Actualitate

Soluția lui Ionuț Simionca pentru ca Dreapta să câștige Primăria Bistrița

”Propun ca PMP, PNL și USR-PLUS să-și desemneze în cel mai scurt timp propriii candidați pentru funcția de primar al municipiului Bistrița, după care acesta să aibă la dispoziție 30-45 de zile pentru a-și prezenta proiectele bistrițenilor. La finalul acestei perioade, candidatul unic va fi desemnat printr-un sondaj de opinie”, a spus deputatul PMP Ionuț Simionca.

”Am văzut că cetățenii își doresc schimbarea PSD, ține de noi, cei de pe Dreapta să facem ceea ce e necesar și să venim în fața cetățenilor cu candidați unici. Alegerea primarilor în două tururi este foarte importantă, la fel ca și candidatul unic din partea tuturor forțelor anti-PSD. Vorbim de partidele importante la nivel județean, care ar putea să câștige alegerile. Eu am venit cu o soluție pentru a avea acest candidat potrivit și șansa să câștigăm. Mai precis, propun ca PMP, PNL și USR-PLUS să-și desemneze în cel mai scurt timp propriii candidați pentru funcția de primar al municipiului Bistrița, după care acesta să aibă la dispoziție 30-45 de zile pentru a-și prezenta proiectele bistrițenilor. La finalul acestei perioade, va fi desemnat printr-un sondaj de opinie. Acela care beneficiază de cea mai mare încredere din partea bistrițenilor va avea susținerea a trei partide politice și va fi 100% primarul Bistriței. Noi putem merge pe sistemul american: cei care își doresc să candideze pentru Primăria Bistrița trebuie să vină cu un proiect, iar bistrițenii să îl cunoască. Dacă voturile vor fi fragmentate, iar noi vom candida independent fiecare partid politic, PSD are toate șansele să-și păstreze și Primăria Bistrița, și CJ. Fac un apel la USR-PLUS și PNL să fim înțelepți. Lucrurile care ne despart sunt mult mai puține decât cele care ne unesc. Dacă le pasă de bistrițeni, haideți să avem un candidat comun la Primăria Bistrița, unul capabil să învingă PSD”, a spus Ionuț Simionca.

Întrebat până când crede că ar trebui partidele de dreapta să anunțe numele candidatului unic, el a răspuns: ”Până în 1 martie 2020, cu toate că e destul de târziu, ar trebui desemnat candidatul comun și forma de colaborare în alegeri, alianță la nivel local, la nivel județean. Sunt mai puține lucruri care ne despart decât cele care ne unesc. Cel mai important lucru care ne unește e scoaterea PSD de la Primăria Bistrița și CJ Bistrița-Năsăud. Luăm în considerare că un om cu notorietate, care e vizibil în comunitate, nu crește în două sau trei luni. Omul pe care toate partidele trebuie să îl susțină trebuie să fie unul care a demonstrat că poate, are notorietate, un om care muncește, care e gospodar. Viitorul primar al Bistriței trebuie să aibă foarte multe calități pentru că vedem că actuala administrație a Bistriței e deficitară. În afară că-și fac niște poze cu fișa postului, nu fac nimic. M-am întâlnit cu liderii celorlalte formațiuni politice, au fost discuții, sunt negocieri. Scena politică s-a schimbat radical în ultimele 6 luni, până la alegerile locale mai sunt 6 luni și orice e posibil”.

Ionuț Simionca a mai spus că, în luna ianuarie 2020, PMP își va desemna candidații pentru alegerile locale.

”Noi am avut o ședință pentru alegerile locale săptămâna trecută. Suntem în plină construcție a campaniei electorale și avem răgaz până la sfârșitul anului 2019, toți cei interesați să-și anunțe intenția de a candida la funcții de primari, consilieri locali, să vină cu CV-urile, să vedem dacă sunt potriviți, cu ce vin pentru acele comunități. Și azi am avut doi oameni care s-au înscris în PMP Bistrița-Năsăud, ambii vor să candideze la funcția de primar. Un lucru important e că PMP e un partid deschis, care acceptă oameni corecți, integri care vor să facă treabă pentru comunități, să vină să pună umărul la muncă. O doamnă foarte supărată pe primar a venit și ne-a anunțat că vrea să candideze”, a declarat Simionca.

PMP are organizații în peste 50 de UAT. ”PMP va fi partidul care va face diferența la alegerile locale din 2020”.

6 comentarii

  • De aceeași opinie sunt și eu, dacă totuși nu se reușește adoptarea votului în două tururi, partidele de dreapta trebuie să facă front comun, să vină cu un candidat unic, care cu siguranță va câștiga. Procedând astfel în toate orașele, municipiile, județele și comunele mari, se pot obține rezultatele dorite, eliminarea acestei molime pentru totdeauna de la butoane. Pentru că nu vor putea cumpăra atâția oameni și atâtea voturi, încât să poată răzbi. Este o soluție foarte bună, ar fi o palmă serioasă dată acestui balaur urât mirositor, șansele de câștig ar fi aproape garantate. Candidați comuni peste tot, iar la viitoarele alegeri, obligatoriu, adoptarea votului în două tururi, iar la o revizuire de constituție, stipulată ca prevedere în textul acesteia, astfel încât un alt petrov să nu mai poată modifica după bunul plac acest lucru. Petroave, petroave, ești artizanul acestei porcării, turnător infect!

  • Se vede că te autopropui acel unic candidat, dar speranțele tale nu sunt îndreptățite. Ești un papagal politic care tot timpul te-ai supraevaluat!

  • Sunt fosile pentru ca in usl,au fost frati cu psdul si este foarte greu sa-ti schimbi mentalitatea de profitor!!Fosile,dupa parerea mea,sunt si cei care au imbratisat comunismul sovietic dupa razboi,care au distrus intelectualitatea si taranii harnici din tara,promovand colectivismul ,muncitorii de la saiba, in conducerea tarii,Decat sa am blocurile tale si avantajele de a convietui cu tine,cu securistii(am avut cam 500000 inainte si dupa lovitura de stat din 89 ) si ciuma rosie,mai bine traiam in chirie intr-o tara democratica,in care sa conteze meritocratia,nu apartenenta la un partid sau altul!!

  • Alegerea primarilor intr-un singur tur de scrutin s-a dovedit o anomalie. Cel mai evident exemplu este in cazul orasului Bistrita unde Cretu a obtinur trei mandate de primar, din care ultimele două din cauza acestei anomalii. Astfel, in 2012, Creţu a obtinut 16.664 de voturi, fiind ales cu doar 47,55% din voturi, in conditiile in care s-au prezentat la vot numai 35.044 persoane din cele 76.193 înscrise pe listele electorale în municipiul Bistriţa. Prin urmare, Cretu a fost ales atunci cu mai putin de un sfert din populatia cu drept de vot a Bistritei. Apoi, la alegerile din 2016, Cretu a obținut 12.825 de voturi din numărul total de voturi valabil exprimate, fiind ales cu aproximativ 47% din preferințele electoratului bistritean . Dacă legea electorală ar fi prevăzut alegerea primarilor in două tururi, Cretu nu ar fi fost reales in 2012 iar Bistrita nu ar fi ajuns „Caracalul Ardealului”.
    Este dezavantajul alegerilor dintr-un singur tur, care permite castigarea scrutinului cu mai putin de 50% din numarul de voturi exprimate, ceea ce genereaza lipsa de reprezentativitate prin existenta unor primari ai minoritatii electoratului cu drept de vot.
    De aceea, trebuie revenit la alegerea primarilor in două tururi si a presedintilor de consilii judetene din rândul consilierilor care reusesc să facă o majoritate.

  • Fosolele cum spui tu sunt mai buni ca tine.
    Se vrfe caracterul tau din felul cum te exprimi la afreda unor oameni care au facut ceva in viata sda vum dpune cititorul.
    Dupa parerea ta este bun Niculaie, Cretu, Tanko, Avram,??
    S’au cheltuit si se cheltuie nesabuit banii nostri, unde dunt pistele de biciclete promise, unde sunt utilitatile, iluminatul public si multe altele???
    Se scurg bani la partie si la o parte mica din pupatori de c––r a primarului.
    Voi vota vu ambele maini pe Turc sai Simionca dacat pe nulitatile astea.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS