Social

Solariile lui Florentin Bodiu din Dumitra, inundate. Dosarele de despăgubiri zac prin sertarele instituțiilor

Solariile tânărului fermier Florentin Bodiu din Dumitra, membru în Asociația Produs în Bistrița-Năsăud, sunt inundate și toată munca și investițiile pare că s-au dus pe Apa Sâmbetei, nu atât din cauza ploilor abundente din ultimele zile, cât mai ales pentru că fiecare face ce vrea cu terenul lui, fără să-i pese câtuși de puțin lui și autorităților, că este pusă în pericol întreaga configurație a zonei.

Așa s-a întâmplat și în cazul lui Florentin Bodiu care și-a amenajat solariile, la Dumitra, sub un deal pe care erau circa 40 de hectare de livadă de meri. La un moment dat, cineva a cumpărat terenul, a defrișat tot și a transformat livada în teren agricol pe care l-a însămânțat fie cu grâu, fie cu porumb. Toată problema apare când plouă abundent mai multe zile la rând- cum se întâmplă acum – și când toată apa se scurge de pe versant, nemaifiind reținută de rădăcinile copacilor.

Văzând cum stau lucrurile, de câțiva ani, Florentin Bodiu s-a apucat de săpat șanțuri ca să-și protejeze culturile. În primăvară, a investit 2000 de lei să curețe șanțurile ca să nu se mai confrunte cu problemele de anul trecut. Atunci, apa a intrat în două solarii și toate roșiile s-au făcut una cu pământul. Nu a primit niciun fel de despăgubiri.

”Mi-am făcut șanțurile iar. La prima ploaie mai puternică, a venit tot versantul la vale și iar s-au înfundat șanțurile. Am vorbit cu Primăria Dumitra, a venit primarul la fața locului, i-am arătat ce s-a întâmplat. I-am cerut un buldoexcavator de la Primărie să le desfund și mi-a zis că nu se poate, să mă descurc singur. Acolo trebuie făcute lucrări tot mai mari pentru că la fiecare ploaie sunt și mai mari pagubele. Nu am mai stat, iar acum trei seri am chemat un utilaj și am făcut iar eu singur lucrările știind că se anunță cod portocaliu pe județ. În 4-5 ore a desfundat șanțurile, le-am curățat. A venit ploaia din seara asta (vineri seara – n.r.) și mi-a făcut o daună aproape totală. Din șapte solarii, trei sunt parțial distruse și două total. Am un solar plantat cu roșii care, în 3-4 săptămâni, ar fi trebuit să se coacă, un solar pregătit pentru plantat pe care nu îl voi mai putea planta. Problema e că nu reușesc sub nicio formă să o scot la capăt nici cu Primăria, nici cu daunele. Am făcut cinci dosare de daună la Direcția pentru Agricultură și la Prefectură – prin Primăria Dumitra cu toți funcționarii care au venit, au filmat, au făcut poze – am primit două -trei răspunsuri. Când am avut probleme cu folia, mi-au zis că dauna e prea mică – erau vreo 8000 de lei – și nu mă pot despăgubi. Acum mi-am luat folia din banii mei. Toată problema e că muncim degeaba. În caz de probleme, nu ne ajută nimeni. Eu sunt un om la locul meu, vreau doar să muncesc și să-mi văd de treaba mea, dar văd că nu am nicio șansă. Ardei, varza plantate le duce apa la vale pentru simplul fapt că nu se fac niște îmbunătățiri funciare cum ar trebui să se facă, deși știu că în fiecare an la bugetul local sunt prinși bani pentru lucrări de îmbunătățiri funciare”, a spus Florentin Bodiu.

Potrivit fermierului, în 20 de ani, nu s-a făcut nicio lucrare de îmbunătățiri funciare, iar rezultatele acestei indolențe se văd în fiecare zi.

”Nu știu ce să mai fac. Nu am avut aceste probleme până nu s-a defrișat plantația de meri. De atunci e o nebunie totală. De știam, nici nu făceam solariile în zona asta. Am și porumb pe un hectar sub apă, drum accesibil nu mai este. Cel mai tare m,ă doare de solarii pentru că am făcut șanțuri ca să nu am probleme șu uite că trece dintr-un solar în altul pe 5 ari un solar, trece apa prin ele. Plantele sunt 90% compromise. Și alea 10% nu vor mai da rod. Eu sunt în faliment total. Din partea autorităților, niciun răspuns. Acum trei săptămâni am avut o daună mai mică, au venit toți,a u făcut poze, au promis că mă ajută. Au făcut dosar, nu mai știu nimic de el, nu mă mai sună nimeni. Acum chiar nu mai pot. M-am pot. M-amn săturat, nu mai am niciun curaj să merg la muncă”, a spus Florentin Bodiu.

Tânărul fermier are în total cinci dosare de daună înregistrate la instituțiile statului, trei pentru afectarea culturilor din cauza inundațiilor și două pentru distrugerea solariilor de către vânt. A primit până acum doar două răspunsuri că paguba ar fi prea mică și nu poate fi despăgubit.

”Nu sunt un om care să umfle daunele. Am cerut opt mii de lei pentru două bucăți de folie și mi-au zis că e dauna prea mică”, a spus Florentin Bodiu.

Direcția pentru Agricultură Bistrița-Năsăud, condusă de Nuțu Tabără (PSD), este cea care acordă autorizațiile pentru defrișarea pomilor fructiferi. Numai în 2018, s-au dat 39 de autorizații pentru defrișarea a 14,35 ha pomi fructiferi și opt autorizații pentru tăierea nucilor. Pentru anul 2019, instituția nu a publicat raportul de activitate. Există suspiciunea că aceste autorizații se dau din birouri fără ca cineva să meargă la fața locului și să vadă ce consecințe pot fi.

La Bistrița, filiala Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare este condusă de Constantin Brașoveanu (ALDE) – director adjunct, retribuit lunar cu suma de 4800 de lei. În aceeași instituție, lucrează și soția lui, Maria Brașoveanu, fiind retribuită cu un salariu lunar de 3300 de lei. Vezi AICI declarația de avere a familiei Brașoveanu.

Activitatea acestei instituții este la noi cvasinecunoscută și aproape inexistentă.

19 comentarii

  • nu se investeste niciodata in agricultura cand e o clima de rahat cum e a noastra; cum e clima asa e si tara, asa sunt si oamenii

    • Cand singurul neuron se lovește doar de cutia craniană ( ex. tau) rezulta un comentariu care arată natura intelectuala exprimata intr-o fraza!!!

  • Cer senin( ma indoeiesc ca e senin la tine) daca omul a avut o idee, chiar daca nu s a exprimat asa intelectual cum o faci tu, cu trilioane de neuroni in cap, nu inseamna ca trebuie sa jignesti omul.

    • Cer Deschis ar fi trebuit sa te simți tu jignit ….
      citez : “ nu se investeste niciodata in agricultura cand e o clima de rahat cum e a noastra; cum e clima asa e si tara, asa sunt si oamenii”!!!

      Subliniez : “ cum e clima asa e si tara, asa sunt si oamenii” !!!

      Deci , cine pe cine jignește ?

    • Poi omul nu cred ca a jignit. A vorbit la modul universal. Uita te si tu in jur… Tu dovedeste ca nu esti la fel ca el… Altfel…

  • Solutia e simpla.
    Iti vinzi tot si pleci intr-o alta tara unde munca are alta valoare.
    Iar ceilalti locuitori ai comunei sa ia exmplu tau.
    Plecati unul cate unul pana cand raman doar bugetarii comunei.
    Abia atunci, cand vor constata ca nu mai au bani de salarii, vor intelege ce trebuia facut acum.
    Succes!

    • E aiurea să faci solarii unde „prostul de Ceaușescu” (administrația de la acea vreme) specialiști cu studii grele ziceau că sunt condiții de maxim livadă. Cu scuzele de rigoare nu cunosc situația, dar specialiștii de la acea vreme au optimizat la maxim resursele din zonă.

  • Păi nu mai au acum! Nu se mai face nimic.Se iau doar salariile de la bugetul comunal. Restul să facă cine ce poate. Nu așa i-a spus primarul?

  • Este regretabil ceea ce s-a intamplat, acestea sunt unele dintre probleme care apar in agricultura din cauza vremii capricioase. Tot respectul pentru munca depusa insa nu am vazut pomenind nimic despre vreo asigurare? Ca sa astepti despagubiri din ceea ce stiu, trebuie sa ai incheiata o polita de asigurare. Ca autoritatea locala nu a pus la dispozitie utilaje pentru lucrari pe domeniul privat nu cred ca este incorect, sau mai nou autoritatile locale au sarcina de a dezvolta proprietatile private? Acuma sa fim si realisti, daca nu sunt probleme, fiecare se dezvolta dupa munca si capacitatea pe care o are si nu merge la primarie decat sa-si plateasca taxele prevazute de lege, daca apar astfel de probleme, primariile sunt de vina ca nu am facut o asigurare pentru astfel de situatii?

    • Destetule ,nu e vb de propietate privata,evb de drum comunal si santuri comunale colmatate

  • În sfârșit un comentariu de bun simț și la obiect din partea prietenului „asigurare ?”. Felicitări, aveți cultură generală legat de democrație, capitalism sau economie de piață. Numai este „Tătucul” sau „Moașa Comunală” să le facă pe toate. Trăim într-o lume concurențială, totul este banul și managementul personal. Administrația locală are atribuții clare și bugetul limitat. În septembrie, la alegerile locale , ne orientăm cu ce partid să mergem sau cine merită în consiliul local.

    • Desi au trecut 30 de ani de la revolutie inca asteptam ,persoane fizice ori juridice sa vina statu’ sa ne ajute/despagubeasca cand ne arde casa,se inunda gospodaria, ploua prea mult sau ii seceta si se duc culturile pe apa sambetei, pentru agricultura sunt solutii ca aceasta sa nu mai fie facuta la mila domnului + asigurari pentru situatiile care nu pot fi controlate iar persoanele fizice sunt obligate prin lege sa isi asigure casele . Revenid la situatia domnului din Dumitra, cand incepi un bussines iti asumi niste riscuri, o parte din riscuri pot fi eliminate /controlate prin investitii ( in cazul lui un canal colector) , studii privind o amplasare cat mai eficienta si desigur asigurarile (un subiect tabu in agricultura romaneasca) .

  • Daca esti sub deal iti trebuie santuri adanci. Daca sunt facut de doua lame de harlet alanu e sant. Nu trebuie sa astepti sa vina statul sa-ti sape santul. Statul nu se baga pe pamant privat.

    • Destetule ,nu e vb de propietate privata,evb de drum comunal si santuri comunale colmatate si imbunatatiri funciare inexistente,taieri de livezi si pomi care au fost plantati cu un snumit scop acolo desteptilor!

  • D.l expert nu vine ,numai apa ,vine pamant si mol la un loc.Pt apa s.au sapat santuri dar pamantul si molul le umple in jumate de ora

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS