul dintre cele mai frumoase castele ale Transilvaniei va fi redat publicului. Este una dintre cele mai frumoase clădiri istorice ale Transilvaniei, care după recondiționare va putea fi admirat de mulți iubitori ai frumosului și inclusiv de drumeții care vor călători pe Via Transilvanica”.

Data finalizării proiectului este 13.09.2021.

Propunerile de amenajare funcțională sunt subordonate caracterului de monument istoric al ansamblului, de caracteristicile constructive și conformare ale spațiilor disponibile. Castelul, în urma restaurării și reabilitării, va fi deschis publicului larg și vizitatorilor, devenind destinație turistică. Conex activității turistice, spațiile ansamblului vor fi funcționalizate și amenajate flexibil pentru a găzdui un centru cultural. Principalele destinații ale spațiilor vor fi acelea de spații expoziționale, ateliere participative de creație artistică și etnografică, spații pentru conferințe cu tematică cutral-artistică, spații muzeistice. Toate spațiile vor fi integral deschise și destinate participării publicului vizitator sau turiștilor.

Castelul va fi amenajat pentru a găzdui ateliere de creație artistică, săli expoziționale cu caracter muzeal, bibliotecă și sală de expunere carte veche, sală de conferințe, săli pentru întruniri și primire turiști.

Intervențiile cuprinse în documentații sunt lucrări de consolidare, instalații noi, refacerea finisajelor, restaurarea componentelor artistice, refuncționalizarea întregului ansamblu ca destinație turistică în vederea deschiderii sale publicului larg. Conex activității turistice, spațiile vor fi amenajate astfel încât să găzduiască și un centru cultural. Vor fi spații expoziționale, ateliere de creație artistică și etnografică, spații muzeistice, spații pentru conferințe cu tematică cultural-artistică.

Corpul 1 – Parter: spații de acces vizitatori, recepție, informare. Etaj: spații de expunere a lucrărilor reprezentative pentru activitățile centrului cultural. Corpul 2 – ateliere, spații expoziționale, bibliotecă, sală de expunere de carte veche. Corpul 3 – Parter: spații pentru conferințe și expoziții. Subsol: spații pentru evenimente, spații de depozitare. Corpul 4 – sală de 70 de locuri pentru întruniri și simpozioane. Corpul 5 – ateliere, spații de expunere.

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a preluat în proprietate, în anul 2008, atât castelul de la Posmuş, cât şi pe cel de la Comlod care au aparţinut familiei nobiliare Teleki şi sunt monumente istorice din secolele XVII – XVIII, ambele  într-o stare avansată de degradare.

În februarie 2012, Consiliul Judeţean condus atunci de Liviu Rusu a adoptat un proiect de reabilitare şi restaurare a castelului de la Posmuş, care a aparţinut familiei nobiliare Teleki. Suma prevăzută pentru modernizare era de 6 milioane de euro, bani din bugetul CJ.

Proiectul aprobat atunci prevedea construirea unui restaurant de trei stele cu 79 de locuri, alături de o cramă cu 60 de locuri tot de trei stele şi trei locuinţe de serviciu. În proiect erau trecute şi alte amenajări precum sală de lectură cu 26 de locuri, una de conferinţe cu 80 de locuri, opt locuri de cazare în regim de pensiune de patru stele, 44 de locuri de cazare în regim de pensiune de trei stele.

2 comentarii

  • Castelul Teleki este situat in satul Posmus, comuna Sieu, judetul Bistrita-Nasaud, dateaza din secolul al XVIII -lea si este un monument istoric de importanta nationala. Domeniul castelulului de la Posmus se intinde pe aproximativ 11 hectare si a functionat, in timpul comunismului ca sediu al Intreprinderii Agricole de Stat (IAS). In anul 1999, terenurile aferente castelului Posmus precum si parcul au trecut in grija Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud. Din pacate, domeniul castelului care integra un parc dendrologic a fost lasat in paragina, dar in prezent exista Rezervatia naturala „Padurea Posmus” cu suprafata totala de 2 ha care ocroteste padurea de zadă sau larice – (Larix decidua) o specie de conifere cu frunze căzătoare .
    In prezent castelul se efectueaza lucrari ample de reabilitare si restaurare.
    Numele Teleki este recunoscut atat pentru istoria Transilvaniei, cat si a Ungariei. Aceasta familie aristocrata implicandu-se activ de-a lungul secolelor pe plan politico-administrativ, cat si pe cel cultural. Cel mai cunoscut membru al familiei este Samuel Teleki (1739-1822), cancelar al Transilvaniei la Viena si fondator al Bibliotecii Teleki din Targu-Mures.

  • E un lucru mare, într-o țară unde diverse figuri dubioase din și dinafara administrației măcelăresc arhitectura valoroasă a marilor orașe cu kitschuri neoindiene și cartiere dormitor tip megabaterii „Avicola”.Brava și succes.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS